21.2 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăSportTeatru la nivel inalt

Teatru la nivel inalt

Grupa B


Suedia – Anglia 2-2


„Rhein Energie Stadion“, Köln, spectatori: 41.000.


Au marcat: Allback ‘51, Larsson ‘90 / Joe Cole ‘34, Gerrard ‘85.


Suedia: Isaksson – Lucic, Mellberg, Edman, Alexandersson – Linderoth (‘90+2, D. Andersson), Kallstrom, Ljungberg, Jonson (‘54, Wilhelmsson) – Larsson, Allback (‘74, Elmander). Antrenor: Lars Lagerback.


Anglia: Robinson – Carragher, Ferdinand (‘56, Campbell), Terry, Ashley Cole – Beckham, Lampard, Hargreaves, Joe Cole – Rooney (‘69, Gerrard), Owen (‘4, Crouch). Antrenor: Sven Goran Eriksson.


Cartonase galbene: Alexandersson, Ljungberg / Hargreaves.


A arbitrat: Massimo Busacca (Elvetia).


Inaintea meciului pe care l-au disputat marti seara, la Köln, atât englezii, cât si suedezii isi facusera calcule, al caror rezultat era acelasi: o remiza. Trupa lui Sven Goran Eriksson avea nevoie de un punct pentru a-si mentine prima pozitie in grupa, in timp ce nordicilor le era necesar un rezultat de egalitate pentru a-si asigura calificarea in optimile de finala ale competitiei.


Pentru a le inchide gura celor care suspectau o intelegere intre cele doua echipe, tehnicianul nationalei Albionului, suedezul Sven Goran Eriksson, si selectionerul Suediei, Lars Lagerback, s-au intrecut in declaratii razboinice la conferinta de presa dinaintea meciului. Ceea ce s-a intâmplat pe teren i-a contrazis insa.


Meciul a inceput cum nu se poate mai rau pentru englezi, Eriksson fiind nevoit sa-l inlocuiasca pe Owen inca din minutul 4, dupa ce atacantul lui Newcastle s-a autoaccidentat. Pâna in minutul 20, cele doua echipe si-au impartit perioadele de dominare, insa englezii au pus treptat stapânire pe joc, iar in minutul 34 au reusit sa deschida scorul prin Joe Cole, care a sutat senzational de la peste 25 de metri, „catapultând“ balonul in vinclul portii lui Isaksson.


Nordicii au egalat imediat dupa pauza, prin Allback, atacantul suedez profitând de lipsa de marcaj a fundasilor britanici. Intrat pe teren in repriza secunda, Gerrard era sa strice planurile „regizorilor“ acestui meci dupa ce l-a invins pe Isaksson cu o lovitura de cap, insa fundasii englezi si-au facut din nou „datoria“ si i-au permis lui Larsson sa restabileasca egalitatea.


In urma acestui rezultat, Anglia si Suedia merg brat la brat in optimi, insa cu obrazul patat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII