18.7 C
Craiova
miercuri, 5 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDascalii primesc bani de carti

Dascalii primesc bani de carti

Dascalii vor primi in anul scolar 2006-2007 echivalentul a 100 de euro pentru achizitionarea de carti de specialitate, pe suport electronic. Potrivit liderilor de sindicat din Dolj, acesti bani reprezinta de fapt un ajutor promis de reprezentantii guvernului, pe timpul grevei generale din invatamânt, si inclus de altfel pe lista de revendicari a sindicalistilor din Educatie. „Unul dintre amendamentele Legii calitatii din invatamânt il reprezinta si acest ajutor de fond de carte, punct aprobat recent. Acest aspect a fost publicat in Monitorul Oficial din 12 iulie, 2006, la Legea nr. 315, care prevede acordarea unui ajutor financiar cadrelor didactice din invatamântul preuniversitar in cuantum de 100 de euro pe an pentru achizitionarea de carte sau a programelor educationale pe suport electronic. Putem preciza totodata ca fondul de carte reprezenta una dintre doleantele mai vechi ale oamenilor de la catedra“, a precizat Constantin Rada, presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamânt (FSLI) – filiala Dolj.


Scolile din rural si urban, pe picior de egalitate


Potrivit sursei citate, legea va intra in vigoare incepând cu 1 ianuarie 2007, urmând ca pâna atunci Ministerul Educatiei si Cercetarii impreuna cu Ministerul Finantelor sa elaboreze o metodologie: „Suma de bani nu e colosala, dar tinând cont de faptul ca pâna acum ne-am ales mai mult cu vorbe decât cu fapte, putem spune ca e ceva. Daca analizam cu atentie, 100 de euro nu inseamna foarte mult, in conditiile in care o carte buna, de specialitate, sare de un milion si jumatate“, a explicat presedintele FSLI Dolj. Ajutorul financiar de 100 de euro vine sa completeze dotarea unitatilor de invatamânt, dupa ce ministerul de resort a sprijinit modernizarea scolilor cu retele complete de calculatoare conectate la internet. Mai exact, prin aceasta „noua etapa de culegere de informatii“ se doreste desfiintarea diferentelor dintre scolile din mediul rural si cele din urban.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS