Ce şanse are Legea Educaţiei Naţionale?

După amânări, discuţii interminabile şi încercarea de forţă, reuşită, a guvernului, de a impune Legea Educaţiei Naţionale (LEN) prin angajarea răspunderii, suntem în situaţia publicării ei în Monitorul Oficial, într-o variantă foarte dură, exact ce ne trebuia în momentul de faţă.
Se va aplica această lege, în litera şi spiritul ei?
Întrebarea este legitimă, având în vedere că şi în trecut am avut legi, unele bune sau foarte bune, de care s-a ales praful. N-a urmărit nimeni aplicarea lor, nu s-a folosit nimeni de „dura lex, sed lex“, n-a reuşit nimeni să stăpânească muşuroiul de interese stârnit de aplicarea unei legi.
Muşuroiul stârnit de LEN este imens. S-au câştigat şi se câştigă bani mulţi din fabricile de diplome, private sau de stat. Educaţia a fost şi este spaţiul în care nimeni nu dă socoteală de nimic. Mulţi îşi încasează liniştiţi salariile, fără să se întrebe dacă le şi merită. Se acuză subfinanţarea, dar nimeni nu cere mecanisme de evaluare, control şi audit, de terţă parte, care să stabilească dacă banii cheltuiţi produc şi rezultatele aşteptate de cheltuirea lor. Nu există proceduri de raportare-postfinanţare, prin care gestionarii fondurilor să dea socoteală de ultimul leu cheltuit. Cum se întâmplă la proiectele europene. După 21 de ani de desparţirea de comunism încă mai considerăm că bugetul de stat e al tuturor şi al nimănui, un hoit din care se înfruptă cine vrea şi cum vrea. Cine sunt primii interesaţi în păstrarea acestei percepţii, e clar, nu mai insist că plictisesc cititorii.
Ce sanşe sunt să se schimbe ceva? Determinarea premierului Boc şi a ministrului Funeriu de a aplica o lege publicată în MO reprezintă singurele garanţii.
Că se poate, avem o dovadă recentă, executoarea care l-a evacuat pe Vadim din sediul revendicat de proprietari. La ora 23.00, după 15 ore de jigniri, injurii, pahare de apă aruncate în faţă, executoarea s-a dat un pas în spate şi a ordonat poliţiştilor: „Umflaţi-i!“. La care Vadim a spus: „Staţi, că plecăm de bună voie!“.
Este aceasta o lecţie exemplară de impunere a respectării legii. Cu forţa, dacă este nevoie!
Daniel Funeriu are un ascendent fundamental: nu este prizonierul grupurilor de interese nelegitime, în special din învăţământul superior. N-a furat alături de ele, n-a luat şpăgi peste şpăgi (n-ar fi promovat o astfel de lege), nu este ţinut în corzi de secrete comune cu aceste cercuri oculte. Şi nici de sindicate. Nici n-a fost în ţară până acum doi ani.
Premierul Emil Boc nu este nici el acuzat de afaceri necurate cât a fost primar la Cluj. Presa, cât este ea de scormonitoare, n-a găsit nimic cu care să-l agaţe. Ca atare, nu este şantajabil, nu este „legat“, cum zic interlopii. Nu l-au interesat afacerile.
De aici şi strigătele disperate în apărarea „autonomiei universitare“, adică a paravanului în spatele căruia s-au petrecut atâtea şi atâtea lucruri ilegale: plagiate, nepotism, salarii de zece mii de euro, diplome, inclusiv doctorale şi academice, date pe bani şi influenţă politică, toate culminând cu fenomenul unic în lume, numit „Spiru Haret“. Universitatea cu 400.000 de studenţi şi 700 de profesori!
Sau cu situaţia din învăţământul preuniversitar, în care s-a desfiinţat orice formă de şcoală profesională pentru ca toţi tinerii să ajungă să „cotizeze“ pentru îndestularea universitarilor! Indiferent dacă au sau nu au calităţile necesare.
Cei care contestă amestecul statului în autonomia universitară să se întrebe cine este ţinut răspunzător în faţa cetăţenilor de legalitatea, calitatea, nenocivitatea bunurilor şi serviciilor aflate în piaţă? Dacă mă duc la farmacie şi cumpăr medicamente care, în loc să mă facă bine, mă omoară, cine răspunde? Statul!
Noua lege conţine şi instrumente importante de intervenţie ale statului (nu politicului!), plecând de la regimul incompatibilităţilor, suspendării rectorului, lichidării unor facultăţi sau universităţi, amenzi mari şi trecerea în regimul infracţiunilor a unor fapte nesancţionate până în prezent. Cel puţin în educaţie, zona de control, anchetă şi sancţiune administrativă a fost slab sau deloc acoperită.
De exemplu, pe 10 februarie, când LEN devine efectivă, cei patru rectori din parlament devin incompatibili şi trebuie să aleagă între rectorate şi parlament. Iar Ecaterina Andronescu trebuie să aleagă şi între calitatea de vicepreşedinte al PSD şi aceea de rector.
Împrejurarea că în prezent politicul coincide cu statul aproape în totalitate nu trebuie să ne facă să renunţăm la a visa la vremea când acest lucru nociv va dispărea.
Nu sunt doar lucruri bune în această lege. Intervenţia inspectoratelor şcolare prin avizul „conform“ în administrarea reţelei şcolare este o blocare nepermisă a descentralizării deciziei. Nu există mecanisme de evaluare şi audit de terţă parte, lucru ce poate fi corectat printr-o revizuire a Legii Asigurării Calităţii în Educaţie. (Cu o excepţie notabilă: prima evaluare în vederea ierarhizării universităţilor şi programelor de studii trebuie realizată exclusiv de agenţii străine). Nu există proceduri de raportare postfinanţare, de evaluare a rezultatelor cheltuirii unor fonduri.
Mai presus de orice, nu există prevederi de salarizare în funcţie doar de performanţa şi rezultatele muncii, concretizate în progres şcolar sau în rata de inserţie în piaţa muncii şi a nivelului veniturilor obţinute la angajare. Salarizarea, după grade şi vechime, condiţii nici necesare, nici suficiente pentru prestaţii de calitate, nepracticată în mediul privat, îndepărtează tinerii valoroşi de sistemele de educaţie.
Vom vedea în săptămânile următoare în ce măsură guvernul şi ministrul Funeriu pot impune respectarea unei legi.
Iar cei care refuză respectarea ei să aibă parte de ordinul care ar putea să devină simbolul autorităţii statului: „Umflaţi-i!“.