22.8 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportSimona Halep în finala de la Cincinnati

Simona Halep în finala de la Cincinnati

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, a învins-o, duminică dimineaţă, cu scorul de 6-1, 6-2, pe Jelena Jankovici (Serbia), locul 25 WTA, calificându-se în finala turneului de la Cincinnati. În ultimul act, adversară îi va fi americanca Serena Williams, locul 1 WTA. „Zâmbesc deoarece sunt foarte fericită că pot juca finala (…) Serena este cea mai bună jucătoare din lume, din punctul meu de vedere. Trebuie să fac un joc bun mâine”, a declarat Simona Halep la interviul dat imediat după terminarea partidei cu Jankovici.
Simona Halep revine de săptămâna pe locul 2 WTA, indiferent de rezultatul din meciul cu Serena Williams. Liderul mondial, Serena Williams, s-a calificat în ultimul act după o victorie în două seturi, scor 6-4, 6-3, în faţa Elinei Svitolina (Ucraina). Scorul partidelor dintre Halep şi Serena Williams este de 5-1 în favoarea americancei.
Pentru calificarea în finală la Cincinnati, Halep va primi un premiu de 240.500 de dolari şi 585 de puncte WTA. Câştigătoarea turneului va primi 495.000 de dolari şi 900 de puncte WTA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS