Echilibru de forţe

Lucrurile par într-un fel să fie mai clare. Putem să comentăm la rece ce rezultă din primul tur al alegerilor locale. Întâi, marea bătălie nu s-a soldat cu un câştigător, un câştigător detaşat care să ne permită să dăm un favorit al competiţiei din toamnă. PD-L este departe de ce promiteau liderii lui şi Traian Băsescu. A reuşit totuşi semnificativ să adune multe voturi în plus, cam 800.000. Aceeaşi cifră a pierdut în patru ani PSD, ceea ce arată o mutaţie interesantă a electoratului fidel PSD, sau cel puţin a celui care l-a votat în 2004, spre PD-L. 425 la 425, consilieri judeţeni. Asta arată că la parlamentare cele două partide îşi vor disputa majoritatea în legislativ. Ideea că va exista un partid puternic, care va face singur guvernul, nu se adevereşte. Pornit în cursă ca un partid prezidenţial, gata să îi formeze lui Traian Băsescu guvernul dorit şi controlat de el, PD-L trebuie să se mulţumească însă cu un premiu ex-aequo, la egalitate cu PSD. Tinde să aibă aşadar o majoritate relativă, nu absolută; nu va forma singur guvernul, ci va trebui să intre într-o coaliţie. Ideea că va face guvern minoritar, cu argumentul că parlamentarii nu vor dori să intre iar în campanie – cu care a rămas PNL la guvern în ultimii ani -, nu ţine. Contextul va fi altul. Partidele (minus PD-L) vor prefera orice altă formulă decât un guvern prezidenţial PD-L, chiar şi alegeri anticipate. Asta pentru că, de fapt, adevărata miză va fi câştigarea Cotrocenilor din 2009. Băsescu e deja un candidat; în culisele partidelor se pregăteşte alt candidat puternic. Esenţial va fi ce guvern va face aceste alegeri. În perspectiva unui nou mandat pentru Băsescu, se poate spune că el nu a punctat decisiv la aceste alegeri, chiar dacă PD-L a făcut o performanţă bună, dar sub aşteptările liderilor şi de cum arătau sondajele acum o lună.
PSD, pe care toţi îl dădeau sub 20 la sută, a venit tare din urmă şi a recuperat în ultimele luni, graţie campaniei pe plan local, unde oamenii săi au împânzit localităţile şi şi-au făcut treaba. A fost o campanie „meseriaşă“, fără mari idei, fără lideri carismatici, dar cu o prezenţă masivă a lor în teritoriu. Iliescu, Geoană, Năstase etc. au bătut judeţele din vreme, şi-au făcut simţită prezenţa, au adunat voturi din teritoriu. Ce s-a întâmplat la Bucureşti cu PSD a fost o excepţie, o bâlbâială şi o proastă campanie. De altfel, aventura alegerilor dominate de un absenteism masiv şi psihodrama Oprescu meritau o analiză separată. După patru ani de opoziţie, nu constatăm dispariţia PSD ca partid, aşa cum pronosticau destui analişti cam grăbiţi.
Surpriza a fost PNL, pentru că toţi îl dădeau dispărut, urmând să împărtăşească soarta PNŢCD în 2000. PNL a venit pe un 20%, peste ce anunţau sondajele, care îl dădeau între 12 şi 16%. Voturile liberale erau calculate să treacă la PD-L şi să creeze majoritatea necesară lui Băsescu să-şi facă guvernul „lui“, mai ales după ruptura grupului Stolojan. Nu s-a întâmplat aşa, PNL a crescut faţă de acel moment când cădea vertiginos în sondaje. Cu 20%, PNL devine arbitrul situaţiei, dacă reuşeşte să repete performanţa la parlamentare. Nu se va putea face nici o coaliţie de guvernământ fără liberali, decât dacă PSD şi PD-L vor forma „marea coaliţie“ pe model german, refăcând astfel FSN-ul din 1990. O coaliţie cu partidele clasate pe locurile 1 şi 2 ar da o majoritate puternică, aceasta putând grăbi integrarea în UE, şi va trimite PNL în opoziţie. Nu ştiu cum vor putea colabora nişte lideri care s-au atacat virulent tot timpul, dar în politică se văd multe. PNL nu ar avea de pierdut, pentru că, din formula PSD/PD-L, liberalii vor fi soluţia de guvernământ pentru 2012. Dar să nu anticipăm prea mult.
Evidenţa rezultatului primului tur, 1 iunie 2008, este echilibrul de forţe. PSD şi PNL au venit la egalitate, oricât liderii celor două formaţiuni se proclamă singuri învingători. PNL îi talonează de la oarecare distanţă, suficient de mică / mare pentru a rămâne în cărţi.