Unii au privit ca pe o surpriză rezultatele turului doi al alegerilor locale. Adevărul este că tendinţele instalate la votul pentru europarlamentare (absenteism, echilibru de forţe) s-au păstrat. Despre ce este vorba? Traian Băsescu a dus anul trecut o campanie extrem de vocală pentru a impune ideea unei republici prezidenţiale, condusă chiar de el. A cerut modificarea Constituţiei, a lansat tema pentru dezbaterea publică. Suspendarea sa şi referendumul au fost oful lui. Supărarea nu i-a trecut până azi, deşi a avut numai de câştigat din psihodrama de atunci. Cum a câştigat şi când a plâns la retragerea candidaturii pentru Cotroceni a lui Stolojan. Cum şi Oprescu a câştigat din psihodrama respingerii sale de către PSD, demisia, candidatura independentă şi apoi ameninţarea că îi va fi anulată candidatura la BEM. Lumea merge cu victimele sau cele care ştiu să îşi facă această imagine. Fără referendum, trebuie spus, Băsescu s-ar fi aflat azi undeva la 20% cota de încredere. El scădea rapid în simpatii, dar victoria de atunci l-a relansat pentru încă un an-doi pe piaţa politică. Destul de grăbit, consideră că suspendarea sa a fost, de fapt, o „lovitură de stat“. Se înşală. Tot ce este înscris în Constituţie este legal. Numai încălcarea Constituţiei seamănă cu o lovitură de stat. Ca preşedinte, a jurat să respecte Constituţia, nu să îşi facă un duşman din ea. În jurul chestiunii puterilor preşedintelui de fapt s-a derulat viaţa politică în ultimii trei ani. Dezbaterile publice, polemicile, talk-show-urile, editorialele din presa scrisă într-un fel sau altul au atins această chestiune. Tot conflictul aici rezidă. Sigur, în spate este obişnuitul banal conflict economico-financiar. De exemplu: cine controlează fondurile UE, oamenii preşedintelui sau ai premierului? Dar din moştenirea administraţiei PSD, când s-au făcut averi considerabile, şi pe plan local, şi la nivel central, cine ciupeşte mai mult? Etc. Grupurile de interese de toate culorile şi ocupaţiile s-au aşezat alături de partide, folosindu-se de ele ca de nişte pârghii, ciomege, ciocane pneumatice, şperacle.
Alegerile locale trebuie privite sub acest aspect înainte de toate. Cum se împarte coliva asta mare, care e România? Economia duduie, banii de la UE sunt mulţi, aşa că tema ascunsă a dezbaterilor electorale a fost: cine pune mâna pe cuţit să taie coliva de care vorbeam mai sus. Răspunsul este că scenariul lui Traian Băsescu nu a reuşit. PD-L nu s-a desprins în singurul câştigător. În limbaj ciclist, nu a reuşit evadarea din pluton, nu este un alergător solitar. Când, la Iaşi, Traian Băsescu a susţinut ideea unui guvern minoritar, pe care a atacat-o vehement până acum în cazul PNL&Tăriceanu, voia să spună că îşi dă seama că PD-L nu va face 51% la alegerile parlamentare care vin şi se pregăteşte să instaleze totuşi un guvern PD-L, indiferent de scorul pe care îl va obţine. Şi chiar dacă o coaliţie de partide va forma o majoritate parlamentară. Curat constituţional! Vorba cuiva, ştim noi cine. Carol al II-lea, după alegerile din decembrie 1937, a adus la putere un guvern de nouă procente. A rezistat 44 de zile. Şi a urmat instalarea dictaturii regale. Raţiunile acestui scenariu lansat la Iaşi sunt întâi economico-financiare. Banii trec pe la guvern. Dar şi politice. Acel guvern va organiza alegerile prezidenţiale, de care, de fapt, este maxim interesat Traian Băsescu. Doreşte un nou mandat, şi acestei ambiţii subordonează toate gesturile lui politice.
Turul doi a fost un nou episod din acest serial telenovelistic lansat în 2004. Este un eşec clar al PD-L, dar, întâi de toate, Traian Băsescu a suferit cea mai grea înfrângere din cariera sa politică. La Cotroceni, totul trebuie regândit, ca şi la vârful PD-L. Calculele au au fost greşite.
