Seniorii – testați de medici, juniorii – de Cârțu



Ziua de ieri a fost la fel de plină pentru toți fotbaliștii CS Universitatea Craiova. Seniorii, conduși de medicul Ion Șerban și de antrenorul Emil Săndoi, au făcut coadă la Institutul Național de Medicină Sportivă din București pentru obținerea vizei medicale ce le permite să activeze în returul campionatului. Delegația alb-albastră a cuprins următorii jucători: portari – Straton, Brac, Bălgrădean; jucători de câmp – Achim, Izvoranu, Târnăcop, Băluţă, Ferfelea, Mateiu, Cârstea, Frăsinescu, Avrămia, Ivan, Dumitraş, Briceag, Vătăjelu, Curelea, Herghelegiu, Sin, Varga, Iuga, Manea, Acka, Madson și Bawab. Conform conducerii oltene, toți jucătorii sunt în parametrii optimi, astfel că nu le rămâne decât să înfrunte rigorile staff-ului tehnic în luna de cantonament ce urmează.

„Ne așteaptă o perioadă foarte grea de pregătire, o să mergem în cantonament și avem mult de alergat. Trebuie să muncim serios ca să ne menținem acolo și, de ce nu, să urcăm și mai sus în clasament“, a spus Dacian Varga, pentru Dolce Sport.

Referitor la cele două cantonamente din Antalya, oficiali CSU Craiova au făcut ieri publice locațiile care vor găzdui delegația alb-albastră. În primul stagiu (12-26 ianuarie), gruparea din Bănie va fi cazată la Hotel Limra, din localitatea Kirish, iar în cel de-al doilea (29 ianuarie – 12 februarie), elevii lui Emil Săndoi și Sorin Cârțu vor fi cantonaţi la Kaya Palazzo, din Belek.

„Pepiniera“, luată la puricat

În timp ce seniorii au fost testați de medicii bucureșteni, unii juniori ai CS Universitatea Craiova au fost chemați din vacanță pentru o miuță de către Sorin Cârțu și staff-ul său, compus din „secunzii“ Adrian Popescu și Silviu Lung, metodistul Ionuț Moșteanu și preparatorul fizic Cornel Blejan, scopul acțiunii fiind de a verifica nivelul copiilor.

„Juniorii încep pregătirea oficial pe 12 ianuarie, dar astăzi (ieri – n.r.) au fost chemați o parte dintre jucătorii de la echipa a doua și de la republicanii A și B pentru că Sorin Cârțu și cei din staff-ul său au dorit să vadă nivelul copiilor. Această acțiune face foarte bine, pentru că juniorii noștri simt că toată lumea este atentă la modul în care cresc și vor să se remarce, sunt mai motivați. Copiii s-au mișcat bine și cu siguranță că vor mai fi văzuți și cu alte ocazii de antrenorii echipei mari. Vă asigurăm că suntem cu toții preocupați de acești tineri talentați, pentru că ei reprezintă viitorul Craiovei“, a declarat managerul centrului de copii și juniori al CS Universitatea, Silviu Bogdan, pentru GdS.


În afara staff-ului tehnic al echipei mari și Silviu Bogdan, la acțiunea desfășurată la Complexul Sportiv „Popeci“ au mai fost prezenți Nicolae Zamfir – directorul tehnic al centrului de copii și juniori, Marian Bâcu – antrenorul echipei a doua și Daniel Mogoșanu – tehnicianul „republicanilor“ A.

În ceea ce privește lotul „convocat“, acesta i-a cuprins pe următorii: portari: Alin Nica, Laurențiu Popescu; jucători de câmp: Dan Buzărnescu, Cristi Nicolae, Robert Gârbiță, Cristi Dicu, Samuel Luică, Ștefan Vlădoiu, Ștefan Stancu, Vlad Georgescu, Mihai Ghincea, Dragoș Cârstoiu, Vlad Marcu, Alex Armășelu, Dan Căpățână, Alex Cojocaru, Cristi Matei (venit în probe de la LPS Slatina) și Eduard Dina (venit în probe de la CS Podari).

Cojocaru și Jurj, solicitați de Vintilă

Rămânând în aria fotbalului juvenil, menționăm faptul că doi dintre juniorii CSU, Alexandru Cojocaru și Sergiu Jurj, s-au numărat printre cei 44 de jucători solicitați de antrenorul Under 17, Bogdan Argeș Vintilă, pentru câteva acțiuni de selecție din care se va stabili lotul României ce va participa la Turneul de Elită din luna martie, găzduit de Anglia. Programul micilor tricolori este următorul: în perioada 14-24 ianuarie se va desfăşura un stagiu de pregătire la Târlungeni (26 jucători); între 31 ianuarie şi 10 februarie reprezentativa României U17 se va pregăti în Antalya (26 jucători), apoi vor fi selecţionaţi 20 de juniori pentru stagii de pregătire la Mogoşoaia şi în Scoţia, în perioada 18-27 februarie. Ultima acţiune dinaintea Turneului de Elită se va desfăşura în Olanda, în intervalul 9-19 martie. Competiția din Anglia va demara pe 27 martie.


Galerie foto


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 8 ianuarie 2015

Actualitate

» Ministrul Finanţelor vrea ca plata amenzilor să se realizeze într-un cont unic
» Incident la o altă redacţie din Paris: Un individ înarmat cu o şurubelniţă a forţat intrarea în sediul unei reviste
» Liceenii din Strehaia învaţă în frig
» Învăţământul dual, o şansă pentru tineri
» Muzeul de Artă se redeschide în martie
» Olt: Jandarmii au protejat 68 de transporturi de valori
» Atacatorii de la Charlie Hebdo ar fi baricadaţi într-o locuinţa din Oise, forţele speciale au înconjurat zona
» Percheziții DNA la Ministerul Agriculturii. Cei vizaţi sunt secretarul de stat Nagy Peter Tamas și secretarul general Virgil Găman
» Alertă cu bombă la metroul din Paris

Local

» Liceenii din Strehaia învață în frig
» Inspectoratul Judeţean de Poliţie Mehedinţi are un nou şef

Dolj

» Nici un câștigător la concursurile de soluții pentru schimbarea fântânilor
» Delta ACM reia asfaltările în martie
» Lucrările de apă și canalizare, câțiva kilometri până la încheiere
» Muzeul de Artă din Craiova, pregătit să-și redeschidă porțile
» Bazarul și Piața „Sfântul Ilie“ își caută soluții prin OAR Oltenia
» Povestea retrocedării frauduloase a fostei Case a Copilului
» Blugi cu zero lei de la Zara, o greșeală de sistem?
» Evadatul din Penitenciarul Pelendava a fost prins
» Spitalul Județean Craiova, în vizorul Ministerului Sănătății
» Comuna Almăj, cu bune şi rele
» Craiova: Un şofer a fost amendat, după ce a încercat să intre cu TIR-ul în pasajul subteran
» Control la Spitalul de Urgență Craiova
» Lacul Bistreț, un coșmar pentru cei din Valea Dunării
» AJFP Dolj: Declaraţia de menţiuni pentru anularea înregistrării în scopul TVA se depune până pe 12 ianuarie
» Craiova: 11 şoferi au rămas fără permis într-o singură zi
» Craiova: Gest de omenie – a găsit un portofel şi l-a dus tinerei care-l pierduse
» CNADNR acționează preventiv cu materiale antiderapante pe drumurile naționale din Oltenia și alte 8 județe

Gorj

» Situaţie explozivă la compania Succes, deţinută de Sarcină
» Afaceristul Sulugiu, judecat pentru şantaj şi spălare de bani
» Gorj: Peste trei tone de mere, confiscate de poliţie
» Gorj: 25 milioane lei pentru spitalele din judeţ
» Gorj: Amendă de 30.000 de lei pentru o exploatare forestieră ilegală

Sport

» Și-au luat ajutoare pentru meciul cu Trentino
» Pârvuț, să nu spui tactica de joc!
» CSU s-a antrenat în formulă aproape completă
» Pandurii și Dinamo vor un fundaș refuzat de Craiova
» Fotbal – Fiorentina nu-l mai vrea pe Mutu
» Au promovat meciul cu Trentino la „Titulescu“
» Pandurii s-au reunit
» Sârboaica Radovic a adus victoria Craiovei
» Fotbal – Cristian Pustai a semnat contractul cu Rapid
» Fotbal – FC Olt Slatina a demarat pregătirile pentru retur
» Handbal (f): Aneta Pârvuț a părăsit SCM Craiova

Bani & Afaceri

» Euro a coboarât la un nivel record în raport cu dolarul american

Magazin

» Horoscop
» Un taximetrist a înapoiat suma echivalentă cu salariul lui pe zece ani
» Bancul zilei

Opinii

» Cea mai bună zi din an pentru rasistul din mine
» NU!

Top