18.4 C
Craiova
marți, 4 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportÎnfrângeri pentru echipele de volei

Înfrângeri pentru echipele de volei

Ambele echipe divizionare A1 de volei de la SCM-U Craiova au suferit înfrângeri sâmbătă, în cadrul etapei a patra. Formaţia feminină, pregătită de Berti Văsuică şi Puşa Dina, a jucat acasă contra echipei de pe locul doi, Ştiinţa Bacău, şi a fost învinsă cu scorul de 3-0 (19, 11, 23). „A fost un meci greu, cu o echipă foarte bine organizată. Mă aşteptam la fete să facă un joc bun. Am început bine, de setul doi pot spune că îmi este ruşine, iar în setul trei nu au abandonat lupta şi au încercat să joace. Din păcate, arbitrul a fluierat o aşezare greşită în teren într-un moment decisiv, altfel poate câştigam setul trei“, a spus Puşa Dina. Pentru echipa craioveană au evoluat: Rogojinaru, Zanfir, Hambele, Rusu, Niculcea, Ramirez, Popovici (libero). A mai intrat: Postea. În perioada următoare ar putea ajunge în Bănie două jucătoare noi: un libero de la lotul de junioare din Baia Mare şi Anca Nicolau. Aceasta din urmă s-a pregătit în vară alături de SCM-U Craiova, dar apoi a plecat la Iaşi, echipă care s-a retras din campionat săptămâna trecută. Echipa masculină, pregătită de Dan Pascu şi Claudiu Mitru, a fost depăşită, în deplasare, de Steaua Bucureşti, scor 3-1 (19, 20, -25, 15). „Am întâlnit o echipă de nivel apropiat, care şi-a schimbat antrenorul şi şocul a avut efectul scontat. Noi plătim tribut preluării. Când merge bine preluarea, jucăm bine, când nu, pierdem“, a apreciat Dan Pascu. Acesta a trimis în teren următorii jucători: Briscan, Vânătoru, Bala, Pop, Sănduţă, Todor, Gavrilovic (libero). Au mai jucat: Triculescu, Viazovski, Teleleu, Todoran.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS