Mickey Mouse: coşmarul politicianului român

La începutul acestei săptămâni, mai mulţi analişti politici cunoscuţi au început să vorbească despre calculele electorale ale preşedintelui Băsescu şi despre strategia care va sta la baza numirii viitorului premier. Semn că într-adevăr maşinăria a început să hârâie, flaşnetarul Viorel Hrebenciuc şi-a făcut socotelile în public, la o întâlnire cu jurnaliştii. Mai sunt zece zile până la alegeri, dar toţi se poartă de parcă ar şti deja rezultatul. Neprevăzutul nu este un factor care să intre în scenariul electoral românesc. Votul nostru, al prostimii, nu poate nici măcar să-i mai surprindă. Campania electorală zace pe panouri şi atât… ciocu’ mic, să nu se trezească electoratul nehotărât şi sictirit. Singurul care mai poate da calculele peste cap.
Alegerile au fost atent programate în mijlocul minivacanţei de 1 decembrie. Cu câteva excepţii, candidaţii uninominali nu sunt altceva decât foşti fruntaşi pe liste. Meciul este aranjat: puţine sunt colegiile unde există o luptă reală între notorietăţi, dar şi mai puţine cele în care există o competiţie între competenţe. În plus, o păcăleală pe cinste a fost pregătită acelor indecişi imprevizibili care pot strica socotelile din partid: „Votul alb sau votul de protest, care reprezintă, în orice sistem democratic, dreptul cetăţenilor de a-şi manifesta nemulţumirea sau nehotărârea“.
De pe site-ul Asociaţiei Pro Democraţia mai aflăm că „acest tip de vot este consecinţa directă a eşecului sistemului politic de a recâştiga încrederea electoratului“. Oau! În sfârşit, şi noi, nemulţumiţii, ne putem face auzită vocea! Cum se poate vota alb în România? Introducând în urne un buletin neştampilat, care va fi numărat separat şi înregistrat în categoria voturilor albe, o specie cu încărcătură simbolică importantă, dar – atenţie – cu efect juridic nul! Fiind la origine o formă de protest împotriva sistemului politic, votul alb în condiţiile actuale nu este altceva decât o formă involuată de populism. Practicarea votului alb nu va face altceva decât să atragă opţiunile nemulţumiţilor, care altfel ar fi fost dispuşi poate să aleagă răul cel mai mic. Astfel, componenţa viitorului parlament nu va fi decisă de votul unei majorităţi dezamăgite şi impredictibile, ci de ştampilele dirijate şi previzibile ale trupeţilor de partid.  
În mai toate ţările Europei occidentale există asociaţii care militează pentru practicarea votului alb. Mai mult, în Statele Unite există anumite organizaţii care solicită introducerea pe buletinele de vot a numelui lui Mickey Mouse, care să permită alegătorilor nemulţumiţi să-şi exprime opinia. Astfel de organizaţii solicită însă introducerea a două reguli. Prima regulă: pe buletinele de vot să fie rezervat un spaţiu special pentru aplicarea ştampilei de vot, spaţiu care să poarte însemnul: „Nu votez pentru nici unul dintre candidaţi“. Astfel, se doreşte evitarea fraudării procesului electoral prin aplicarea ulterioară deschiderii urnelor a însemnului „votat“ pe un buletin alb. O variantă improbabilă în democraţiile tradiţionale, dar posibilă în România.
A doua regulă cere ca, în cazul obţinerii unei majorităţi de voturi albe, să se organizeze un nou scrutin, la care să participe candidaţi nou-desemnaţi. Această regulă ar duce la apariţia unui efect juridic al exercitării votului alb şi la atribuirea unei puteri reale alegătorului nemulţumit. În acel moment, rezultatul electoral ar putea deveni cu adevărat surprinzător, iar politicienii români ar începe să-l viseze pe Mickey Mouse.