5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateAtenţie la tatuajele cu henna neagră!

Atenţie la tatuajele cu henna neagră!

Tatuajele cu henna neagră sunt o modă la plajă în acest sezon. Ministerul Sănătăţii atrage însă atenţia că ele pot provoca alergii grave sau o sensibilizare permanentă a corpului.

Henna este o plantă folosită în întreaga lume la realizarea de tatuaje şi la colorarea părului. Adevăratul pericol nu îl constituie planta în sine, ci coloranţii care se adaugă şi care dau nuanţa neagră. Aceşti coloranţi pot cauza reacţii alergice grave. Simptomele apar după câteva zile şi se manifestă prin mâncărimi, roşeaţă, pete, pustule sau chiar decolorarea permanentă a pielii şi cicatrici.
„Cei care se tatuează pot dobândi o sensibilitate permanentă la aceste substanţe şi pot dezvolta dermatită de contact alergică. În aceste cazuri, reacţiile pot fi violente, câteodată necesitând intervenţie medicală de urgenţă şi chiar spitalizare. Efectele se pot limita la zona tatuajului, la zona înconjurătoare sau se pot răspândi pe întreg corpul. Oricine prezintă o reacţie de iritare sau cu apariţie de pustule la o pată neagră de pe trup trebuie să meargă imediat la medic şi să spună dacă i s-a aplicat pe piele un tatuaj cu henna neagră“, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii (MS).
 
Tatuajele sunt căutate pe plajă

Sensibilitatea şi polisensibilitatea produse de coloranţii negri din henna sunt ireversibile şi determină vulnerabilizarea organismului pentru toată viaţa, mai atrag atenţia specialiştii MS.
Artiştii care folosesc henna neagră pot fi rareori traşi la răspundere pentru alergiile provocate de tatuaje, mai spun specialiştii ministerului: „Reacţia alergică sub formă de pustule apare după 3 până la 12 zile de la aplicare, iar majoritatea turiştilor pleacă şi nu revin în locul respectiv pentru a demonstra efectele negative produse de artişti. Există astfel situaţii în care artiştii continuă să afecteze alţi oameni, neconştientizând efectele grave pe care le provoacă“.
Tatuajele cu henna neagră se poartă în România, ca şi în Europa, mai ales în timpul verii. Artiştii care le fac pot fi găsiţi pe plajă sau în alte zone frecventate de turişti. Tatuajele temporare cu henna neagră sunt cele mai frecvente în rândul turiştilor, al adolescenţilor, tinerilor, al celor aflaţi în vacanţă pe plaje, în staţiuni sau la târguri şi sunt foarte populare, deoarece culoarea neagră place mai mult decât nuanţa naturală a plantei henna.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII