11.4 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăSportProvocarea lui Evans, performanţă cu bani puţini

Provocarea lui Evans, performanţă cu bani puţini

Energia Rovinari debutează oficial în sezonul 2009-2010 sâmbătă, când întâlneşte în deplasare pe „U“ Mobitelco Cluj, într-o partidă din turul întâi al Cupei României.

Updatată la noul buget de criză, cu un singur jucător din primul „cinci“ din sezonul trecut – Porter Troupe, divizionara A de baschet masculin Energia Rovinari şi-a propus să egaleze, măcar, performanţele de anul trecut, când s-a calificat în Final Four şi în play-off. Primul test oficial al sezonului, cu „U“ Mobitelco Cluj, programat sâmbătă, de la ora 20.00, în sala „Horia Demian“ din Cluj-Napoca, va fi un barometru pentru noua echipă a lui Theo Evans. Preşedintele grupării gorjene, Dan Cumpănaşu, şi-ar dori ca diferenţa evidentă de valoare dintre Cluj şi Rovinari să fie compensată de olteni prin dăruire. „Sperăm ca la Cluj să compensăm, prin mobilizare şi dorinţă, toate minusurile pe care le avem. Ca orice meci, cel de cupă de la Cluj este deschis oricărui rezultat. Dacă ne luăm strict după valoarea jucătorilor, a loturilor celor două echipe, clujenii sunt mai buni şi pleacă evident cu prima şansă. Nu vom merge acolo neapărat ca să câştigăm, dar vrem să facem o figură frumoasă şi să ne întoarcem cu un rezultat cât mai strâns. Este clar pentru toată lumea că în acest an avem o echipă cu un potenţial ceva mai scăzut decât cea din sezonul trecut şi acest lucru este evidenţiat şi de fondul salarial. Dacă anul trecut cheltuiam lunar pe salarii circa 30.000 de euro, anul acesta, fondul salarial lunar este de doar 20.000 de euro, deci este vorba de o scădere considerabilă“, a spus Cumpănaşu. Antrenorul Theo Evans va avea la dispoziţie tot lotul la Cluj, gorjenii primind în ultimul moment cărţile verzi ale americanilor Justin Griffin, care a evoluat ultima dată în Mexic, şi Brandon Cole, care a jucat pentru o echipă din Indonezia.

Obiectiv: play-off

Dacă, anul trecut, obiectivul echipei Energia Rovinari a fost salvarea de la retrogradare, dar s-a reuşit mult mai mult, acum, în cel de-al doilea an de Divizia A, pretenţiile oficialilor au crescut, deşi bugetul s-a redus. Theo Evans trebuie să ducă echipa în play-off, în ciuda crizei şi a faptului că formaţia pare slăbită faţă de campionatul trecut. Evans nu admite, însă, că are la dispoziţie un lot inferior valoric. „În opinia voastră am slăbit. Din punctul meu de vedere, nu suntem slabi. Nu am jucat nici un meci adevărat, iar în amicale am evoluat destul de bine. O să fie mai greu anul acesta. Obiectivul este să intrăm în play-off. Campionatul este mult mai bun decât cel de anul trecut. Cam toate echipele s-au fortificat, Steaua îi are pe Bogdan Popescu şi o să-l cumpere pe Virgil Stănescu. Şi Piteşti, Cluj sau Timişoara au echipe tari. O să fie un campionat şi mai greu“, a declarat Evans. După ce l-a ratat pe Viorel Mocanu, de la Dinamo, gruparea gorjeană nu a renunţat la achiziţionarea unui jucător pe poziţia 4, însă se va orienta spre Divizia B. „Este foarte posibil să începem sezonul fără să mai facem vreo achiziţie, asta, deşi am mai avea nevoie de un om pe poziţia 4, un jucător înalt. Avem posibilitatea să ne completăm lotul, federaţia lăsând loc pentru încă două transferuri, dar e greu de crezut că acum mai putem face ceva în acest sens. Ne gândim să aducem un jucător după ce va începe Divizia B. Sunt şi acolo câţiva jucători înalţi, pe la Timişoara, Iaşi sau Galaţi, care ne-ar putea ajuta“, a mai declarat Cumpănaşu. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS