8.1 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCorina Creţu, audiată în Parlament

Corina Creţu, audiată în Parlament

Nominalizată pentru un post de comisar european, Corina Crețu este audiată de membrii Comisiilor pentru afaceri europene ale celor două Camere ale Parlamentului, potrivit europafm.ro. Corina Crețu va trebui să răspundă, azi la întrebările membrilor Comisiilor pentru Afaceri Europene din cele două camere ale Parlamentului. Audierea a început la ora 14.00, iar premierul este prezent la discuții. Uniunea Europeană va aloca pentru domeniul Politici Regionale – de care ar urma să se ocupe Corina Crețu – peste 350 de miliarde de euro în următorii şapte ani. Banii vor fi investiți pentru reducerea diferenţelor de dezvoltare dintre regiunile şi ţările Uniunii. În acest sens, cu respectivele fonduri este susținută crearea de noi locuri de muncă metodele noi de prpoducție și îmbunăţăţirea legăturilor de transport spre regiunile îndepărtate. „Sunt convinsă că va fi o dezbatere constructivă în legătură cu acest portofoliu. Sunt prezentă aici în calitate de comisar european desemnat pentru politici regionale și e o mare plăcere și onoare pentru mine”, a spus Corina Crețu la începutul audierilor de la Palatul Parlamentului. Corina Crețu va deține portofoliul Politică Regională în viitoarea Comisie Europeană, potrivit anunțului făcut în 10 septembrie 2014 de președintele ales al noului Executiv comunitar, Jean-Claude Juncker, care a prezentat într-o conferință de presă componența Colegiului comisarilor pentru perioada 2014-2019. Social-democrata Corina Crețu a fost aleasă europarlamentar în 2012 și a fost desemnată vicepreședinte al Parlamentului European, din partea grupului europarlamentar Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților (S&D), al doilea ca mărime din legislativul european.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS