18.4 C
Craiova
marți, 4 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportRonaldinho vrea la FC Barcelona

Ronaldinho vrea la FC Barcelona

Cotidianul spaniol As a anunţat că internaţionalul brazilian Ronaldinho ar dori să se întoarcă la echipa FC Barcelona, deoarece nu se înţelege cu antrenorul formaţiei AC Milan, Carlo Ancelotti. „Barcelona va fi mereu un oraş special pentru noi. Am fi fericiţi să ne întoarcem. Avem mult respect şi multă dragoste pentru oraş şi pentru club. Avem mulţi prieteni la Barcelona şi sperăm ca acest an să fie plin de succese pentru echipă“, a spus Roberto de Assis, fratele şi impresarul lui Ronaldinho, pentru postul de radio catalan Ona FM.
În finalul declaraţiei, Roberto de Assis a menţionat totuşi că fratele său „este fericit la Milan“. Presa italiană de marţi a scris că relaţiile dintre Ronaldinho şi Ancelotti s-au înrăutăţit, iar la finalul sezonului, oficialii clubului va trebui să renunţe la unul dintre ei. Brazilianul de 29 de ani a fost achiziţionat de Milan la începutul sezonului, italienii plătind Barcelonei aproximativ 21 de milioane de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS