Generaţia încrederii

Universitatea Craiova se dezvoltă frumos. Avem o echipă tânără, foarte talentată, care în prima etapă a confirmat, cu un „pocher“ de mare efect asupra Farului, că în momentul când îi este oferită încrederea pe care o merită reuşeşte să facă spectacol şi să doboare orice obstacol.
Bănia este entuziasmată şi bucuroasă că, în sfârşit, Ştiinţa pare că s-ar îndrepta pe făgaşul pe care o obligă istoria sa. Echipa, spre deosebire de ceea ce a mai fost la club în ultimul timp, pare să fie cea mai ataşată de culorile alb-albastre. Poate tocmai faptul că timp de trei ani noi nu am vândut nimic este marele merit al lui Mititelu, pe lângă investiţiile la stadion şi în echipă, pe care nu i le neagă nimeni. Relaţiile între jucători s-au solidificat, echipa este mai unită ca niciodată, iar majoritatea fanilor sunt ferm convinşi că anul acesta Universitatea o să revină în partea de sus a clasamentului.
Făcând o comparaţie cu ceea ce a fost în anii trecuţi, când echipa era divizată în mii de bisericuţe, când aveam vedete de carton care visau doar să se trasfere la o formaţie din Bucureşti, când mai important era pentru jucător banul primit decât fanul din tribună, putem trage concluzia că fotbaliştii de azi ai Băniei au căpătat spiritul oltenesc şi împreună, alături de fani, îşi propun ca obiectiv un loc de cupă europeană.
Câte echipe care au fost de-a lungul timpului la Universitatea şi-au propus să joace în cupele europene? Câte loturi ale Ştiinţei şi-au propus să nu cedeze puncte în Groapă sau să se ia la trântă cu Steaua şi Rapid, la modul cum s-au chinuit fotbaliştii Craiovei în campionatul trecut? Răspunsul este simplu: nici una! Mereu eram obligaţi de patron, supus mai mult sau mai puţin al Capitalei, să ţinem capul plecat şi să ne plătim tributul la sfârşit de an, când cei mai buni jucători luau calea „Stanbulului“ din Bucureşti.
De ce echipa actuală nu mai are personalitaţi, ci este un grup unit? Personaje precum Papură, Ganea, Stoican, Niculescu, Pleşan şi chiar Andrei Ionescu, care pozau în vedete şi care de fapt îşi doreau binele lor, nu neapărat şi al echipei, au dispărut uşor din peisajul alb-albastru, iar acum lumea îi huleşte şi reneagă peste tot. De ce din echipa actuală nu se remarcă nimeni şi se laudă mai mult echipa decât fotbalistul? Este poate meritul lui Cioroianu pentru modul de a-i face să gândească împreună, ca o echipă, este poate meritul lui Mititelu, care preferă să nu mai ridice pe nimeni în slăvi, mai ales după cazul Andrei Ionescu, şi este şi meritul publicului care strigă mai mult  „Ştiinţa! Ştiinţa!“ decât numele lui Bornescu, Stoica sau Luţu.
Publicul a fost mereu alături de echipă, dar parcă niciodată la fel de mult ca acum. Lumea vine de peste tot să vadă iarăşi Universitatea la treabă. Cel mai clar exemplu îl reprezintă brigăzile venite de la Timişoara, Sibiu, Severin, Motru sau Făgăraş, care reamintesc de euforia zilelor de glorie, când în Bănie vedeai oameni de la Iaşi, Oradea sau Constanţa, precum şi din restul ţării.
Să fie oare momentul de renaştere a Universităţii Craiova? Să aşteptăm şi să vedem ce ne rezervă viitorul, iar dacă acum o să fie momentul, nu ne rămâne altceva decât să ne sărbătorim eroii în piaţa de la Hotelul Jiu.