21.7 C
Craiova
duminică, 9 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportKarabatic, între delict sportiv şi delict penal

Karabatic, între delict sportiv şi delict penal

Cel mai bun handbalist din lume, dar şi alţi coechipieri de la Montpellier sunt anchetaţi pentru că ar fi trucat un meci

Starul handbalului francez şi totodată cel mai bun jucător din lume, Nikola Karabatic (foto), şi fratele său Luka, reţinuţi, duminică, în cadrul anchetei unui presupus meci trucat, „au pariat“, dar nu au trişat, a declarat, ieri, la radio RTL, avocatul sportivilor, Eric Dupond-Moretti, informează AFP, citată de Mediafax. „Ei au pariat, este o infracţiune sportivă, nu una penală. Pentru ca justiţia să poată interveni în acest caz, avem nevoie de un meci trucat, în lipsa căruia, în plan penal, nu există nimic. Meciul trucat trebuie demonstrat de procuror, clienţii mei dezmint categoric că au trucat acest meci, nu sunt trişori, meciul nu a fost trucat“, a declarat avocatul. Fraţii Karabatic şi alte 15 persoane au fost reţinute, duminică, de poliţia franceză, în cadrul unei anchete privind un presupus meci trucat în beneficiul pariurilor sportive, pierdut de Montpellier cu Cesson-Sévigné, pe 12 mai, scor 31-28. Montpellier era deja campioană, în timp ce Cesson s-a salvat de la retrogradare graţie acestei victorii. Handbaliştii şi alţi oameni din club au pariat câte 5.000 de euro la trei case de pariuri din Franţa, împotriva propriei echipe. Câştigul total depăşeşte 200.000 de euro. „Poliţia a crezut că face bine să organizeze această reţinere, care nu a fost însă utilă“, a declarat Dupond-Moretti, care le-a cerut fraţilor Karabatic să „păstreze tăcerea“ şi să dea explicaţii doar în faţa judecătorului de instrucţie. În cazul unui simplu delict sportiv, jucătorii riscă şase meciuri suspendare şi o amendă de 15.000 de euro. În schimb, în cazul unui meci trucat, delictul penal de „fraudă şi corupţie sportivă“ se pedepsește cu închisoare până la cinci ani şi amendă de 75.000 de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS