Avem preşedinte?

Răspunsul la această întrebare ar putea fi: „Da, avem preşedinte!“. Se numeşte Herman Van Rompuy, este flamand şi deţine funcţia de preşedinte al Uniunii Europene. Domnul acesta cu chip simpatic, un pic de chelie şi care ne priveşte din spatele ochelarilor cu nişte ochi vioi şi inteligenţi, a fost preşedinte al Camerei Reprezentanţilor din parlamentul belgian şi prim-ministru al Belgiei. Despre el se spune că ar fi reuşit să detensioneze relaţiile dintre flamanzi şi valoni, că ar fi un bun manager al situaţiilor de criză şi un fel de „arhitect al consensului“. Se pot scrie multe despre Herman Van Rompuy. Important rămâne faptul că Domnia sa este primul preşedinte ales al Uniunii Europene.
Vă întrebaţi însă cine l-a ales pe belgian în această funcţie? Noi, cetăţenii Uniunii Europene, nu am fost întrebaţi. Nu am auzit de vreo dezbatere, de vreo competiţie între mai mulţi candidaţi pentru ocuparea acestei funcţii. Nu au fost organizate nici campanii electorale şi nici vreun scrutin. Cine sunt cei care l-au „ales“ pe Van Rompuy ca preşedinte al UE? Sunt liderii ţărilor membre ale Uniunii, întruniţi în cadrul Consiliului Uniunii Europene. Şefii de stat şi de guvern europeni au participat la o cină de lucru (sic!) la Bruxelles, în ziua de 19 noiembrie. După dezbateri şi negocieri l-au desemnat pe Van Rompuy ca primul preşedinte permanent al Consiliului European. Acest mecanism a fost stabilit de Tratatul de la Lisabona, tratat care a fost adoptat cu destulă dificultate, fiind prea puţin agreat de popoarele Uniunii.
Înţelegem, deci, că preşedintele Uniunii Europene a fost „ales“ la o cină, aşa cum ne informează site-urile instituţiilor europene, adică la o măslină, la un pahar de vin, la o gustare şi o mică bârfă cu negociere. Dezamăgitor, Uniunea Europeană îşi construieşte o cultură politică, să o numim, ciudată şi, sub multe aspecte, cu valori nedemocratice. Se prea poate ca domnul Van Rompuy să fie un politician onest, un om bine intenţionat. Totuşi, calităţile personale nu scuză lipsa de democraţie a sistemului prin care a fost desemnat ca preşedinte al Consiliului Uniunii Europene.
Discutam acum o săptămână cu o prietenă din Europa de Vest, coordonatoare a unui birou de informare al Uniunii Europene. Mă avertiza despre faptul că nu există o competiţie reală sau dezbatere în procesul de desemnare, alegere a preşedintelui Uniunii.
Cetăţenii europeni, acei câţiva care mai cred în ideea de Uniune Europeană, au fost lipsiţi de informaţiile necesare privind persoanele care candidează pentru această funcţie. Preşedintele Uniunii, prin activitatea sa, va reprezenta, teoretic, interesele şi voinţa cetăţenilor Uniunii Europene. Practic, însă, Van Rompuy a fost ales, desemnat de membrii unei aşa-zise elite europene, şefii de stat şi de guverne ai ţărilor membre.
Uniunea Europeană se transformă treptat într-o structură condusă de elitele politice europene care, firesc, într-un sistem capitalist, sunt sprijinite „din umbră“ de elitele financiare, de marile companii transnaţionale. Uniunea Europeană este mai mult „uniunea“ lor, a politicienilor şi oamenilor de afaceri, şi mai puţin o structură politico-economică aflată în slujba cetăţenilor europeni.
Alegerea preşedintelui Uniunii a fost întâmpinată, de către liderii politici europeni, cu un optimism de paradă. În realitate, preşedintele Van Rompuy, al cărui mandat va începe la 1 decembrie 2009, se află în fruntea unei Uniuni afectate de criză economică, de dezbinare şi, mai ales, de grave inechităţi sociale. Alegerea preşedintelui Van Rompuy nu reprezintă, deocamdată, o soluţie pentru rezolvarea problemelor sociale, economice şi politice care clatină din temelii Uniunea Europeană. Sir Winston Churchill, Alcide de Gasperi, Walter Hallstein, Jean Monnet, Robert Schuman, Konrad Adenauer, Paul Henri Spaak, Altiero Spinelli sunt consideraţi „părinţii fondatori“ ai Uniunii Europene. Moştenirea lor a fost fie uitată de cei care conduc acum Uniunea, fie a fost, de fapt, o „Cutie a Pandorei“. Cred că dispunem, deja, de suficiente informaţii pentru a înţelege singuri în ce fel de Europa ni se cere să trăim. O întrebare fundamentală îşi caută răspunsul: a cui este Uniunea Europeană? A „elitelor“ sau a tuturor europenilor? Răspunsul îl vom afla singuri, în curând…