Zoli Crişan, şase ani de la dispariţie

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Singurul maghiar din „Craiova Maxima“, Zoltan Crişan (foto la minge), a început fotbalul la Minerul Baia Mare, unde s-a remarcat, fiind selecţionat în lotul naţional de juniori. „Oltenii m-au urmărit vreo doi ani. Stroe, Dobriţoiu şi Constantinescu, acest trio de fier al Ştiinţei, s-au interesat de mine (...) Chiar în acea perioadă, 1973/1974, intenţiona şi Steaua să mă legitimeze. Militarii puteau să mă încorporeze... Niciodată n-am suportat însă hainele militare şi am venit la Craiova“, avea să spună Zoli Crişan în cartea „Patimile lui Crişan“, Editura de Sud, 2004.
Crişan a fost legitimat la Universitatea în vara anului 1974, atunci când diriguitorii Ştiinţei i-au adus în Bănie, pe lângă Zoli, şi pe Silviu Lung, Rodion Cămătaru şi Nicolae Dobrin.
A jucat în Bănie până în 1984. Performanţe ca jucător alb-albastru: două titluri de campion, patru cupe ale României, semifinalist al Cupei UEFA. „Nu jignea pe nimeni, iar dacă avea 2.000 de lei - în perioada aceea era un salariu mediu -, era în stare să dea din ei la toată lumea. Era generos. După patru zile nu mai avea un leu! Ăsta era Zoli... Din păcate! Întotdeauna era vesel... Am fost colegi şi la echipa naţională într-o perioadă în care selecţioner a fost Pişti Kovacs. Pe când eu eram rezervă la naţională - aveam în faţa mea nişte monştri sacri ca Narcis Coman, Necula Răducanu -„Zoli era deja consacrat. A uimit Spania în acel meci de pe «Santiago Bernabeu» din 1975, Spania - România 1-1, când a înscris golul tricolorilor printre picioarele portarului Iribar“, a mărturist Silviu Lung.
Neglijent cu propria-i viaţă, Zoli Crişan nu s-a tratat corespunzător şi în 14 octombrie 2003, la 48 de ani, a decedat din cauza unei hemoptizii masive, cauzată de tuberculoză. Este înmormântat în cimitirul Sineasca, lângă mormântul portarului Cristi Neamţu.