Domnul Becali, numit memorabil de un jurnalist un fel de „furuncul al capitalismului“, a venit din comunism într-o zonă nebuloasă de acumulare primitivă de capital, specifică anilor ‘90. Ascensiunea acestui om către poziția de deținător al celui mai iubit club de fotbal al țării și europarlamentar ne descrie într-un fel simetric coborârea discursului public din această țară.
După Revoluție, domnul Becali și-a început ascensiunea, pornind la drum cu un Mercedes adus din Germania. Societatea românească se trezea din comunism și cumpăra blugi turcești. Domnul Becali, ca fost oier, avea banii la teşcherea. Puțin mai târziu, domnul Victor Babiuc devenea la un moment dat ministru al apărării. Acesta a decis să facă un schimb de terenuri care s-a judecat și răsjudecat ani de zile și astăzi formează baza condamnării personajului. Personaj care a fost întins că o pastă de dinți pe tot ecranul, dimineață, la prânz și seară – în breaking news-uri, în emisiuni sportive, în ciuda unor derapaje, cum ar fi insulte adresate în direct unei jurnaliste și a înjurăturilor suburbane adresate altui jurnalist din trustul Intact.
„Te-am scos din pușcărie, fără mine erai în pușcărie. Limitează-te! Nu ți-am cerut onorariu pentru pușcărie. Nu mai râde. Abține-te, te-am scos din pușcărie. Nu-ți ridica fustele la televizor!“, îi transmitea avocatul domnului Becali, spre deliciul audienței și probabil delirul telespectatorilor. Pentru că, românii uită repede, Gigi Becali a mai fost salvat dintr-o situație limită, de pușcăria în care a reajuns azi. Avocatul – puțini își mai amintesc – se numește Aurelian Pavelescu și astăzi este responsabil, împreună cu Mihai Răzvan Ungureanu, după nimicirea PNȚCD-ului, de o reconstrucție politică ce se intitulează, cum altfel, ceva cu Dreptate și Adevăr. Răspunsul domnului Becali, similar cu cel al președintelui Băsescu – inventatorul frazei „ăla micu’ cu capul mare“ – a fost caracteristic „Taci din gură, papagalule! Îl salut și pe avocatul mic cu capul mare!“. Românii au uitat – Revelionul la munte al lui Gigi era mult mai interesant, combinațiile cu Borcea, dansurile cu care ieșea din televizor.
Pentru ce merge Gigi Becali la pușcărie? „Potrivit rechizitoriului, în perioada 1996-1999, în calitate de administrator al terenurilor domeniului proprietate publică a statului din zona Voluntari (fosta Fermă Roșia), MApN a efectuat două schimburi de terenuri cu Gigi Becali, suprafața totală cedată acestuia în urma celor două schimburi fiind de 28,89 hectare de teren arabil intravilan, schimburi ce au avut drept consecinţă prejudicierea statului român cu suma totală de 892.758 de dolari“. Nu e nimic cu războinicul luminii, nu are treabă cu „biserica lui Christos“, are treabă cu un tun dat statului. Sau nici măcar un tun, mai degrabă un matrapazlâc, un machiaverlâc, o găinărie. O găinărie similară cu îndreptatul portierei Maybach-ului cu un levier.
Cel care a plecat pe ușa din dos a vilei pentru a fi vârât la pușcărie este același care a asistat, în calitate de membru în comisia juridică – domnul Becali are și el vreo trei ani de drept, ne spune – la înscăunarea ministrului justiției.
Mai târziu, domnul Becali i-a dat și indicații publice ministrului, nu care cumva să îl propună procuror-șef pe procurorul care a instrumentat valiza – știți, valiza cu „premii“ interceptată de procurori. Eu nu contest că or mai fi existând români care consideră că un pușcăriaș ar trebui să îi indice ministrului justiției ce procuror ne-ar trebui, de altfel nu au fost foarte mulți români care s-au sesizat de nepotrivirea ca un puşcăriabil să stea la dreapta ministrului justiției. Completul de judecători care a dat verdictul până la urmă în acest caz a făcut un serviciu public – acela de a arăta că, și cu ministrul justiției la dreapta ta, tot poți să o dai în gard. În continuare însă nimeni nu se ia de prețiosul fost ministru al justiției – mai ales că va deveni judecător la Curtea Constituțională. Iată un traseu interesant pentru un magistrat – în România, ai nevoie de validarea unui Gigi Becali să ajungi ministru al justiției. Curat murdar, coane Fănică!
Primul politician care s-a împrietenit cu Gigi Becali a fost Traian Băsescu – amândoi împărțind o licoare incoloră la masă, rămasă nedefinită până în zilele noastre. Imaginile au făcut epocă.
Apoi, Domnul Becali nu s-a mărginit – ar fi atât de anost, nu? – să fie patron de club, șef de partid, europarlamentar PRM, alături de Corneliu Vadim Tudor, cel care l-a numit „maimuța curentată“. El avea, înțelegeți dumneavoastră bine, avea aspirații mult mai înalte.
După Băsescu și Vadim Tudor, cel care a sesizat „senzaționalul“ potențial al domnului Becali a fost Crin Antonescu. Antonescu anunța „ipoteza“ ca Partidul Noua Generație să încheie un acord politic al USL. Nu mai e Gigi Becali, domnul Antonescu îi spune, brusc, „domnul George Becali“ – iată cum ciobanul balaoacheș al anilor ‘90 devine, dat puțin de praf, vector de imagine. Antonescu spunea că „Gigi Becali nu a făcut rău României“, iar Ponta se declară „stelist“. Faptul că cineva are tinichele de coadă nu mișcă pe nici unul dintre cei mai importanți doi politicieni ai zilei – nu e un argument hotărâtor. O eventuală susținere bănească a lui Gigi Becali este negată de domnul Antonescu „cu mâna pe inimă“.
Domnul Ponta recidivează și el, anunțând „simpatia“ pentru domnul Becali chiar în preziua anunțului dacă va merge sau nu la pârnaie. Bănuiesc eu că domnul Becali este în continuare simpatic, și din postura de pușcăriaș care a fraudat Ministerul Apărării, conform unei sentințe irevocabile acordate în justiție. Apoi își justifica într-un fel modul de acțiune, spunând că „judecătorii nu se uită la TV“ -, dar bănuiesc că judecătorii totuși se uită la TV atunci când un premier spune, de pildă, că „nu crede în arestările de vineri seară“. O fi o arestare de luni dimineață, deci mai credibilă.
Sincer, nu mă mai miră nimic. Domnul Becali ar putea ieși din pușcărie precum Antonie Solomon (și el acum parlamentar respectabil, cu un traseism care este explicabil probabil pe motive de doctrină profundă) și să redevină șef la o filială locală de partid, cu televiziunile prinzând un refren similar cu cel din centrul Craiovei, de la eliberarea primarului Craiovei: „Na, na, na, că n-am murit/Dușmanii – au înnebunit/ Nu mă văd ei morți pe mine/Că Dumnezeu încă mă ține“. Apoi domnul Becali ar putea să reintre în Partidul Național Liberal la fel ca primarul Anghel de la Baia Mare, reevaluat de Crin Antonescu drept o persoană pe care ar primi-o „bucuroasă“ în partid.
Mai apoi domnul Becali ar putea să candideze din nou pentru parlament – USL-ul bănuiesc că i-ar găsi un loc convenabil, chiar dacă ar avea din nou cel mai scăzut scor pe București. Apoi domnul Becali ar putea veni, cu zeghe cu tot, să propună întrebări pentru următorul ministru al justiției, cel din anul 2016. Ar putea bea câte un șpriț la Golden Blitz cu Băsescu (de altfel, personajul se gândește să ceară președintelui grațierea), să îi semneze premierului căciuliță cu Steaua, apoi s-ar putea bate pe umăr cu Crin Antonescu. Românii s-ar putea indigna pe judecători. Nu credeți că e totuși cam mult?
Astăzi, împotriva curentului societății, niște judecători au analizat un dosar penal și l-au soluționat, după ani de bâlbe și tărăgănări. O societate normală ar lua act, s-ar repoziționa față de domnul George Becali – fără isterizare, dar și fără telenovele lacrimogene. La un minim, o societate cu anticorpi ar izola elegant, cel puțin temporar, acest personaj şturlubatic. Dacă tot își doresc domnii politicieni să funcționeze justiția, ar fi cazul să o lase mai moale cu simpatiile, înscrierile în partid de pușcăriabili, apărările publice, circul televizat (vezi cazul baronului Nicolescu de Argeș) și alte asemenea machiaverlâcuri. Și ar mai fi cazul să condamne public amenințarea unui judecător de către un pușcăriaș.
Răzvan Orăşanu
contributors.ro
