Canţoneta unui preşedinte

În cacofonia generală a promisiunilor SF cu care viitorii candidaţi uninominali încearcă să ne amăgească, preşedintele Băsescu şi-a lansat propria melodie. Precum o canţonetă medievală, discursul adresat de preşedinte plenului parlamentului pare că emană un fel de aer cavaleresc. Evaluarea pe care o face situaţiei ţării nu este lipsită de recunoaşterea indirectă a realizărilor guvernelor conduse de liberalul Tăriceanu: pentru al doilea an, asistăm la o creştere economică susţinută, consumul privat şi investiţiile reprezintă pilonii esenţiali ai creşterii economice româneşti, sectorul privat reprezintă peste 70% din PIB, inflaţia a coborât sub două cifre, sectorul serviciilor contribuie cu peste 50% la PIB. Toate acestea pot fi considerate dovezi că economia ţării se află pe drumul cel bun. Totuşi, Băsescu nu uită să tragă de urechi elevul cel lăudat: PIB-ul pe locuitor nu reprezintă decât circa 40% din media europeană, productivitatea muncii din agricultură şi randamentele sunt foarte mici, structura economică este una dintre cele mai înapoiate din UE, 30% din populaţia ocupată a ţării lucrează în agricultură, regiunile României sunt în topul celor mai puţin dezvoltate din UE.
Preşedintele Băsescu ne vorbeşte despre lucruri pe care le cunoaştem. Ce soluţii ne oferă? Linia melodică a discursului este aceeaşi: clasa politică poartă vina pentru diferitele probleme ale ţării. Există o oligarhie care se înfruptă din beneficiile aderării la UE, în timp ce poporul este ignorat, abuzat. Tocmai de aceea, Băsescu ne declară că va „conlucra cu orice guvern care răspunde provocărilor României de astăzi şi care nu răspunde intereselor oligarhiei, cu orice guvern care foloseşte creşterea economică pentru a investi în România viitorului, un guvern care nu este gata să sacrifice interesele generale pentru interesele personale sau de grup“.
Am o curiozitate. Membrii PD-L, partidul de suflet al preşedintelui, sunt cu toţii nişte sfinţi? Oligarhiei româneşti îi lipsesc indivizii care şi-au făcut averea ca politicieni sau finanţatori ai fostului Partid Democrat, actual Democrat-Liberal? Cumva pentru Băsescu unii politicieni sunt mai egali decât alţi politicieni? Crede preşedintele ţării că este posibilă formarea unui guvern care să nu răspundă intereselor oligarhiei, în contextul în care în România există o mafie politico-economică ce controlează o mare parte din sistem? Dacă da, în colaborare cu care partid sau partide?
Trăiesc sentimentul că preşedintele Băsescu ne-a făcut martorii unui exerciţiu preelectoral de imagine. Există un paradox de care Băsescu este conştient. Critica pe care o aduce clasei politice româneşti bucură pe mulţi dintre cetăţeni. Această bucurie îi determină să se uite cu simpatie spre PD-L, partidul preşedintelui, cu toate că şi acest partid se regăseşte în clasa politică pe care Băsescu o critică. Astfel că, deşi parte a clasei politice şi deţinător al aceleaşi sume de calităţi şi defecte, PD-L iese oarecum neatins şi chiar avantajat de sub tirul preşedintelui. Discursul adresat de preşedinte plenului parlamentului conţine multe adevăruri, de fapt, adevăruri cunoscute, recunoscute. Nu sunt chestiuni noi. Discursul are însă şi scopul de a susţine indirect PD-L în alegerile de la sfârşitul acestui an. Deşi critică apucăturile clasei politice româneşti, preşedintele Băsescu nu uită că şi Domnia sa este politician, aşa că utilizează toate mijloacele de care dispune şi care pot să ajute la ridicarea scorului propriului partid. Partidul care cu siguranţă că îl va desemna candidat la alegerile prezidenţiale din 2008…
Joaca de-a democraţia în care ne aruncă politichia românească a fost relansată de ipocritele moţiuni de cenzură ale social-democraţilor, a continuat cu promisiunile „a la gogoaşa înfuriată“ făcute de candidaţii uninominali, a fost înveselită de măsurile populiste adoptate de guvernul liberal, iar acum prinde un ritm vioi datorită canţonetei preşedintelui Băsescu. Duios, politichia românească se scurge spre alegerile parlamentare…