21.8 C
Craiova
marți, 4 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportJovanovic, regretat la Târgu Jiu

Jovanovic, regretat la Târgu Jiu

Condescu susţine că a luat ţeapă prin cedarea lui Jovanovic la „U“ Cluj, jucător care a marcat cinci goluri pentru „şepcile roşii“, în condiţiile în care atacanţii lui Neagoe nu au la activ decât trei reuşite în acest sezon.

Ignoraţi la Pandurii Târgu Jiu de antrenorul Eugen Neagoe, trei dintre foştii componenţi ai lotului grupării gorjene din sezonul trecut, Nemanja Jovanovic, Nemanja Vidakovic şi Andrei Enescu, s-au evidenţiat la formaţiile la care activează în acest campionat. Deoarece nu i s-au acordat prea multe şanse la Târgu Jiu, unde a bifat doar câteva minute în Liga I, Jovanovic s-a orientat către nou-promovata „U“ Cluj, unde a fost cedat contra sumei de 175.000 de dolari. Fotbalistul sârb a reuşit să marcheze cinci goluri pentru „şepcile roşii“ în acest sezon, aproape dublu faţă de toţi atacanţii pandurilor la un loc.
Considerat fără valoare de Neagoe, Jovanovic este regretat acum de preşedintele Marin Condescu. „Am luat ţeapă că l-am dat pe Jovanovic. Nu a fost decizia mea să renunţăm la el. Nu regret nimic din ceea ce fac, dar îmi pare rău că l-am dat“, a spus Condescu.
Acuzaţi de multe ori pentru seria de înfrângeri a pandurilor, atacanţii lui Neagoe nu au marcat decât trei goluri în acest campionat (Liviu Mihai – două, Stromajer – unul), Piţurcă şi Vintilescu neavând la activ vreo reuşită.

Enescu, cedat la Sheriff Tiraspol

Şi Vidakovic a arătat altă faţă la CSM Râmnicu Vâlcea, unde a fost împrumutat de Pandurii, la fel ca portarul Râmniceanu. „Bine că se descurcă şi Vidakovic la Vâlcea. A dat nouă goluri, iar Râmniceanu a apărat foarte bine. Din vară, cei doi s-ar putea să revină la Târgu Jiu“, a precizat Condescu.
Andrei Enescu, fotbalistul cumpărat de Pandurii de la Steaua contra sumei de 48.000 de euro, a fost împrumutat la divizionara secundă FC Târgovişte în vară, iar acum gorjenii au o ofertă concretă de transfer pentru el de la Sheriff Tiraspol. Clubul Pandurii nu a fixat încă un preţ pentru Enescu, pe care-l va ceda definitiv formaţiei din Moldova, urmând să-i comunice până mâine jucătorului condiţiile de transfer. 

Condescu vrea încă 14 puncte în acest an
 
Oficialii clubului Pandurii cred că punctul obţinut la Arad a readus echipa lui Neagoe pe drumul cel bun, etapele viitoare urmând să certifice acest lucru. Preşedintele Marin Condescu îşi doreşte ca gorjenii să nu mai piardă nici un joc în acest an, nici măcar la Steaua, unde pandurii ar trebui, teoretic, să domine din punct de vedere fizic trupa lui Lăcătuş. „Şapte înfrângeri nu sunt uşor de suportat pentru nimeni. Sunt convins că echipa Pandurii a depăşit momentul de criză. Urmează acum să câştigăm cu cei de la Vaslui şi să nu pierdem la Steaua. Vine apoi pauza de două săptămâni, după care vom face un meci de trei puncte la Mioveni, batem pe Gloria Bistriţa şi «U» Cluj, dar înainte de a-i bate pe clujeni în campionat ne calificăm în sferturile Cupei României şi nu pierdem la Galaţi. Sunt foarte optimist. Mai puţine şanse decât adversarul avem la Steaua, dar, având în vedere că ei joacă miercuri (astăzi – n.r.) cu Sevilla, sâmbătă cu Craiova şi luni cu noi, ar trebui să nu avem probleme, să-i depăşim cel puţin din punct de vedere al condiţiei fizice“, a declarat Condescu.
Acesta ştie cum ar trebui să joace echipa sa pentru a obţine prima victorie după nouă etape. „Cu Vaslui este un meci în care luăm puncte fără probleme. Mă bazez pe echipă, dar pentru a învinge trebuie să jucăm cum am făcut-o în primele patru etape şi în repriza a doua a meciului de la Arad“, a mai afirmat preşedintele pandurilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII