Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Sport

Eduardo a scăpat de suspendare

Sport - Daniel BISTRICEANU
(citeste alte articole de acelasi autor »)


Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Forul fotbalistic european a anunţat că a acceptat apelul depus de clubul Arsenal şi a anulat suspendarea de două etape primită de atacantul croat Eduardo, care a fost acuzat că a simulat un fault în careu la meciul cu Celtic. „În urma examinării tuturor probelor, în special a declaraţiilor arbitrilor, plus a înregistrării video, nu s-a stabilit că arbitrul a fost înşelat şi a acordat greşit penalti. În aceste condiţii, decizia Comitetului Disciplinar şi Control, luată la 1 septembrie, în care jucătorul a fost suspendat două etape în cupele europene, a fost anulată“, se arată în comunicatul UEFA. La rândul său, gruparea tunarilor londonezi s-a arătat încântată de decizia UEFA, opinând că forul fotbalistic european a făcut dreptate în acest caz. „Ne bucurăm că s-a făcut dreptate în acest caz. Am demonstrat că a fost un contact între portar şi Eduardo. Susţinem fair play-ul în fotbal şi acum ne concentrăm asupra următoarelor partide“, se arată în comunicatul clubului Arsenal. Eduardo a primit cu bucurie vestea anulării suspendării sale, mai ales că decizia UEFA îi permite să joace în meciul de astăzi, din Liga Campionilor, cu Standard Liege. „Sunt mulţumit că s-a demonstrat adevărul. Am reuşit să arătăm ce s-a întâmplat cu adevărat, iar acum mă simt uşurat. Familia, prietenii şi clubul m-au susţinut în acest caz. Vreau să uit ce s-a întâmplat şi să mă gândesc numai la meciul cu Standard“, a afirmat Eduardo.


 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 1 vot





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 13°C.
    La noapte: 11°C.
    Mâine: 17°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4646 lei
    USD: Tendinta 3.5492 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei: