Șanse la medalii pentru România în prima zi a JO

Spadasinele Simona Gherman, Ana Maria Brânză şi Simona Pop sunt primele sportive din delegația României care vor intra în concurs, începând de sâmbătă, 6 august, competiția fiind transmisă în direct de TVR. Sportivele de la Steaua București, coodonate de antrenorul craiovean Dan Podeanu, au șansa să aducă prima (primele) medalie (medalii) delegației noastre. Calificările încep la ora 15.00 (ora României), iar semifinalele și finalele de la ora 22.00, respectiv 23.15. De la 15.30 este programat concursul individual feminin de tenis de masă, la care vor evolua Daniela Dodean Monteiro şi Elisabeta Samara, și tot de la ora 15.30 România va fi reprezentantă în proba de ciclism pe șosea de Sergey Tvetcov. De la 15.45, Adrian Crișan și Ovidiu Ionescu vor evolua la tenis de masă, la individual.

Începând cu ora 16.00, judoka Monica Ungureanu, la categoria 48 kg, canotorii George Palamariu şi Cristi Pîrghie, la două rame fără cârmaci, dar şi gimnaștii Marian Drăgulescu și Andrei Vasile Muntean, la individual compus, vor debuta în concursul de la Rio.

Originară din Craiova, Monica Ungureanu va lupta pentru supremație la categoria 48 de kilograme. Sportiva descoperită de Mihai Voinea, medaliată cu bronz la Europenele de anul acesta, va lupta în primul tur cu belgianca Charline van Snick, campioană continentală anul acesta şi medaliată cu bronz la JO 2012.

În turneul de tenis feminin, la simplu, sunt prezente în prima zi Irina Begu și Monica Niculescu, iar la dublu, România va avea două perechi: Horia Tecău şi Florin Mergea – la masculin şi Raluca Olaru şi Andreea Mitu – la fete. Meciurile încep la 16.45. Begu se duelează cu Nao Hibino (Japonia, 84 WTA), iar Monica Niculescu va juca împotriva Veronicăi Cepede din Paraguay, locul 124 WTA. Capi de serie numărul 5, Horia şi Florin se vor duela cu argentinienii Federico Delbonis şi Guillermo Duran, iar la dublu feminin, cuplul Raluca Olaru/Andreea Mitu îşi va măsura forţele cu o echipă formată din unguroaicele Timea Babos şi Reka-Luca Jani.

Prima zi a Jocurilor Olimpice se încheie cu meciul echipei feminine de handbal, coordonată din teren de Valentina Ardean Elisei, căpitanul echipei SCM Craiova. Fetele selecţionerului Tomas Ryde vor întâlni, de la ora 1.50, reprezentativa Angolei, în primul meci din grupa A. România va avea o grupă de foc la Jocurile Olimpice de la Rio cu Norvegia, Spania, Brazilia, Muntenegru şi Angola.


Comenteaza acum

Alte stiri

27 septembrie 2016

Nu mă mai mir de nimic

În fiecare zi, de 26 de ani, îmi spun că nimic din toate câte se petrec în țara noastră nu trebuie să mă mai mire. Și totuși nu contenesc să mă mir. Imposibilul devenit posibil la noi sub forma lucrurilor

Sumarul ediției de sâmbătă, 6 august 2016

Actualitate

» JO 2016 – Canotaj: Pîrghie și Palamariu, calificați în semifinalele probei de dublu rame
» Guvernul a decis creșterea plății pentru gărzile medicilor
» Dan Plaveti, membru în Consiliul de Administraţie al Tarom, preia temporar atribuţiile de director general
» Accident grav de microbuz, în Hunedoara
» ​JO 2016: Programul sportivilor români din prima zi de întreceri
» 71 de ani de la primul bombardament atomic din istorie
» 6 august, Schimbarea la faţă a Domnului şi Probejania
» Maroc: Un mort și 22 de răniți după prăbușirea unui bloc de patru etaje peste o cafenea la Casablanca
» Vreme caniculară în majoritatea zonelor
» Franța: Incendiu într-un bar la Rouen, soldat cu cel puțin 13 morți

Publireportaj

» PAROHIA HAGI ENUȘI deschide concurs de oferte pentru servicii de proiectare, studii de teren și asistență tehnică
» MÂNĂSTIREA CRASNA deschide concurs de oferte pentru servicii de proiectare, studii de teren și asistență tehnică
» MÂNĂSTIREA JITIANU deschide concurs de oferte pentru servicii de proiectare, studii de teren și asistență tehnică
» PAROHIA SFÎNTUL NICOLAE UNGURENI deschide concurs de oferte pentru servicii de proiectare, studii de teren și asistență tehnică
» PAROHIA SFÂNTUL GHEORGHE VECHI deschide concurs de oferte pentru servicii de proiectare, studii de teren și asistență tehnică

Dolj

» Olguţa Vasilescu atacă martorii, DNA cere control judiciar
» Mecanica inimii, de Mathias Malzieu Editura Nemira
» Spițerii Craiovei
» Circulație îngreunată pe Calea Bucureşti din cauza unui accident
» Întreruperi energie electrică de luni
» Biserica din satul Criva, ridicată la lumina felinarelor
» Istoria în ruine
» Promenadă sau raliu în șantierul din Parcul „Romanescu“?

Sport

» Fotbal / CSO Filiaşi şi CSU II Craiova nu au găsit golul pe „Chimia”
» JO 2016 – Scrimă: Ana-Maria Popescu a ratat calificarea în sferturile probei individuale de spadă
» Fotbal / CS Universitatea Craiova, victorie în fieful campioanei Astra
» JO 2016 – Mergea și Tecău s-au calificat în optimile probei masculine de dublu
» JO 2016 – Tenis de masă: Daniela Dodean Monteiro, calificată lejer în turul al doilea la simplu
» JO 2016 – Scrimă: Ana-Maria Popescu, singura româncă din optimile probei individuale de spadă
» JO 2016 – Judo: Craioveanca Monica Ungureanu, învinsă în primul tur la cat. 48 kg
» Astra-i de învins!
» Pandurii, eliminată din Liga Europa
» Șanse la medalii pentru România în prima zi a JO

Educatie

» Elevi din Dolj, admiși în condiții speciale la liceu

Magazin

» Horoscopul săptămânii viitoare
» Bancul zilei
» Teorii controversate despre creierul uman
» Ia te uită! – Jocurile foamei

Opinii

» Ce nu vrea Olguţa Vasilescu să ştiţi despre dosarul său de la DNA

Top