20.5 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăSportLaura Popescu, vicecampioană mondială

Laura Popescu, vicecampioană mondială

Atleta clubului CS Pandurii Târgu Jiu, Laura Popescu, a obţinut, cu echipa de junioare a României, medalia de argint la Campionatul Mondial de Alergare Montană ce a avut loc la Tirana (Albania). Alţi doi sportivi gorjeni, Alexandru Staicu şi Alexandru Dobriţescu, s-au clasat pe locul patru cu echipa de juniori a României la aceeaşi competiţie. „Cei trei sportivi au reprezentat foarte bine clubul şi au obţinut rezultate la care mulţi nu se aşteptau. Laura Popescu este vicecampioană mondială, iar rezultatul băieţilor este excelent. Ei au terminat pe locul cinci la Campionatul European şi acum nimeni n-ar fi crezut că ei vor fi mai sus la Campionatul Mondial”, a declarat, pentru sportingorj.ro, directorul CS Pandurii Târgu Jiu, Viorica Dima. La aceeaşi competiţie, Ionuţ Zinca, de la CS Universitatea Craiova s-a clasat pe locul opt la seniori.

Medalii şi la semimaraton

CS Pandurii Târgu Jiu a mai obţinut în weekend şase medalii la campionatul naţional de semimaraton de la Oneşti, trei la competiţiile individuale şi trei la cele pe echipe. Eugen Şorop a câştigat aur cu echipa la tineret, argint cu echipa la seniori, argint la juniori şi bronz la seniori. Alexandra Creţan a câştigat titlul naţional de junioare la semimaraton şi medalia de argint cu echipa de junioare. CSM Craiova a obţinut trei medalii: Alina Istudora a luat argint la senioare, iar echipa alcătuită din Andreea Ghiţă, Ana Maria Bucă şi Melania Ruican a luat aur la junioare şi argint la tineret.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS