Am privit amuzat, întristat şi deopotrivă dezgustat la furtuna într-un pahar cu apă stătută provocată de moartea unuia dintre liderii elitei interlope a României. Oamenii de presă, dar şi nelipsiţii comentatori de pe forumurile ziarelor şi televiziunilor au aruncat cu mizerie în interlopi, poliţiştilor, politicienilor sau simplilor cetăţeni. O mare bătaie cu nămol adunat de la canalul istoriei spre care România noastră se scurge, parcă fără şanse de scăpare, a făcut deliciile plebei. Un spectacol mediatic pe cât de neaşteptat, pe atât de nimerit pentru a condimenta viaţa românilor în acest plictisitor sfârşit de vară 2008. Moartea unui om, un eveniment tragic, indiferent de păcatele celui mort, a fost transformată de presă în prilej de creştere a audienţei, iar de către interlopi, într-o demonstraţie de forţă. Craiova a oferit ţării fascinantul şi înspăimântătorul spectacol al defilării tricourilor negre purtate de batalioanele de asalt ale interlopilor români. Şi, de ce nu o astfel de demonstraţie? Aceşti oameni, interlopii, reacţionează natural, conform instinctelor primitive care stau ascunse până şi în cel mai civilizat şi rafinat individ. Diferenţa este că ei nu-şi refuză satisfacerea acestor instincte. Societatea le permite această atitudine şi îi transformă într-o comunitate de elită, tot aşa cum, în sălbăticie, prădătorii sunt vârful lanţului trofic.
Elita interlopilor reprezintă zona cea mai violentă a prădătorilor junglei în care trăim. Totuşi, violenţa nu le-ar fi de prea mare folos dacă ar fi lipsiţi de alianţa cu maimuţele şi şobolanii. Jungla noastră este condusă de maimuţe care deţin o inteligenţă confirmată formal prin diplomele de studii superioare. În politică, în administraţia publică, în poliţie, în toate centrele de putere ale ţării întâlnim maimuţele. Cu viclenie, acestea se aliază cu prădătorii pentru a stăpâni jungla. Prădătorii fac treburile murdare, sângeroase. Maimuţele profită din plin de această alianţă şi-şi păstrează aparenţa de inocenţă în faţa celorlalţi nefericiţi locuitori ai junglei. O dată la patru ani, membrii elitei maimuţelor se coboară din copaci, ies în comunitate şi fac paradă cu muzică, discursuri şi banane făcute cadou. Ne cer să le reaşezăm în vârful copacilor, să ne conducă de acolo spre un viitor luminos. Nu mai contează că de sus, din copaci, li se vede fundul. Jungla s-a obişnuit cu vânturile trase de maimuţe…
Şobolanii vin să completeze alianţa. Mereu puşi pe ronţăit, pe adunat, pe furat, şobolanii îşi plătesc tributul şi către prădători, şi către maimuţe. Obţin, în schimb, prosperitatea, belşugul, avuţia. Marii oameni de afaceri ai României, şobolanii, sunt mai puţin vizibili. Stau ascunşi în găurile lor aurite, toacă belşugul furat de la gura altora şi privesc cu dispreţ la junglă. Vor rămâne pe aici atâta vreme cât va fi de furat şi de ronţăit. Când jaful va fi încheiat, vor pleca spre altă junglă. E plină lumea de prădători şi de maimuţe, îşi vor afla alţi aliaţi…
Hăituiţi, jefuiţi, dispreţuiţi şi mereu învinşi rămânem noi, locuitorii junglei, papagalii. Căci nu suntem altceva decât nişte papagali lipsiţi de orice putere, de orice curaj, de orice ideal. Ne lamentăm că prădătorii tulbură şi însângerează jungla, dar nu ne luptăm cu ei. Ne e frică… Ţipăm că maimuţele ne conduc spre un dezastru, că ne batjocoresc şi ne spulberă orice speranţă într-un viitor mai bun, dar nu ne împotrivim lor. Ne e frică… Plângem amarnic atunci când ne vedem pâinea furată şi înjumătăţită de şobolanii care ne-au invadat şi ne chinuie viaţa, dar nu-i alungăm. Ne e frică…
În jungla noastră încă nu s-a inventat focul, încă nu s-a construit roata. Românii au decăzut, trăiesc într-o junglă ce s-a oprit din evoluţie şi nu reuşeşte să-l recreeze pe Om. În jurul nostru şi în oglindă aflăm doar schimonoseli a ceea ce ar trebui să fie Omul civilizat. Prădătorii, maimuţele şi şobolanii ne mână pe noi, papagalii, spre un viitor incert, iar din viaţa noastră va rămâne doar amintirea ruinelor unui templu părăsit în adâncul întunecat al junglei numită România…
