11.4 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăSportVictorie pentru Arrieta

Victorie pentru Arrieta

Revenit după aproape cinci luni în poarta pandurilor, lusitanul Pedro Mingote s-a remarcat la Piatra Neamţ cu câteva parade de efect, reuşind să apere inclusiv o lovitură de pedeapsă la scorul de 2-1 pentru panduri. Mingote a povestit cum l-a determinat pe Vinicius să execute penaltiul, deşi nu el era desemnat. „Am vorbit cu el, dar am glumit. Am vrut să pun presiune pe el. Am zis să bată el că el a scos penalti şi să nu lase pe altcineva. Antrenorul striga să bată Bădescu, parcă, şi să nu bată el. Şi el a bătut. Din ce am văzut în presă, nu el trebuia să bată. Noi doi vorbeam în portugheză şi ceilalţi nu înţelegeau“, a povestit Mingote. Ultimul său joc pentru Pandurii a fost victoria contra Stelei, 2-0 din returul sezonului trecut, când s-a accidentat, iar de atunci Mingote aşteaptă să revină. A făcut-o cu Ceahlăul, un meci special pentru lusitan. „Acesta a fost unul dintre cele mai fericite momente de când sunt la Târgu Jiu. În afară de anul în care am venit aici şi am reuşit să evităm retrogradarea, pentru că acela a fost cel mai fericit. Dar acest meci a fost foarte bun. Nu cred că a fost cel mai bun, dar pentru mine a fost special, după tot ce s-a întâmplat cu acea accidentare de anul trecut. A fost o revenire bună, cu succes pentru mine şi pentru echipă. Nu cred că a fost cel mai important meci al meu pentru că am avut evoluţii bune şi cu Steaua, şi cu Dinamo, când am apărat la fel 11 metri şi am câştigat acolo“, a declarat Mingote. Goalkeeperul a dedicat victoria prietenului său Arrieta, căruia i-a decedat tatăl în săptămâna jocului de la Piatra Neamţ, dar şi celor care îl susţin. „Cred că trebuie să dedic acest meci tuturor celor care îmi oferă suport moral, dar, mai ales, lui Arrieta, care ar fi trebuit să fie cu noi şi nu a putut pentru că trece prin momente grele. El va reveni săptămâna aceasta la Târgu Jiu, dar probabil că va fi afectat de moartea tatălui său. Vreau să ştie că ne-am gândit şi la el când am obţinut această victorie“, a mai afirmat Mingote.

Cîrţu ar vrea un amical

După partida cu Ceahlăul, Sorin Cîrţu le-a acordat două zile libere elevilor săi, care vor reveni astăzi la pregătire. Cum campionatul este întrerupt pentru acţiunile loturilor naţionale, Cîrţu doreşte perfectarea unui amical la sfârşitul acestei săptămâni cu o echipă de Liga I. „Am stabilit să le dau două zile libere pentru că urmează zile cu câte două antrenamente. Aş vrea să jucăm şi un amical, dar n-avem adversar. Doresc să evoluez contra unui adversar cu care am mai jucat pentru că aşa e mai bine. Craiova am înţeles că pleacă în cantonament, şi cred că vom propune să jucăm un amical cu Timişoara sau Astra, deci cu echipe care sunt mai aproape de noi. Am fi de acord să jucăm amicale şi la jumătatea drumului, dacă ei nu vor să vină aici“, a spus Cîrţu. Pandurii va mai testa în perioada următoare un atacant, chiar dacă perioada de transferuri a expirat. „E un jucător străin pe care o să-l văd în perioada următoare. Dacă ne va mulţumi, putem să-l legitimăm şi după aceea, pentru că vine liber de contract“, a declarat „Sorinaccio“.

Grecu, la naţionala de tineret

Titular la Pandurii Târgu Jiu în toate cele cinci etape disputate în Liga I, Constantin Grecu a fost convocat la naţionala de tineret a României în perspectiva jocului cu Republica Moldova, programat pe 8 septembrie, pe stadionul „Ion Oblemenco“ din Craiova, în cadrul preliminariilor Campionatului European de tineret. Grecu este la prima convocare la lotul de tineret pentru un joc oficial, deşi se află în atenţia selecţionerului Emil Săndoi încă din returul sezonului trecut. „Am auzit că Grecu e la naţionala de tineret. Bravo lui! N-am vorbit cu Emil Săndoi, însă a făcut bine că l-a selecţionat. Jucătorul e într-o formă bună. E şi bine pentru moralul lui. Dar trebuie să înţeleagă faptul că trebuie să rămână cu picioarele pe pământ. Să nu-şi pună tocuri“, a afirmat antrenorul Sorin Cîrţu. Deşi la Pandurii Târgu Jiu a fost reprofilat ca mijlocaş stânga în acest sezon de către Sorin Cîrţu, Constantin Grecu figurează în lotul lui Emil Săndoi ca fundaş.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS