Fotbal / Mondialul din Rusia așteaptă primul fluier. Vezi programul meciurilor!



Iubitorii fotbalului nu se vor plictisi în această vară, pentru că astăzi debutează Campionatul Mondial din Rusia, competiție de mare anvergură care se va desfășura până pe 15 iulie și la care vor participa 32 de țări, dar fără România. Aceasta este cea de-a 21-a ediție a turnerului final, ce va fi transmisă în direct de TVR și TVR HD, iar meciurile sale se vor disputa pe 12 stadioane moderne, după cum urmează: „Lujniki Stadium“ (Moscova, 89.318 locuri), „Gazprom Arena“ (Sankt Petersburg, 69.501 locuri), „Olimpic Fisht“ (Sochi, 47.659 locuri), „Ekaterinburg Arena“ (35.696 locuri), „Kazan Arena“ (45.015 locuri), „Nijni Novgorod“ (45.331 locuri), „Rostov Arena“ (43.702 locuri), „Cosmos Arena“ (Samara, 44.918 locuri), „Mordovia Arena“ (Saransk, 44.442 locuri), „Volgograd Arena“ (45.568 locuri), „Spartak“ (Moscova, 43.298 locuri), „Kaliningrad“ (35.212 locuri).

Primul duel de la Mondial va fi cel dintre Rusia și Arabia Saudită, meciul fiind programat astăzi, de la ora 18.00, pe stadionul „Luzhniki“, din Moscova. Înaintea primului fluier, în ceremonia de deschidere (ora 17.30), vor cânta starul pop Robbie Williams și solista Operei de Stat din Viena, soprana Aida Garifullina, la show participând și fostul atacant brazilian Ronaldo. Finala Campionatului Mondial va avea loc pe 15 iulie, de la ora 17.00, tot pe stadionul „Luzhniki“.

Despre competiție

Campionatul Mondial sau Cupa Mondială este cea mai importantă competiție fotbalistică disputată între echipele naționale de fotbal. Competiția se desfășoară în sistem de cupă și este împărțită în faza preliminară (calificări) și turneul final. Turneul final are loc o dată la patru ani și se dispută la începutul verii pe durata unei luni (aproximativ). Țara organizatoare a turneului final este desemnată de FIFA cu cel puțin patru ani înainte. Prima ediție a avut loc în anul 1930 în Uruguay, iar cea mai recentă în 2014, în Brazilia. Ediția din 2002 a fost prima din istoria competiției care a avut două țări organizatoare: Japonia și Coreea de Sud. Următoarea ediție va fi găzduită de Qatar în 2022.

Actualul trofeu este opera artistului italian Silvio Gazzaniga şi reprezintă două forme umane care susţin globul pământesc, are 36,5 cm înălţime şi cântăreşte 6,175 kg, din care 4,972 kg reprezintă aur masiv. Baza trofeului are un diametru de 13 cm şi conţine două straturi din malachit, lucrarea fiind realizată de manufacturierul italian Bertoni.

Programul meciurilor de la Campionatul Mondial din Rusia:

Grupa A:

14 iunie, ora 18.00: Rusia – Arabia Saudită (Moscova, Lujniki);

15 iunie, ora 15.00: Egipt – Uruguay (Ekaterinburg);

19 iunie, ora 21.00: Rusia – Egipt (Sankt Petersburg);

20 iunie, ora 18.00: Uruguay – Arabia Saudită (Rostov-pe-Don);

25 iunie, ora 17.00: Uruguay – Rusia (Samara);

25 iunie, ora 17.00: Arabia Saudită – Egipt (Volgograd).

.

Grupa B:

15 iunie, ora 18.00: Maroc – Iran (Sankt Petersburg);

15 iunie, ora 21.00: Portugalia – Spania (Soci);

20 iunie, ora 15.00: Portugalia – Maroc (Moscova, Lujniki);

20 iunie, ora 21.00: Iran – Spania (Kazan);

25 iunie, ora 21.00: Spania – Maroc (Kalinigrad);

25 iunie, ora 21.00: Iran – Portugalia (Saransk).

.

Grupa C:

16 iunie, ora 13.00: Franța – Australia (Kazan);

16 iunie, ora 19.00: Peru – Danemarca (Saransk)

21 iunie, ora 15.00: Franța – Peru (Ekaterinburg)

21 iunie, ora 18.00: Danemarca – Australia (Samara)

26 iunie, ora 17.00: Danemarca – Franța (Moscova, Lujniki)

26 iunie, ora 17.00: Australia – Peru (Soci)

.

Grupa D:

16 iunie, ora 16.00: Argentina – Islanda (Moscova, Spartak)

16 iunie, ora 22.00: Croația – Nigeria (Kalinigrad)

21 iunie, ora 21.00: Argentina – Croația (Novgorod)

22 iunie, ora 18.00: Nigeria – Islanda (Volgograd)

26 iunie, ora 21.00: Islanda – Croația (Rostov)

26 iunie, ora 21.00: Nigeria – Argentina (Sankt Petersburg)

.

Grupa E:

17 iunie, ora 15.00: Costa Rica – Serbia (Samara)

17 iunie, ora 21.00: Brazilia – Elveția (Rostov)

22 iunie, ora 15.00: Brazilia – Costa Rica (Sankt Petersburg)

22 iunie, ora 21.00: Serbia – Elveția (Kalinigrad)

27 iunie, ora 21.00: Serbia – Brazilia (Moscova, Spartak)

27 iunie, ora 21.00: Elveția – Costa Rica (Novgorod)

.

Grupa F:

17 iunie, ora 18.00: Germania – Mexic (Moscova, Lujniki)

18 iunie, ora 15.00: Suedia – Coreea de Sud (Novgorod)

23 iunie, ora 18.00: Germania – Suedia (Soci)

23 iunie, ora 21.00: Coreea de Sud – Mexic (Rostov)

27 iunie, ora 17.00: Mexic – Suedia (Ekaterinburg)

27 iunie, ora 17.00: Coreea de Sud – Germania (Kazan)

.

Grupa G:

18 iunie, ora 18.00: Belgia – Panama (Soci)

18 iunie, ora 21.00: Tunisia – Anglia (Volgograd)

23 iunie, ora 15.00: Belgia – Tunisia (Moscova, Spartak)

24 iunie, ora 15.00: Anglia – Panama (Novgorod)

28 iunie, ora 21.00: Anglia – Belgia (Kalinigrad)

28 iunie, ora 21.00: Panama – Tunisia (Saransk)

.

Grupa H:

19 iunie, ora 15.00: Polonia – Senegal (Moscova, Spartak)

19 iunie, ora 18.00: Columbia – Japonia (Saransk)

24 iunie, ora 18.00: Japonia – Senegal (Ekaterinburg)

24 iunie, ora 21.00: Polonia – Columbia (Kazan)

28 iunie, ora 17.00: Senegal – Columbia (Volgograd)

28 iunie, ora 17.00: Japonia – Polonia (Samara)

.

Optimile de finală:

30 iunie, ora 17.00 (optimi1): 1C – 2D (Kazan);

30 iunie, ora 21.00 (optimi2): 1A – 2B (Soci);


1 iulie, ora 17.00 (optimi3): 1B – 2A (Moscova, Lujniki);

1 iulie, ora 21.00 (optimi4): 1D – 2C (Nijni Novgorod);

2 iulie, ora 17.00 (optimi5): 1E – 2F (Samara);

2 iulie, ora 21.00 (optimi6): 1G – 2H (Rostov-pe-Don);

3 iulie, ora 17.00 (optimi7): 1F – 2E (Sankt Petersburg);

3 iulie, ora 21.00 (optimi8): 1H – 2G (Moscova, Spartak).

.

Sferturi de finală:

6 iulie, ora 17.00 (sfertul 1): câștigătoare optimi1 – câștigătoare optimi2 (Nijni Novgorod);

6 iulie, ora 21.00 (sfertul 2): câștigătoare optimi5 – câștigătoare optimi6 (Kazan);

7 iulie, ora 17.00 (sfertul 3): câștigătoare optimi7 – câștigătoare optimi8 (Samara);

7 iulie, ora 21.00 (sfertul 4): câștigătoare optimi3 – câștigătoare optimi4 (Soci).

.

Semifinale:

10 iulie, ora 21.00 (semifinala 1): câștigătoare sfert 1 – câștigătoare sfert 2 (Sankt Petersburg);

11 iulie, ora 21.00 (semifinala 2): câștigătoare sfert 3 – câștigătoare sfert 4 (Lujniki, Moscova).

.

Finala mică:

14 iulie, ora 17.00: Învinsele din semifinalele 1 și 2 (Sankt Petersburg).

.

Finala mare:

15 iulie, ora 18.00. Învingătoarele din semifinalele 1 și 2 (Lujniki, Moscova).

.

Loturile participante la Campionatul Mondial din Rusia:

Grupa A:

Egipt: portari: Essam El Hadary (Al Taawoun), Mohamed El-Shennawy (Al Ahly Cairo), Sherif Ekramy (Al Ahly); fundaşi: Ahmed Fathi, Saad Samir, Ayman Ashraf (toţi de la Al Ahly), Mahmoud Hamdy (Zamalek), Mohamed Abdel-Shafy (Al Fateh), Ahmed Hegazi (West Bromwich Albion), Ali Gabr (Zamalek), Ahmed Elmohamady (Aston Villa), Omar Gaber (Los Angeles FC); mijlocaşi: Tarek Hamed (Zamalek), Shikabala (Zamalek), Abdallah Said (Al Ahli), Sam Morsy (Wigan Athletic), Mohamed Elneny (Arsenal), Mahmoud Kahraba (Al Ittihad), Ramadan Sobhi (Stoke City), Mahmoud Hassan (Kasimpaşa), Amr Warda (Atromitos); atacanţi: Marwan Mohsen (Al Ahly), Mohamed Salah (Liverpool).

Rusia: portari: Igor Akinfeev (ȚSKA Moscova), Vladimir Gabulov (Club Brugge), Andrey Lunev (Zenit); fundaşi: Vladimir Granat, Fedor Kudryashov (ambii Rubin Kazan), Ilya Kutepov (Spartak Moscova), Andrey Semenov (Akhmat Grozny), Sergei Ignashevich, Mario Fernandes (ambii ȚSKA Moscova), Igor Smolnikov (Zenit); mijlocaşi: Yuri Gazinskiy (Krasnodar), Aleksandr Golovin, Alan Dzagoev (ambii TSKA Moscova), Aleksandr Erokhin, Yuri Zhirkov, Daler Kuzyaev (toti Zenit), Roman Zobnin, Alexsandr Samedov (ambii Spartak Moscova), Anton Miranchuk (Lokomotiv Moscova), Denis Cheryshev (Villarreal); atacanţi: Artem Dzyuba (Arsenal Tula), Aleksey Miranchuk (Lokomotiv Moscova), Fedor Smolov (Krasnodar).

Arabia Saudită: portari: Abdullah al-Mayouf (Al Hilal), Yasser al-Mosaileem (Al Ahli), Mohammed al-Owais (Al Ahli); fundaşi: Mansour al-Harbi (Al Ahli), Yasser al-Shahrani (Al Hilal), Osama Hawsawi (Al Hilal), Omar Hawsawi (Al Nassr), Motaz Hawsawi (Al Ahli), Ali al-Bulayhi (Al Hilal), Mohammed al-Burayk (Al Hilal); mijlocaşi: Abdulla Otayf (Al Hilal), Salman al-Faraj (Al Hilal), Abdulmalik al-Khaibari (Al Hilal), Abdullah al-Khaibari (Al Shabab), Mohammed Kanno (Al Hilal), Hussein al-Moqahwi (Al Ahli), Taisir al Jassim (Al-Ahli), Hattan Bahebri (Al Shabab), Salem al-Dawsari (Al Hilal), Yahya al-Shehri (Al Nassr), Fahad al-Muwallad (Al Ittihad); atacanţi: Mohammed al-Sahlawi (Al Nassr), Mohannad Assiri (Al Ahli).

Uruguay: portari: Fernando Muslera (Galatasaray), Martin Silva (Vasco de Gama), Martin Campana (Independiente); fundaşi: Diego Godin (Atletico Madrid), Sebastian Coates (Sporting Lisabona), Jose Maria Gimenez (Atletico Madrid), Maximiliano Pereira (Porto), Gaston Silva (Independiente), Martin Caceres (Lazio), Guillermo Varela (Penarol); mijlocaşi: Nahitan Nandez (Boca Juniors), Lucas Torreira (Sampdoria), Matias Vecino (Inter Milano), Federico Valverde (Deportivo La Coruna), Rodrigo Bentancur (Juventus Torino), Carlos Sanchez (Monterrey), Gaston Ramirez (Sampdoria), Nicolas Lodeiro (Seattle Sounders), Jonathan Urretaviscaya (Pachuca), Giorgian De Arrascaeta (Cruzeiro), Diego Laxalt (Genoa), Cristian Rodriguez (Penarol); atacanţi: Cristhian Stuani (Girona), Edinson Cavani (PSG), Maximiliano Gomez (Celta Vigo), Luis Suarez (Barcelona).

.

Grupa B:

Iran: portari: Alireza Beiranvand (Persepolis), Rashid Mazaheri (Zob Ahan), Amir Abedzadeh (Maritimo); fundaşi: Majid Hosseini (Esteghlal), Ramin Rezaeian (Ostende), Mohammad Reza Khanzadeh (Padideh), Morteza Pouraliganji (Alsaad), Pejman Montazeri (Esteghlal), Milad Mohammadi (Akhmat Grozny), Roozbeh Cheshmi (Esteghlal); mijlocaşi: Saeid Ezatolahi (Amkar Perm), Masoud Shojaei (AEK), Mehdi Torabi (Saipa), Omid Ebrahimi (Esteghlal), Ehsan Haji Safi (Olympiacos), Karim Ansarifard (Olympiacos), Vahid Amiri (Persepolis); atacanţi: Alireza Jahanbakhsh (AZ Alkmaar), Mehdi Taremi (Al Gharafa), Sardar Azmoun (Rubin Kazan), Reza Ghoochannejhad (Heerenveen), Saman Ghoddos (Ostersunds), Ashkan Dejagah (Nottingham Forest).

Maroc: portari: Munir (Numancia), Bono (Girona), Ahmed Reda Tagnaouti (Tanger); fundaşi: Mehdi Benatia (Juventus Torino), Romain Saiss (Wolverhampton), Manuel Da Costa (Basaksehir), Nabil Dirar (Fenerbahce), Achraf Hakimi (Real Madrid), Hamza Mendyl (Lille); mijlocaşi: Mbark Boussoufa (Al Jazira), Karim El Ahmadi (Feyenoord), Youssef Ait Bennasser (Caen), Sofian Amrabat (Feyenoord), Younes Belhanda (Galatasaray), Fayasal Fajr (Getafe), Amine Harit (Schalke); atacanţi: Khalid Boutaib (Malatyaspor), Aziz Bouhaddouz (Sankt Pauli), Ayoub El Kaabi (Berkane), Nordin Amrabat (Leganes), Hakim Ziyech (Ajax Amsterdam), Mehdi Carcela (Standard Liege), Youssef En-Nesyri.

Portugalia: portari: Anthony Lopes (Olympique Lyon), Beto (Goztepe), Rui Patricio (Sporting); fundaşi: Bruno Alves (Rangers), Cedric Soares (Southampton), Jose Fonte (Dalian Yifang), Mario Rui (Napoli), Pepe (Besiktas), Raphael Guerreiro (Borussia Dortmund), Ricardo Pereira (Porto), Ruben Dias (Benfica); mijlocaşi: Adrien Silva (Leicester), Bruno Fernandes (Sporting), Joao Mario (West Ham United), Joao Moutinho (AS Monaco), Manuel Fernandes (Lokomotiv Moscova), William Carvalho (Sporting); atacanţi: Andre Silva (Milan), Bernardo Silva (Manchester City), Cristiano Ronaldo (Real Madrid), Gelson Martins (Sporting), Goncalo Guedes (Valencia), Ricardo Quaresma (Besiktaș).

Spania: portari: David de Gea (Manchester United), Pepe Reina (Napoli), Kepa Arrizabalaga (Athletic Bilbao); fundaşi: Dani Carvajal, Sergio Ramos, Nacho Fernandez (toţi de la Real Madrid), Gerard Pique, Jordi Alba (ambii de la FC Barcelona), Cesar Azpilicueta (Chelsea), Nacho Monreal (Arsenal), lvaro Odriozola (Real Sociedad); mijlocaşi: Sergio Busquets, Andres Iniesta (ambii de la FC Barcelona), David Silva (Manchester City), Koke Resurreccion, Saul Niguez (ambii de la Atletico Madrid), Thiago Alcantara (Bayern Munchen); atacanţi: Isco Alarcon, Marco Asensio, Lucas Vazquez (toţi de la Real Madrid), Diego Costa (Atletico Madrid), Iago Aspas (Celta Vigo), Rodrigo Moreno (Valencia).

.

Grupa C

Australia: portari: Brad Jones (Feyenoord), Mathew Ryan (Brighton), Daniel Vukovic (Genk); fundaşi: Aziz Behich (Bursaspor), Milos Degenek (Yokohama Marinos), Matthew Jurman (Suwon Bluewings), James Meredith (Millwall), Josh Risdon (Western Sydney Wanderers), Trent Sainsbury (Grasshopper Zurich); mijlocaşi: Jackson Irvine (Hull City), Mile Jedinak (Aston Villa), Robbie Kruse (VfL Bochum), Massimo Luongo (Queens Park Rangers), Mark Milligan (Al Ahli), Aaron Mooy (Huddersfield Town, Tom Rogic (Celtic); atacanţi: Daniel Arzani (Melbourne City), Tim Cahill (Millwall), Tomi Juric (FC Luzern), Mathew Leckie (Hertha BSC), Jamie Maclaren (Hibernian), Andrew Nabbout (Urawa Red Diamonds), Dimitri Petratos (Newcastle Jets).

Danemarca: portari: Kasper Schmeichel (Leicester), Frederik Ronnow (Brondby), Jonas Lossl (Huddersfield); fundași: Simon Kjaer (Sevilla), Mathias Jorgensen (Huddersfield), Andreas Christensen (Chelsea), Jens Stryger Larsen (Udinese), Jannik Vestergaard (Monchengladbach), Henrik Dalsgaard (Brentford), Jonas Knudsen (Ipswich); mijlocași: Christian Eriksen (Tottenham), Thomas Delaney (Werder Bremen), William Kvist (FC Copenhaga), Lasse Schone (Ajax), Lukas Lerager (Bordeaux), Michael Krohn-Dehli (Deportivo La Coruna); atacanți: Nicolai Jorgensen (Feyenoord), Andreas Cornelius (Atalanta), Pione Sisto (Celta Vigo), Viktor Fischer (FC Copenhaga), Yussuf Poulsen (RB Leipzig), Martin Braithwaite (Bordeaux), Kasper Dolberg (Ajax).

Franţa: portari: Alphone Areola (PSG), Hugo Lloris (Tottenham), Steve Mandanda (Marseille); fundaşi: Lucas Hernandez (Atletico Madrid), Presnel Kimpembe (PSG), Benjamin Pavard (Stuttgart), Benjamin Mendy (Manchester City), Djibril Sidibe (Monaco), Adil Rami (Olympique Marseille), Samuel Umtiti (Barcelona), Raphael Varane (Real Madrid); mijlocaşi: Blaise Matuidi (Juventus), N’Golo Kante (Chelsea), Steven N’Zonzi (Sevilla), Paul Pogba (Manchester United), Corentin Tolisso (Bayern Munich); atacanţi: Olivier Giroud (Chelsea), Antoine Griezmann (Atletico Madrid), Kylian Mbappe (PSG), Thomas Lemar (Monaco), Nabil Fekir (Lyon), Florian Thauvin (Marseille), Ousmane Dembele (Barcelona).

Peru: portari: Pedro Gallese (Veracruz), Carlos Caceda (Deportivo Municipal), Jose Carvallo (UTC); fundaşi: Aldo Corzo (Universitario), Luis Advincula (Lobos Buap), Christian Ramos (Veracruz), Miguel Araujo (Alianza Lima), Alberto Rodriguez (Atletico Junior), Anderson Santamaria (Puebla), Miguel Trauco (Flamengo), Nilson Loyola (Melgar), Mijlocaşi: Renato Tapia (Feyenoord), Pedro Aquino (Lobos Buap), Yoshimar Yotun (Orlando City), Paolo Hurtado (Vitoria Guimaraes), Christian Cueva (Sao Paulo), Edison Flores (Aalborg), Andy Polo (Portland Timbers), Wilder Cartagena (Veracruz); atacanţi: Andre Carrillo (Watford), Raul Ruidiaz (Morelia), Jefferson Farfan (Lokomotiv Moscova), Paolo Guerrero (Flamengo).

.

Grupa D

Argentina: portari: Willy Caballero (Chelsea), Franco Armani (River Plate), Nahuel Guzman (Tigres); fundaşi: Gabriel Mercado (Sevilla), Federico Fazio (Roma), Nicolas Otamendi (Manchester City), Marcos Rojo (Manchester United), Nicolas Taglafico (Ajax), Javier Mascherano (Hebei Fortune), Marcos Acuna (Sporting Lisbon), Cristian Ansaldi (Torino); mijlocaşi: Ever Banega (Sevilla), Lucas Biglia (AC Milan), Angel Di María, Giovani Lo Celso (ambii PSG), Manuel Lanzini (West Ham), Cristian Pavon (Boca Juniors), Maximiliano Meza (Independiente), Eduardo Salvio (Benfica); atacanţi: Lionel Messi (Barcelona), Gonzalo Higuain, Paulo Dybala (ambii Juventus), Sergio Aguero (Manchester City).

Croaţia: portari: Danijel Subasic (AS Monaco), Lovre Kalinic (Gent), Dominik Livakovic (Dinamo Zagreb); fundaşi: Vedran Corluka (Lokomotiv Moscova), Domagoj Vida (Beşiktaş), Ivan Strinic (Sampdoria), Dejan Lovren (Liverpool), Sime Vrsaljko (Atletico Madrid), Josip Pivaric (Dinamo Kiev), Tin Jedvaj (Leverkusen), Duje Caleta-Car (RB Salzburg); mijlocaşi: Luka Modric (Real Madrid), Ivan Rakitic (Barcelona), Mateo Kovacic (Real Madrid), Milan Badelj (Fiorentina), Marcelo Brozovic (Inter Milano), Filip Bradaric (Rijeka); atacanţi: Mario Mandzukic (Juventus), Ivan Perisic (Inter Milano), Nikola Kalinic (AC Milan), Andrej Kramaric (Hoffenheim), Marko Pjaca (Schalke), Ante Rebic (Eintracht Frankfurt).

Islanda: portari: Hannes Halldorsson (Randers), Runar Alex Runarsson (Nordsjaelland), Frederik Schram (Roskilde); fundaşi: Ari Freyr Skulason (Lokeren), Hordur B. Magnusson (Bristol City), Ragnar Sigurdsson (Rostov), Kari Arnason (Vikingur), Holmar Orn Eyjolfsson (Levski Sofia), Sverrir Ingi Ingason (Rostov), Birkir Mar Saevarsson (Valur), Samuel Kari Fridjonsson (Valerenga); mijlocaşi: Gylfi Sigurdsson (Everton), Aron Gunnarsson (Cardiff City), Emil Hallfredsson (Udinese), Birkir Bjarnason (Aston Villa), Johann Berg Gudmundsson (Burnley), Olafur Ingi Skulason (Karabukspor), Rurik Gislason (Sandhausen), Albert Gudmundsson (PSV); atacanţi: Alfred Finnbogason (Augsburg), Bjorn Bergmann Sigurdarson (Rostov), Jon Dadi Bodvarsson (Reading).

Nigeria: portari: Francis Uzoho (Deportivo La Coruna), Ikechukwu Ezenwa (Enyimba), Daniel Akpeyi (Chippa United); fundași: William Troost-Ekong and Abdullahi Shehu (Bursaspor), Tyronne Ebuehi (Ado Den Haag), Elderson Echiejile (Cercle Brugge KSV), Bryan Idowu (Amkar Perm), Chidozie Awaziem (Nantes FC), Leon Balogun (Brighton), Kenneth Omeruo (Kasimpasa); mijlocași: Mikel John Obi (Tianjin Teda), Ogenyi Onazi (Trabzonspor), Wilfred Ndidi (Leicester City), Oghenekaro Etebo (Las Palmas), John Ogu (Hapoel Beeer Sheva), Joel Obi (Torino, Italy); atacanți: Ahmed Musa (CSKA Moscow), Kelechi Iheanacho (Leicester City), Victor Moses (Chelsea), Odion Ighalo (Changchun Yatai), Alex Iwobi (Arsenal), Simeon Nwankwo (Crotone).

.

Grupa E

Brazilia: portari: Alisson (Roma), Cassio (Corinthians), Ederson (Manchester City); fundaşi: Danilo (Manchester City), Geromel (Gremio), Filipe Luis (Atletico Madrid), Marcelo (Real Madrid), Marquinhos (PSG), Miranda (Inter Milan), Fagner (Corinthians), Thiago Silva (PSG); mijlocaşi: Casemiro (Real Madrid), Fernandinho (Manchester City), Fred (Shakhtar Donetsk), Paulinho (Barcelona), Philippe Coutinho (Barcelona), Renato Augusto (Beijing Guoan), Willian (Chelsea); atacanţi: Douglas Costa (Juventus), Roberto Firmino (Liverpool), Gabriel Jesus (Manchester City), Neymar (PSG), Taison (Shakhtar Donetsk).

Costa Rica: portari: Keylor Navas (Real Madrid), Patrick Pemberton (Alajuelense), Leonel Moreira (Herediano); fundaşi: Cristian Gamboa (Celtic), Ian Smith (Norrkoping), Ronald Matarrita (New York City), Bryan Oviedo (Sunderland), Oscar Duarte (Espanyol), Giancarlo Gonzalez (Bologna), Francisco Calvo (Minnesota United), Kendall Waston (Vancouver Whitecaps), Johnny Acosta (Aguilas Dorados); mijlocaşi: David Guzman (Portland Timbers), Yeltsin Tejeda (Lausanne-Sport), Celso Borges (Deportivo La Coruna), Randall Azofeifa (Herediano), Rodney Wallace (New York City), Bryan Ruiz (Sporting CP), Daniel Colindres, Christian Bolanos (ambii Saprissa); atacanţi: Johan Venegas (Saprissa), Joel Campbell (Real Betis), Marco Urena (LAFC).

Serbia: portari: Vladimir Stojkovic (Partizan Belgrad), Predrag Rajkovic (Maccabi Tel Aviv), Marko Dmitrovic (Eibar); fundaşi: Aleksandar Kolarov (Roma), Branislav Ivanovic (Zenit St Petersburg), Dusko Tosic (Guangzhou R&F), Antonio Rukavina (Villarreal), Milos Veljkovic (Werder Bremen), Milan Rodic (Steaua Roşie Belgrad), Uros Spajic (Krasnodar), Nikola Milenkovic (Fiorentina); mijlocaşi: Nemanja Matic (Manchester United), Luka Milivojevic (Crystal Palace), Sergej Milinkovic-Savic (Lazio), Marko Grujic (Liverpool), Adem Ljajic (Torino), Dusan Tadic (Southampton), Filip Kostic (Hamburg), Andrija Zivkovic (Benfica), Nemanja Radonjic (Steaua Roşie Belgrad); atacanţi: Aleksandar Mitrovic (Newcastle United), Aleksandar Prijovic (PAOK Salonik), Luka Jovic (Benfica).

Elveţia: portari: Roman Buerki (Borussia Dortmund), Yvon Mvogo (Leipzig), Yann Sommer (Monchengladbach); fundaşi: Manuel Akanji (Borussia Dortmund), Johan Djourou (Antalyaspor), Nico Elvedi (Borussia Monchengladbach), Michael Lang (Basel), Stephan Lichtsteiner (Juventus), Jacques-Francois Moubandje (Toulouse), Ricardo Rodriguez (Milan), Fabian Schaer (Deportivo La Coruna); mijlocaşi: Valon Behrami (Udinese), Blerim Dzemaili (Bologna), Gelson Fernandes (Eintracht Frankfurt), Remo Freuler (Atalanta), Xherdan Shaqiri (Stoke City), Granit Xhaka (Arsenal), Steven Zuber (1899 Hoffenheim), Denis Zakaria (Borussia Monchengladbach); atacanţi: Josip Drmic (Borussia Monchengladbach), Breel Embolo (Schalke), Mario Gavranovic (Dinamo Zagreb), Haris Seferovic (Benfica).

.

Grupa F

Germania: portari: Manuel Neuer (Bayern), Marc-Andre ter Stegen (Barcelona), Kevin Trapp (PSG); fundaşi: Jerome Boateng (Bayern), Matthias Ginter (Moenchengladbach), Jonas Hector (FC Koln), Mats Hummels (Bayern), Joshua Kimmich (Munchen), Marvin Plattenhardt (Hertha), Antonio Rudiger (Chelsea), Niklas Suele (Bayern); mijlocaşi: Julian Brandt (Leverkusen), Julian Draxler (PSG), Leon Goretzka (Schalke), Ilkay Gundogan (Manchester City), Sami Khedira (Juventus), Toni Kroos (Real Madrid), Mesut Ozil (Arsenal), Sebastian Rudy (Bayern); atacanţi: Mario Gomez (Stuttgart), Thomas Muller (Bayern), Marco Reus (Borussia Dortmund), Timo Werner (RB Leipzig).

Coreea de Sud: portari: Kim Seung-gyu (Vissel Kobe), Kim Jin-hyeon (Cerezo Osaka), Cho Hyun-woo (Daegu); fundaşi: Kim Young-gwon (Guangzhou), Jang Hyun-soo (FC Tokyo), Park Joo-ho (Ulsan), Lee Yong (Jeonbuk), Go Yo-han (Seul), Kim Min-woo (Sangju Sangmu), Hong Chul (Sangju Sangmu), Yun Young-sun (Seongnam), Jung Seung-hyun (Sagan Tosu), Oh Ban-suk (Jeju United); mijlocaşi: Ki Sung-yueng (Swansea), Koo Ja-cheol (Augsburg), Lee Jae-sung (Jeonbuk), Jung Woo-young (Vissel Kobe), Ju Se-jong (Asan Mugunghwa), Lee Seung-woo (Hellas Verona), Moon Seon-min (Incheon United); atacanţi: Son Heung-min (Tottenham), Kim Shin-wook (Jeonbuk), Hwang Hee-chan (Salzburg).

Mexic: portari: Guillermo Ochoa (Standard Liege), Alfredo Talavera (Toluca), Jesus Corona (Cruz Azul); fundaşi: Hector Moreno (Real Sociedad), Carlos Salcedo (Eintracht), Hugo Ayala (Tigres), Diego Reyes (FC Porto), Miguel Layun (Sevilla), Jesus Gallardo (Pumas UNAM), Edson Alvarez (Club America); mijlocaşi: Hector Herrera (FC Porto), Rafael Marquez (Atlas), Andres Guardado (Betis), Giovani Dos Santos (LA Galaxy), Jonathan Dos Santos (LA Galaxy), Marco Fabian (Eintracht); atacanţi: Javier Hernandez (West Ham United), Raul Jimenez (Benfica), Oribe Peralta (America), Hirving Lozano (PSV Eindhoven), Carlos Vela (Los Angeles FC), Jesus Manuel Corona (FC Porto), Javier Aquino (Tigres).

Suedia: portari: Robin Olsen (Copenhaga), Karl-Johan Johnsson (Guingamp), Kristoffer Nordfeldt (Swansea); fundaşi: Mikael Lustig (Celtic), Victor Lindelof (Manchester United), Andreas Granqvist (Krasnodar), Ludwig Augustinsson (Werder Bremen), Martin Olsson (Swansea), Filip Helander, Emil Krafth (ambii Bologna), Pontus Jansson (Leeds); mijlocaşi: Sebastian Larsson (Hull), Albin Ekdal (Hamburg), Emil Forsberg (Leipzig), Gustav Svensson (Seattle Sounders), Oscar Hilijemark (Genoa), Viktor Claesson (Krasnodar), Marcus Rohden (Crotone), Jimmy Durmaz (Toulouse); atacanţi: Marcus Berg (Al Ain), John Guidetti (Alaves), Ola Toivonen (Toulouse), Isaac Kiese Thelin (Anderlecht).

.

Grupa G

Belgia: portari: Thibaut Courtois (Chelsea), Simon Mignolet (Liverpool), Koen Casteels (Wolfsburg); fundaşi: Toby Alderweireld (Tottenham), Thomas Meunier (Paris Saint-Germain), Thomas Vermaelen (Barcelona), Jan Vertonghen (Tottenham), Dedryck Boyata (Celtic), Vincent Kompany (Manchester City); mijlocaşi: Marouane Fellaini (Manchester United), Axel Witsel (Tianjin Quanjian), Kevin De Bruyne (Manchester City), Eden Hazard (Chelsea), Nacer Chadli (West Bromwich Albion), Leander Dendoncker (Anderlecht), Thorgan Hazard (Moenchengladbach), Youri Tielemans (Monaco), Mousa Dembele (Tottenham); atacanţi: Michy Batshuayi (Chelsea/Dortmund), Yannick Carrasco (Dalian Yifang), Adnan Januzaj (Real Sociedad), Romelu Lukaku (Manchester United), Dries Mertens (Napoli).

Anglia: portari: Jack Butland (Stoke), Jordan Pickford (Everton), Nick Pope (Burnley); fundaşi: Trent Alexander-Arnold (Liverpool), Gary Cahill (Chelsea), Phil Jones, Ashley Young (ambii de la Manchester United), Harry Maguire (Leicester) John Stones, Kyle Walker (ambii de la Manchester City), Danny Rose, Kieran Trippier (ambii de la Tottenham); mijlocaşi: Dele Alli, Eric Dier (ambii de la Tottenham), Jordan Henderson (Liverpool), Fabian Delph, Raheem Sterling (ambii de la Manchester City), Jesse Lingard (Manchester United), Ruben Loftus-Cheek (Chelsea); atacanţi: Harry Kane (Tottenham), Marcus Rashford (Manchester United), Jamie Vardy (Leicester), Danny Welbeck (Arsenal).

Panama: portari: Jose Calderon (Chorrillo), Jaime Penedo (Dinamo), Alex Rodriguez (San Francisco); fundaşi: Felipe Baloy (Municipal CSD), Harold Cummings (San Jose Earthquakes), Erick Davis (Dunajska Streda), Fidel Escobar (San Miguelito), Michael Murillo (New York Red Bulls), Adolfo Machado (Houston Dynamo), Luis Ovtotie (Olimpia), Roman Torres (Seattle Sounders); mijlocaşi: Jose Luis Rodriguez (Gent), Yoel Barcenas (Cafetaleros de Tapachula), Armando Cooper (Universidad de Chile), Anibal Godoy (San Jose Earthquakes), Gabriel Gomez (Bucaramanga), Valentin Pimentel (Plaza Amador), Alberto Quintero (Universitario); atacanţi: Abdiel Arroyo (Alajuelense), Ismael Diaz (Deportivo La Coruna), Blas Perez (Municipal), Luis Tejada (Sports Boys), Gabriel Torres (CD Huachipato).

Tunisia: portari: Aymen Mathlouthi (Al Batin Saoudi), Farouk Ben Mustapha (Al Shabab Saoudi), Mouez Hassen (Chateauroux); fundaşi: Hamdi Nagguez (Zamalek), Dylan Bronn (La Gantoise), Rami Bedoui (Etoile Sportive du Sahel), Yohan Benalouane (Leicester), Syam Ben Youssef (Kasimpaşa), Yassine Meriah (Club Sportif Sfax), Oussama Haddadi (Dijon), Ali Maaloul (Al Ahli); mijlocaşi: Ellyes Skhiri (Montpellier), Mohamed Amine Ben Amor (Al Ahly), Ghaylene Chalali (Espérance Tunis), Farjani Sassi (Al Nasr Saoudi), Ahmed Khalil (Club Africain), Seifeddine El Khaoui (Troyes); atacanţi: Fakhreddine Ben Youssef (Al Ittifak), Anice Badri (Esperance), Bassem Srarfi (Nice) , Wahbi Khazri (Rennes), Naim Sliti (Dijon), Sabeur Khalifa (Club Africain).

.

Grupa H

Columbia: portari: David Ospina (Arsenal), Camilo Vargas (Deportivo Cali), Jose Fernando Cuadrado (Once Caldas); fundaşi: Cristian Zapata (Milan), Davinson Sanchez (Tottenham), Santiago Arias (PSV Eindhoven), Oscar Murillo (Pachuca), Frank Fabra (Boca Juniors), Johan Mojica (Girona), Yerry Mina (Barcelona); mijlocaşi: Wílmar Barrios (Boca Juniors), Carlos Sanchez (Espanyol), Jefferson Lerma (Levante), Jose Izquierdo (Brighton), James Rodriguez (Bayern Munchen), Abel Aguilar (Deportivo Cali), Mateus Uribe (America), Juan Fernando Quintero (River Plate), Juan Cuadrado (Juventus); atacanţi: Radamel Falcao (Monaco), Miguel Borja (Palmeiras), Carlos Bacca (Villarreal), Luis Fernando Muriel (Sevilla).

Japonia: portari: Eiji Kawashima (Metz), Masaaki Higashiguchi (Gamba Osaka), Kosuke Nakamura (Kashiwa Reysol); fundaşi: Yuto Nagatomo (Galatasaray), Tomoaki Makino, Wataru Endo (ambii Urawa Reds), Maya Yoshida (Southampton), Hiroki Sakai (Marseille), Gotoku Sakai (Hamburg), Gen Shoji, Naomichi Ueda (ambii Kashima Antlers); mijlocaşi: Makoto Hasebe (Eintracht Frankfurt), Toshihiro Aoyama (Sanfrecce Hiroshima), Keisuke Honda (Pachuca), Takashi Inui (Eibar), Shinji Kagawa (Dortmund), Hotaru Yamaguchi (Cerezo Osaka), Genki Haraguchi, Takasi Usamai (Dusseldorf), Gaku Shibasaki (Getafe), Ryoto Oshima (Kawasaki Frontale), Kento Misao (Kashima Antlers), Yosuke Ideguchi (Leonesa); atacanţi: Shinji Okazaki (Leicester), Yuya Osako (Werder Bremen), Yoshinori Muto (Mainz), Takuma Asano (Stuttgart).

Polonia: portari: Bartosz Bialkowski (Ipswich), Lukasz Fabianski (Swansea), Wojciech Szczesny (Juventus); fundaşi: Jan Bednarek (Southampton), Bartosz Bereszynski (Sampdoria), Thiago Cionek (SPAL), Kamil Glik (Monaco), Artur Jedrzejczyk (Legia Varșovia), Michal Pazdan (Legia Varșovia), Lukasz Piszczek (Borussia Dortmund); mijlocaşi: Jakub Blaszczykowski (Wolfsburg), Jacek Goralski (Ludogorets Razgrad), Kamil Grosicki (Hull City), Grzegorz Krychowiak (Paris St-Germain), Rafal Kurzawa (Gornik Zabrze), Karol Linetty (Sampdoria), Slawomir Peszko (Lechnia Gdansk), Maciej Rybus (Lokomotiv Moscova), Piotr Zielinski (Napoli); atacanţi: Dawid Kownacki (Sampdoria), Robert Lewandowski (Bayern), Arkadiusz Milik (Napoli), Lukasz Teodorczyk (Anderlecht).

Senegal: portari: Khadim Ndiaye (Horoya), Abdoulaye Diallo (Rennes), Alfred Gomis (Torino); fundaşi: Kara Mbodji (Anderlecht), Kalidou Koulibaly (Napoli), Moussa Wague (Eupen), Saliou Ciss (Angers), Youssouf Sabaly (Bordeaux), Lamine Gassama (Alanyaspor), Armand Traore (Nottingham Forest), Salif Sane (Hannover); mijlocaşi: Pape Alioune Ndiaye (Stoke), Idrissa Gueye (Everton), Cheikhou Kouyate (West Ham), Cheikh N’Doye (Birmingham); atacanţi: Sadio Mane (Liverpool), Diao Balde Keita (Monaco), Ismaila Sarr (Rennes), Diafra Sakho (Rennes), Moussa Konate (Amiens), Mame Biram Diouf (Stoke), Mbaye Niang (AC Milan).



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 14 iunie 2018

Actualitate

» Vladimir Putin, la deschiderea Campionatului Mondial 2018: Fotbalul uneşte, indiferent de limbă sau rasă
» CSM vrea de la Florin Iordache transcriptul întâlnirii cu delegaţia Comisiei de la Veneţia
» Procurorii CSM vor schimbarea procedurii de numire şi revocare a şefilor de parchete
» CNAIR: Plăţile prin SMS ale rovinietei şi taxelor de pod ar putea fi îngreunate vineri dimineaţa
» Prima expediţie ştiinţifică românească ce va studia schimbările climatice ale Pădurii Boreale de pe teritoriul Rusiei porneşte la drum
» Avertizare de vreme rea, valabilă până sâmbătă, în toată ţara
» Sebastian Ghiţă, achitat într-un dosar de corupţie, şantaj şi conducere fără permis
» Donald Trump anunţă că Statele Unite nu îşi vor retrage trupele din Coreea de Sud

Publireportaj

» Consiliul Judeţean Dolj investeşte în cultură
» Importanţa analizelor medicale în timpul sarcinii
» Școala Sanitară „Sfântul Iosif“, tradiție în sistemul de sănătate
» (VIDEO) Noul BMW X3 şi primul BMW X2 din istorie, vedete la Zilele Porţilor Deschise MHS Motors Craiova
» Diversificare activităţii firmei ITC NETWORK CENTER SRL, prin executarea de lucrări de construcţie
» Asociaţia pentru Şanse Egale lansează unul dintre cele mai ample proiecte cu rol de creştere a performanţelor din mediile organizaţionale şi antreprenoriale din cinci judeţe din Oltenia

Local

» Cros în ploaie
» Omul cu meteoriții
» DJ 671A, între Şovarna şi Rudina, afectat de precipitaţii

Dolj

» Sute de craioveni au rămas fără apă rece
» Bercea Mondial şi fiul său, trimişi în judecată
» Craiovean asasinat în stil mafiot în Mexic
» Fermierii doljeni, reticenţi în accesarea fondurilor europene
» Cadastru gratuit în 14 localități doljene
» Ultima noapte de furtună, încă un acoperiș spulberat
» Întreruperi energie electrică de luni
» Furtuna a produs pagube în Craiova
» Se aprobă lista cu beneficiarii de locuinţe ANL din Târgu Jiu
» Craiova: Siguranţa pietonilor – prioritatea poliţiştilor

Gorj

» Gorjul a rămas cu un singur computer tomograf
» Gorjeni sărbătoriți în cadrul campaniei „O viaţă cât un centenar“
» Cardul european de sănătate, solicitat de 1.351 de persoane
» Furtuna a răvăşit Gorjul
» Gorj: Gradul de colmatare al lacului de la Vădeni, care preia viiturile produse pe râul Jiu, este în scădere
» Gorj: 555 de ani de la atestarea documentară a localităţii Padeş
» Gorj: Populația se va putea conecta mai repede la rețeaua națională de gaze naturale
» Greva foamei la Târgu Jiu
» Se schimbă sensul pe strada Avram Iancu din Târgu Jiu
» Expoziția de pictură pe sticlă „Târgu-Jiul de altădată”

Olt

» Olt: Un bărbat a murit după ce zidul casei s-a prăbuşit peste el
» Bercea Mondial şi fiul său, trimişi în judecată de Parchetul General pentru tentativă de omor

Sport

» Formațiile oltene se pregătesc de baraj
» Încă doi jucători de națională la Craiova
» Tânărul Ștefan Pîrvuleasa, la ora promisiunilor
» Trofeul Corneliu Andrei Stroe – Legenda unei Legende, la Craiova

Bani & Afaceri

» Concedieri masive la Rolls-Royce: Constructorul de automobile şi componente aviatice anunţă disponbilizări de mii de persoane

Sanatate

» Craiovenii donatori de sânge au salvat vieți
» Remedii naturiste pentru tratarea înţepăturilor de ţânţar

Magazin

» Horoscopul de weekend
» Bancul zilei
» Reţeta de weekend – Brioșe cu ciocolată și banane
» După o călătorie de 18 ani către Ecuator, cel mai mare gheţar din lume ar putea să dispară

Top