Pe 1 septembrie 1996, la Agadir (Maroc), inima lui Ion Oblemenco (foto) s-a oprit după un meci cu o echipă condusă de alt român, Alexandru Moldovan.
Etapa a 2-a a campionatului Marocului, ediţia 1996-1997, a programat, pe 1 septembrie 1996, meciul HUSA – USK, un duel între două echipe antrenate de doi români, Ion Oblemenco versus Alexandru Moldovan, partida disputându-se pe terenul stadionului Municipal „Al Inbiaate“ din Agadir. În minutul 89, la scorul de 1-1, echipa lui Oblemenco a înscris un gol, dar arbitrul Arjoune l-a anulat, după ce şi alte momente litigioase au fost fluierate în defavoarea celor de la HUSA, meciul fiind extrem de disputat, tensionat chiar. În momentul anulării golului, Oblemenco, extrem de supărat, s-a ridicat în picioare, iar destinul a „anulat“ nemilos o VIAŢĂ. L-a cuprins o durere neaşteptată la nivelul pieptului şi inimii. „Mă doare totul…“, spunea, fiind transpirat peste măsură. Era ora 19.30 când Oblemenco a suferit un atac de cord. Staff-ul medical a optat pentru transportarea lui de urgenţă la Policlinica CNSS din Agadir, unde a decedat. A fost adus acasă, iar pe 7 septembrie 1996 a fost înmormântat în cimitirul Ungureni din Craiova.
Mircea Lucescu: Nu-mi vine să cred că n-a jucat în echipa naţională!
Fost jucător la Dinamo, Mircea Lucescu a vorbit despre Oblemenco şi neconvocarea sa în echipa naţională: „Îmi amintesc de un meci disputat pe «Central», un derbi câştigat de oltenii lui Oblemenco cu 3-0 (Este vorba de partida din etapa a 30-a a campionatului 1974-1975, Universitatea – Dinamo 3-0, 25 mai 1975 – n.a.). La 1-0 pentru Craiova, am avut un conflict cu Victor Niculescu şi arbitrul m-a eliminat. Niculescu m-a provocat, m-a scuipat, iar eu am reacţionat nesăbuit, l-am lovit cu palma în faţă! Au sărit toţi jucătorii olteni să mă mănânce, nu altceva! Salvarea mea a venit de la Oblemenco, care a sărit, împreună cu Boc, calmându-şi coechipierii. A avut, repet, cu toată lumea o relaţie extraordinară (…)
Pe lângă stângul lui fantastic, avea o lovitură cu capul imbatabilă, foarte bună. În faţa porţii, el nu se pierdea, avea sânge rece cu care executa toţi portarii. Sunt jucători precum Dobrin şi Oblemenco, care în Trivale, respectiv pe «Central», erau divinizaţi. Tot stadionul era de partea lor, ei fiind cei mai buni în echipele lor. Făceau spectacol, îşi permiteau orice, deoarece şi coechipierii îi ajutau în joc. În echipa naţională, datele problemei erau schimbate, alte sarcini de joc, altă ambianţă. Când Oblemenco juca la Craiova era de-a dreptul incredibil! Toţi apărătorii, în frunte cu portarii, aveau o frică teribilă de el. Totuşi, faptul că el nu a jucat nici un minut în echipa naţională (în meciuri oficiale) mi se pare o mare nedreptate. Este incredibil!“ (fragment din volumul „Oblemenco, meciul cu viaţa“, aflat în curs de apariţie la Editura de Sud din Craiova).
