Scamatorie de bâlci

Spiritele nu s-au potolit, după atâtea zile fierbinţi, de când totul pare că sare din ţâţâni. Tocmai acum a intrat în erecţie spiritul revendicativ al românului, când în toată lumea bursele se prăbuşesc, iar bănci mari dau faliment ca guguştiucii loviţi de boală. Ai noştri au sărit ca prostul din baie şi spun: mai vrem vreo 50% la salariu că nu ne ajunge! Sau, de ce profesorii să ia şi noi nu?! Dacă tot merge economia aşa bine precum zice guvernul, să ne crească lefurile! Dacă politicienii sunt la ananghie, adică în campanie electorală, de ce să nu îi strângem cu uşa şi să cerem? Nu e prost cel care cere, ci cel care dă. Şantajul ăsta e însă un joc cu focul şi e pe muchie de cuţit. Când leul a început să o ia la vale, politicienii care întărâtaseră lumea să iasă în stradă, să facă agitaţie, să mototolească imaginea celorlalţi candidaţi de la putere sau pe unde or fi, dânşii au cam dispărut de pe televizoare. Granzii – G7 – se adună să discute cum dracu salvează situaţia cea mai gravă de după al doilea război mondial, iar la Bucureşti suntem pe altă planetă. Şmecherii din diferite partide&partiduleţe dau declaraţii belicoase, se strâng pe te miri unde ca să mai inventeze un sindicat, un lider setos de popularitate, să iasă la bătaie în stradă şi să ceară una şi alta. La acest tip de presiune iresponsabilă asupra economiei româneşti se adaugă aceiaşi politicieni cu alte năzbâtii la fel de toxice. Se laudă, fac promisiuni SF pentru după 30 noiembrie. Că dau salarii de 1.000 de euro, că dau 25.000 de euro pentru cine se întoarce de la muncă, de „afară“. Că va fi bine cu ei dacă îi alegem. Zău!?… Ca şi cum bugetul României ar fi de gumilastic şi se poate face cu el orice. Nimeni nu vede în ce context economic suntem? Nimeni dintre candidaţi nu se gândeşte că, totuşi, economia noastră este încă extrem de fragilă, uşor de dat peste cap?!… La vecini arde casa, incendiul ameninţă să se extindă în curtea noastră şi noi visăm cai verzi pe pereţi! Asta pentru că nimeni nu are altceva în cap decât ziua alegerilor parlamentare!
Odată ce leul a început să se rostogolească, declaraţiile bravilor noştri politicieni de duzină au devenit brusc ambigue, nici usturoi nu au mâncat, nici gura nu le miroase. Au uitat că ei au declanşat isteria! Nu îşi iau deloc răspunderea propriilor ziceri, în caz că România lor iubită, pentru care se bat cu pumnul în piept, va fi lovită de o gravă criză economică. Şi ce vor face dânşii dacă leul continuă să cadă, dacă ne loveşte inflaţia? În fond, s-a ajuns aici din cauza unor iniţiative nefericite cu caracter strict electoral, a unui populism ieftin, care nu ţine cont de nimic. Numai să se aleagă X sau Y! După asta, întâmplă-se orice! În fond, cine a deschis cutia Pandorei? Să nu ne uităm prea departe peste gard ca să găsim ziua de ieri. Cine (partid, persoane) a propus majorarea cu 50% a salariilor profesorilor? Se ştie, nu e un secret. Cine a votat apoi prostia asta în parlament? În fond, să promiţi nu costă nimic. Nici prostia nu doare; dacă ar durea, am auzi prin parlament nişte văicăreli de mai mare dragul. Să agiţi lumea, să te arăţi la televizor, prin talkshow-uri, să faci pe îngrijoratul, pe post de binefăcător al naţiei, de tip care este alături de popor, care deplânge, ca un crocodil, sărăcimea şi găseşte hocus-pocus remedii nu e decât o scamatorie ieftină, de bâlci.