16.4 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăSportStoner a trecut primul în China

Stoner a trecut primul în China

Pilotul australian al echipei Ducati, Casey Stoner (nr. 27), a reuşit să câştige, ieri-dimineaţă, Grand Prix-ul Chinei, a patra etapă din cadrul campionatului mondial de motociclism viteză, clasa MotoGP. „Cangurul“ a trecut linia de sosire după  44 de minute, 12 secunde şi 891 de miimi de la startul cursei şi l-a devansat cu peste trei secunde pe italianul Valentino Rossi de la Yamaha. Pe poziţia a treia, la aproape şapte secunde de învingător, s-a clasat americanul John Hopkins, pilotul echipei Suzuki. „În toată cariera mea nu am văzut niciodată ca o motocicletă să fie atât de puternică faţă de celelalte“, a declarat după cursă Valentino Rossi, referindu-se la bolidul Ducati pilotat de Stoner.
Spaniolul Dani Pedrosa de la Honda s-a situat pe locul patru, urmat de coechipierul său, Marco Melandri. Italianul Loris Capirossi (Ducati), unul dintre favoriţi la începutul sezonului, s-a clasat pe locul şase, iar americanul Nicky Hayden, campionul mondial en-titre, a dezamăgit şi mai mult, trecând linia de sosire abia al 12-lea.
În clasamentul general, lider este Casey Stoner, urmat la o distanţă de 15 puncte de Valentino Rossi. Poziţia a treia este ocupată de Dani Pedrosa, la o distanţă de 37 de puncte faţă de lider.
La clasa 125cc, românul Robert Mureşan a încheiat    cursa doar pe locul 26. Câştigător a fost cehul Lukaş Peşek (Derbi), care ocupă şi primul loc în clasamentul general. La 250cc, pe primele două locuri s-au situat spaniolii Jorge Lorenzo (Aprilia) şi Alvaro Bautista (Aprilia), urmaţi de italianul Andrea Dovizioso (Honda).  

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS