Rabla

Stelian TANASE

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Sistemul românesc de învăţământ are boala infrastructurii. Pentru că infrastructura necesită mulţi, mulţi ani de la momentul de la care se porneşte (idee, expertiză, proiect, aprobări, investiţie, licitaţie, execuţie) nici un politician nu este interesat să se lanseze în asemenea lucruri. El vrea (când vrea) să înceapă ceva când este ales parlamentar sau numit ministru etc. şi să vadă roadele până în trei-patru ani maximum. Să le arate alegătorilor lucrarea (mall, biserică, borduri, canalizare) şi să zică: „Eu am făcut asta!“. Ce depăşeşte acest orizont de timp, trei-patru ani, nu îl interesează, pentru că ar însemna că el însămânţează şi altul culege roadele. Pe acest joc, tot ce a fost de anvergură, de lungă durată în România din ultimii 19 ani, a fost lăsat pe altă dată, amânat, trecut pe urgenţă a doua. Politicianul a trăit din petice, din mici proiecte locale: o şcoală, o sală de sport, un drum judeţean. Aşa a fost şi când Băsescu era ministru al transporturilor: s-a opus ferm tuturor acelora care spuneau pe atunci că este nevoie de autostrăzi dacă vrem să modernizăm România. Era prin 1997-2000 şi Băsescu a spus: niet. Nu a pus un leu în autostrăzi, nici nu a lansat proiecte, nimic. Acest lucru s-a văzut, a dus la mari întârzieri. Astăzi, din motive electorale şi polemice, sare la gâtul lui Tăriceanu şi îi reproşează cei „numai“ cinci kilometri de autostradă construiţi în patru ani, din care aproape trei ani la Transporturi au fost miniştri PD-L, Dobre şi Berceanu! Băsescu, el însuşi ministru la Transporturi, nu a făcut nici măcar un metru! Prea suntem luaţi de proşti, prea se crede că memoria noastră nu funcţionează. Vacarmul de acum are, cred, chiar acest rol de a amesteca lucrurile, de a trimite în ceaţă ceea ce au făcut politicienii noştri. Ei sunt foarte dispuşi să spună în fiecare zi altceva. Se manifestă populist, adică spun ce place pe moment electoratului să audă. Răspunderea în acest context e o glumă proastă, dacă mai există cât de cât. Degeaba dl Băsescu sare acum cu gura să ne spună că e nevoie de modernizare, de infrastructură etc.; răul e pornit chiar de el şi de alţii ca el, pentru că nu e singurul. Dacă autostrăzile respective porneau în anii ’90, azi am fi avut câteva sute de kilometri, poate peste 1.000. Dar nu ar fi cules roadele miniştrii respectivi. Probabil că dacă Băsescu ar fi ştiut că ajunge preşedinte, le-ar fi făcut şi acum s-ar fi împăunat cu ele. Dar politicienii nu ştiu niciodată ce le rezervă ziua de mâine şi preferă să trăiască pe formula „ce-i în mână nu-i minciună“. Ei nu sunt vizionari, ci nişte pragmatici care luptă doar pentru puterea lor.   
Învăţământul a păţit la fel. Avem un sistem sovietic, din anii ’48 / ’50. În câteva decenii s-a format o reţea, cu feudali şi vasali, perpetuată până azi. Cei veniţi în sistem după ’89 au deprins rapid corupţia sistemului şi o practică de 19 ani cu virtuozitate. În învăţământ, fondurile au crescut, dar pe ele pun mâna câţiva capi de mafie. Aceşti bugetivori lacomi sunt paraziţi de cursă lungă. Sistemul e putred. Nimeni nu a intrat tare în el să îl reformeze pentru că o reformă a învăţământului ar dura probabil vreo zece ani. Învăţământul românesc este ca o rablă din anii ’50, în care trebuie să bagi foarte mulţi bani ca să mai meargă şi o peticeşti tot timpul cam fără folos. Dar peticul se face pe durată scurtă, ceea ce convine policianului care stă cu ochii pe calendar, să vadă când vin alegerile. Mai bine cumperi o maşină nouă, chiar dacă necesită efort, e mai rentabil. Ce se întâmplă acum în învăţământ cu scandaloasele procente de 50% perpetuează vechiul sistem, nu îl reformează. Răul se va adânci.