Sunt 12 cu totii. Cu casele strânse una lânga alta, cu gardurile joase, sa se aiba cât mai aproape. Patru familii, dar toate de-un neam – Smadu – si-un singur destin – munca la tara.
S-au asezat pe rând, dupa cum le-a venit timpul. Si-au luat case in coasta Cosovatului, unul lânga altul, sa nu piarda timpul cu vizitele. Prapadite, din chirpici, spoite cu câte o galeata de var si umplute cu ce au nimerit, „palatele“ Smazilor au umplut un colt de ulita.
In pamântul prost si zgrunturos, inmuiat mai mult de jumatate de an in ploaie, au pus de-ale gurii: niste ceapa, niste cartofi si fasole. Cu mâna de la mâna – doar erau neam cu totii – si-au agonisit si câteva animale: unul a luat porci, altul capre, celalalt vreo doua vitici. Cu caruta ori cu vitele, s-au dus la munca prin sat, sa scoata un ban pentru copii. Saraci, dar muncitori, asa li s-a dus vestea prin sat Smazilor asezati in coasta satului.
Averea saracului
Daniel e cel mai mare dintre frati, asa cum casa pe care a luat-o in ’96 este mai batrâna decât toate. „Doua sute de ani are“, zice barbatul, opintindu-se cu furca in paiele murdare. Asezata sub buza râpei, având sub ea pamânt alunecos, Daniel a stat mult sa se gândeasca daca sa o ia sau nu. Dar unde sa fi stat, barbat cu nevasta si cu un copil pe drum? Alta mai buna insemna si bani mai multi. De unde? Si apoi, asta era chiar peste gardul maica-sii. Nu s-a mai tocmit – Daniel a luat casa. A intarit-o pe la margini, i-a dat niste culoare pe ea, i-a facut un petec de gradina. Lânga Costica, baiatul cel mare, a venit si Diana, acum sase ani, si mai târziu Cosmin. Astazi, dupa zece ani, nu are de ce sa se plânga: un acoperis deasupra capului, o familie cuminte, 30 de ari de porumb, o bucata de vie si doi cai cu care sa munceasca prin sat – Daniel are cam tot ce si-a dorit vreodata. Si, mai ales, ii are lânga el pe ai lui.
Ajutorul – social ori de Sus?
In dreapta e casa in care au crescut Smazii. Dupa moartea batrânului, acolo a mai ramas doar maica-sa si un frate mai mic, Valentin. Cu pensioara si sapte capre, cu ce le mai dau copiii nu rabda prea rau nici unul.
Mai la vale, in stânga, e casa tusii Maria – „baba batrâna“ si beteaga de mâna de la o operatie de apendicita. Sta amarâta in doua camere cu fiu-sau, ramas neinsurat si cam sarac de inger. De sapa e insa bun si, cu o traista de mâncare ori un pol-doi pe zi, isi duc si ei zilele fara rusine.
Chiar in spate, adânc implântata in inima coastei, si-a ridicat casuta Mircea, al mai mic Smad din neam. Averea nu l-a dat afara din casa nici pe el. Nevasta, copil, o vaca si niste grâu – deh, cât sa traiasca in capatul ala de lume. Cu ajutorul social au iesit din iarna de fiecare data, au tinut sarbatori, au trait in pace. Doar ploile din toamna trecuta le-au mai stirbit din linistea sufletului: pamântul le-a inghitit bucataria si jumatate din acoperis. Cu vrerea Celui de Sus, cu toate neamurile din jur, o sa treaca ei si peste asta, ca nu-i chip altfel…
