Când banca a devenit stăpână pe viața mea

Nu am nici un fel de carduri, nu am făcut un overdraft în viața mea, nu am conturi curente în lei, nu am nici un credit. Mai mult chiar, mi-am achitat creditul ipotecar în avans, acum trei ani. În felul acesta, puteam trăi fericită până la adânci bătrâneți, dar nu a fost așa. Recent am aflat că în urmă cu câteva săptămâni am fost introdusă la Biroul de Credite, unde „figuram“ cu o restanță de 63 de lei, de care nu fusesem informată vreodată. Eu intru într-o bancă strict pentru a mă informa pentru articolele pe care le scriu la GdS și, slavă Domnului, cele pe secțiunea bancară nu sunt puține. De câțiva ani, mi-am propus ca prin articolele pe care le scriu despre credite, dobânzi, carduri să fac educație bancară în rândul populației, să mediatizez cât pot de mult drepturile și obligațiile pe care le au persoanele fizice și juridice care se adresează băncii. Ba chiar și cele mai sofisticate produse bancare le explic și informez corect populația despre avantaje, dar mai ales despre dezavantajele utilizării unui instrument bancar sau altul. Nu sunt novice în acest domeniu: folosesc unul din cardurile soțului, fac plăți prin intermediul e-banking și cunosc legislația din domeniul bancar. Aproape că știu pe de rost  prevederile OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. Așadar, nici un element nu mă conducea la gândul că aș putea figura în Biroul de Credite, din moment ce nu am nici măcar un cont curent deschis pe numele meu. Am aflat contrariul într-un mod cu totul absolut întâmplător. Eram într-o unitate bancară, pentru a face o simulare pentru un articol, iar scoringul a fost real, realizat pe CNP-ul meu. Dar funcționara bancară din fața mea mă întreabă surprinsă, în timp ce computerul procesa datele: „- Ați făcut vreun overdraft recent?“. „- Nu, niciodată“, răspund eu. „Aveți vreun credit în derulare sau vreun card de debit? Sau ați avut când ați lucrat la firma X?“. „Nu! Și nu am lucrat niciodată la firma aceea“, răspund din nou, după care funcționara îmi spune că figurez la Biroul de Credite, unde fusesem introdusă cu cinci zile înainte de a intra în banca respectivă, pentru simularea pe care o pregăteam pentru ziar. Era o necunoscută pentru mine ce instituție de credit putea să facă o astfel de eroare, din moment ce nu dețin nici un produs bancar de ani buni. Decizia mea de a nu mai lucra în nume personal cu vreo bancă a venit tocmai după ce o instituție de credit de top a procedat incorect cu mine, în ceea ce privește un card de debit pe care l-am avut cu mulți ani în urmă. Paradoxal, aceeași bancă renumită m-a introdus pe nedrept, acum, la Biroul de Credite, fără o minimă informare, înștiințare etc. Iată ce s-a întâmplat. În urmă cu doi ani, banca aceasta a organizat evenimente de mediatizare a unui produs bancar, un card de debit personalizat, iar cu ocazia conferinței de presă, fiecare jurnalist prezent la eveniment a primit un card personalizat. Carduri similare au primit jurnaliștii din toată țara. Singura diferență este că în restul țării, ziariștii au primit un „blank“, adică un carton frumos colorat, căruia poți să-i spui card, dar care putea fi aruncat a doua zi la gunoi, pentru că nu fusese atașat și un cont curent la cardul cu pricina. În Craiova, jurnaliștii au primit cardul, dar le-au fost „fabricate“ și conturi curente. Timp de doi ani nu am avut habar că acelui card i-a fost atașat un cont curent. Ba chiar ni s-a spus că un an nu ne costă absolut nimic –  întreținerea cardului -, iar după aceea putem merge la bancă, în cazul în care dorim să ne activăm cardul. Așadar, aveam în portmoneu o bucățică dreptunghiulară de plastic cu o poză faină pe ea și nimic mai mult. În tot acest timp, nu am introdus cardul în vreun bancomat, nu l-am utilizat în vreun fel. Ci a zăcut într-un sertar, de unde l-am „reactivat“ și l-am pus în portmoneu abia când am aflat de nefericitul eveniment de care vă vorbesc acum. Banca aceasta îmi atașase un cont curent la card, folosind datele mele reținute în sistem de la cardul anterior. Numai că, între timp, domiciliul meu este altul și nu am lucrat niciodată la firma la care figurez în evidențele băncii, de când mi-a apărut acest cont curent. Ghiciți ce bancă este?
Pentru că sunt fairplay în orice situație, voi fi și acum și voi face publice inițialele prestigioasei instituții de credit: BRD. Banca și-a cerut scuze și m-a scos din evidențele restanțierilor la câteva zile după ce am solicitat expres acest lucru. Am decis să scriu aceste rânduri pentru a vă arăta, încă odată, că băncile nu tratează clienții ca pe niște ființe cu drepturi și obligații, ci ca pe niște cifre într-un cont. Nu discut despre conducerea băncii de la Craiova, cu care am o relație profesională destul de bună, ci vorbesc despre un sistem bancar năuc și imatur, care aleargă numai după profituri uriașe, un sistem bancar în care clientul este tratat strict sub forma unor cifre. Este impardonabilă decizia BRD de a mă introduce la Biroul de Credite fără să aibă dovada că m-au înștiințat că aş avea restanțe de 63 de lei, adică un comision pentru contul curent care mi-a fost deschis. Este impardonabilă decizia BRD de a introduce la Biroul de Credit o persoană care nu știa nici măcar că este clienta băncii. Culmea tupeului bancheristic este aceea că poți ajunge la Biroul de Credit fără ca tu să folosești măcar o dată, măcar o zi, o clipă, produsul lor bancar.
Sistemul bancar a fost puternic afectat de criză, dar nu a învățat lecția din experiența ultimilor ani. Ziarul Financiar titra, acum câteva săptămâni, că, în ultimii cinci ani, zeci de miliarde de euro s-au evaporat din valoarea celor mai importante companii de pe Bursă. BRD era nominalizată în analiza ZF că ar fi scăzut de la şase miliarde de euro – cât valora în 2007 –  la numai 1,3 miliarde de euro, la ora actuală. Devalorizarea acțiunilor companiei în ultimul an este evidentă: de la peste 14 lei pe acțiune în 2011, la 9,3 lei pe acțiune ieri, la Bursa de Valori Bucureşti. Marea dificultate a băncilor este aceea că populaţia nu mai are putere şi încredere să se împrumute, dar retailul nu moare. Politica băncilor se pliază pe alte produse bancare: carduri, conturi curente, comisioane. Şi, concurenţă sau nu, băncile acţionează concertat, sub bagheta dirijorilor din Europa de Vest, care sunt băncile-mamă. Nu întâmplător, în urmă cu o lună, toate băncile mari din România au crescut comisioanele de administrare a conturilor curente aproape în acelaşi timp. Pentru a atrage, în plus, doi-trei lei pe lună de la fiecare client. Numai în acest fel băncile mari pot anunţa profituri de milioane de euro în România la sfârşitul fiecărui trimestru.
Revenind la oile noastre, banca aceasta trebuia să-mi dea mie posibilitatea să aleg dacă folosesc sau nu cardul primit „cadou“. Dar, în acest caz, banca s-a făcut stăpână pe viața mea. A decis în numele meu. Dacă aș fi avut nevoie de un credit cu adevărat, și nu intram într-o altă unitate bancară doar pentru o simulare necesară unui articol…, știu clar și exact cum aș fi reacționat. Aș fi mers până în pânzele albe, cerându-mi dreptatea în instanță, pentru că știu ce drepturi am în relația cu banca, dar, mai ales, cunosc exact ce obligații are instituția de credit față de mine. Așadar, aveți grijă! Tot ce e „gratis“ de la o bancă este cu bani… Și nu lăsați banca, oricare ar fi ea, să pună stăpânire pe viața dumneavoastră.