30.5 C
Craiova
joi, 6 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalRăzboi pe pădurile din Petrila

Război pe pădurile din Petrila

Proprietarii de terenuri forestiere din oraşul Petrila cer stoparea exploatării iraţionale a pădurilor lor, în timp ce autorităţile locale reclamă faptul că nu au puterea de a interveni în treburile unui composesorat. Primarul, viceprimarul şi mai mulţi funcţionari din Petrila au fost reclamaţi şi vor fi cercetaţi.

62 de coproprietari de păduri din cadrul Composesoratului Obştea Jiană au cerut organelor de cercetare să verifice modul în care le sunt exploatate pădurile, fără să li se ceară părerea, iar poliţia va demara cât de curând o anchetă. Oamenii spun că pădurile le sunt tăiate şi ei obţin prea puţini bani şi îl acuză pe primar că stă în umbra unor afaceri cu lemn. „Cerem ca, până la definitivarea cercetărilor, să nu se mai poată exploata pădurea. În plus, cerem demiterea celor din conducerea composesoratului, printre care se numără şi viceprimarul, pe criterii de incompatibilitate“, a spus Ion Jurca, unul dintre membrii composesoratului.

În tot acest timp, unii dintre petiţionari s-au răzgândit, iar primarul spune că nu favorizează în nici un fel activitatea de exploatare a lemnului. „Nu am competenţa să interzic celor care au câştigat o licitaţie să exploateze pădurile. Pot doar să încerc convocarea adunării generale a composesorilor cât mai curând“, a spus Ilie Păducel, primarul din oraşul Petrila. Mai mult, primarul spune că trei dintre semnatarii petiţiei prin care se cere cercetarea angajaţilor din primărie nu mai recunosc ce au semnat şi chiar neagă că ar dori verificarea celor din primărie. „Eu am semnat acel tabel pentru a ni se reda drepturile pe care le avem fiecare membru composesor în funcţie de suprafaţa pe care o deţinem şi nicidecum pentru sancţionarea celor din primărie. Declar că sunt străin de cele relatate în petiţie“, scrie şi semnează Mihai Gherasim.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS