18.7 C
Craiova
miercuri, 5 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalCopiii, creatori de mărţişoare

Copiii, creatori de mărţişoare

Sute de mărţişoare au ticsit ieri una dintre sălile de expoziţie ale Cercului Militar Craiova. Creatorii lor – nimeni alţii decât prichindeii din grădiniţele doljene.

Cu câteva săptămâni înainte de sosirea oficială a primăverii – 1 Martie -, sute de copii de la grădiniţele din Craiova şi din judeţ s-au apucat serios de muncă… artistică: să confecţioneze mărţişoare. Fie pentru mămici şi bunici, fie pentru doamnele educatoare sau colegele mai drăgălaşe, băieţeii şi fetiţele s-au pus serios pe treabă. Din hârtie colorată, mătase sau bumbac, mărgele, figurine de plastic sau metal, imortele, panglici şi alte materiale sclipitoare, s-au strâns cât ai clipi sute, poate chiar mii de mărţişoare. Dintre acestea, cele mai frumoase şi mai bine realizate au fost selectate şi arătate lumii întregi ieri, la Cercul Militar din Craiova, unde a avut loc cea de-a doua ediţie a Festivalului judeţean „Mărţişoare, mărţişoare…“.

 

Premii pentru cele mai frumoase

 

Sub coordonarea inspectorilor de specialitate din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj şi în prezenţa cadrelor didactice, a părinţilor, invitaţilor şi, evident, a micilor artişti, expoziţia a fost un succes. Au fost expuse mărţişoare create la Grădiniţele craiovene nr. 5, „Îngeraşii“, nr. 7, nr. 11, nr. 12, nr. 14, nr. 15, nr. 17, nr. 21 „Tudor Vladimirescu“, nr. 22 „Sf. Ana“, nr. 23, nr. 24 „Otilia Cazimir“, nr. 28, nr. 29, nr. 30 „Căsuţa Fermecată“, 31, 32, 36, 37 „Dumbrava Minunată“, 38, 40, 41 „Elena Farago“, 42 „Ion Creangă“, 44, 45, 50 „Sf. Lucia“, 51, 52, 53, 56, 57, 59 „Nicolae Romanescu“, „Pinocchio“, Şcoala Specială „Sf. Vasile“, Centrul Logopedic interşcolar – Şcoala nr. 23, Grădiniţa Andra, Palatul Copiilor Craiova, dar şi cei de la grădiniţele comunelor Beharca, Breasta, Coţofenii din Faţă, Castranova. De asemenea, în cadrul festivalului au fost prezentate creaţii literare, toate având, evident, aceeaşi temă: sosirea primăverii.

Festivalul s-a încheiat cu premierea câştigătorilor şi, desigur, cu ropote de aplauze şi îmbrăţişări drăgăstoase din partea părinţilor, mândri de odraslele lor talentate!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS