Norocelul (Sedum telephium) este mai înainte de toate o plantă de grădină foarte rezistentă. La noi este cunoscut sub mai multe denumiri, cum ar fi iarbă grasă sau şoaldină purpurie (varianta cu flori roşii). Poate să crească şi să-şi păstreze culoarea verde, foarte mult timp, cu puţină apă, iar florile sunt mărunte, dar deosebit de frumoase, dispuse în buchet. Această rezistenţă la secetă a făcut ca în timp planta să devină un obiect al superstiţiilor. Oamenii credeau că, dacă este ţinută în casă, aduce sănătate. În Scandinavia era cultivată chiar pe acoperişul caselor pentru a asigura protecţie, iar dacă se usca brusc, însemna că unuia dintre locatari i se apropia sfârşitul.
Încă din vremuri străvechi se cunoşteau calităţile medicinale ale acestei plante. Înaintaşii noştri tratau rănile şi fistulele cu cataplasme obţinute din frunzele strivite. Mai târziu, norocelul a devenit un remediu intern popular pentru diaree, dizenterie şi boli pulmonare. Mai nou, se consideră că rizomii acestei plante stimulează rinichii şi ar avea proprietăţi citostatice, ajutând în tratamentul cancerului.
Remedii
Primele dovezi scrise privind calităţile terapeutice ale acestei plante sunt relativ recente, din 1918, iar în anii ’70 s-au făcut cercetări care arată că în stare proaspătă sau uscată poate produce iritaţii uşoare ale pielii. Ulterior, s-a demonstrat că ar avea calităţi antiinflamatoare şi imunostimulante, date de prezenţa în compoziţie a două polizaharide, care ar ajuta la inhibarea creşterii tumorilor şi la creşterea activităţii fagocitelor, celulele care ucid viruşii şi bacteriile.
Frunzele se fierb în lapte şi se consumă zilnic o cană de decoct, în trei reprize. Decoctul stimulează activitatea rinichilor, fiind util în tratamentul hemoroizilor şi hemoragiilor. Aplicate sub formă de cataplasme, frunzele stimulează circulaţia periferică, dezinfectează şi cicatrizează, fiind folosită pentru tratamentul rănilor, arsurilor, scoaterea bătăturilor şi creşterea părului.
