13.4 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăSportCondescu vrea promovarea din primul an

Condescu vrea promovarea din primul an

http://www.youtube.com/watch?v=7vphH4h9UxE

Patronul FCU Craiova, Adrian Mititelu, l-a mandatat oficial ieri pe Marin Condescu să preia conducerea echipei, urmând să ocupe funcţia de manager general. Marin Condescu a prezentat proiectele sale pentru viitorul apropiat şi a recunoscut că echipa nu va mai efectua stagiu de pregătire în străinătate, ci va rămâne în ţară să se antreneze la Cisnădie, în judeţul Sibiu. Noul manager general al FC Universitatea Craiova, Marin Condescu, a avut multe activităţi în ultimele zile, una dintre cele mai importante fiind întâlnirea cu suporterii. „Sunt aproape de finalizare actele pentru acea asociaţie care are ca scop finanţarea activităţii sportive a clubului până la sfârşitul acestui campionat. Din toate întâlnirile cu suporterii – şi au fost la Bucureşti, vom merge şi la Sibiu – am tras mai multe concluzii. După cum am spus, suporterii vor avea 33 la sută. Din această asociaţie vor face parte toţi suporterii, indiferent de brigadă. Trebuie să achite o cotizaţie simbolică şi, dacă au posibilitatea, vor putea aduce mai mult, poate chiar şi un leu. Evident, vor fi şi sponsori, care vor avea rolul lor. Această asociaţie va rămâne până la constituirea noii entităţi, care va fi o societate comercială. Din punctul nostru de vedere, sunt premisele că vom putea ataca promovarea din acest an. Dacă planul de reorganizare va fi acceptat, noi vom putea realiza promovarea“, a afirmat Marin Condescu.

Se pregătesc în ţară

Marin Condescu a anunţat că echipa nu va mai pleca în străinătate şi se va pregăti la Cisnădie. „Lotul s-a reunit, domnul Napoli va face completările cu jucătorii de care mai are nevoie. Am vorbit cu fotbaliştii, le-am spus cum stăm şi din punct de vedere al salariilor. Cred că vom relua foarte bine campionatul. Am decis să rămânem să ne pregătim în ţară şi vom studia mai multe variante să jucăm partidele de acasă din partea a doua a campionatului. Dacă nu vom fi lăsaţi să evoluăm la Craiova sau la Severin, trebuie să avem alternative. Până acum avem cel puţin trei variante. Se stă până pe 5 februarie la Craiova, pe 8 se pleacă la Cisnădie, vom face 12 zile cantonament acolo“, a mai precizat managerul general Marin Condescu.
Nu este definitivă nici situaţia lotului, staff-ul tehnic încercând să găsească un vârf autentic. „Nicolo Napoli mi-a spus că este nevoie de un vârf. Cel care va fi dorit de Napoli va rămâne, chiar dacă vor veni trei, patru atacanţi în probe. Aşteptăm ca Mihai Costea să se decidă. Adrian Mititelu nu poate să renunţe la clauza pe care o are“, a punctat Condescu.

Aspiraţii de cupe europene

Managerul FCU Craiova, Marin Condescu, a dezvăluit planul său pentru următorii trei ani. „În doi-trei ani, ambiţia noastră este ca Universitatea Craiova să fie acolo în frunte, cu jucători tineri. Ştiu că vor fi atacuri, denunţuri, nu ne sperie, pentru că nu avem vreun interes ascuns. Nu vrem bani de la club, sindicatele miniere nu vor sprijini această activitate, sponsori vor fi din toate domeniile“, a încheiat Condescu.
În final, Adrian Mititelu s-a arătat optimist în privinţa revenirii pe stadionul „Ion Oblemenco“: „Sută la sută, până pe 1 martie intrăm acolo. Avem un termen pe 14 februarie, legat de stadion. Instanţa va amâna maximum încă o dată şi poate să pună următorul termen pe 28 februarie. Dacă nu rămânem la Craiova ni se diminuează şansele. Dacă nu promovăm, încercăm anul viitor. Dacă promovează altă echipă, nu înseamnă că ne asociem cu ei. Nu se pune problema să renunţăm la proiectul nostru“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS