« Alte articole din categoria Opinii
Joia dulce
NEA JENICA POPESCU
Opinii - Cezar AVRAMESCU(citeste alte articole de acelasi autor »)
Marimea textului: 
Prin 1974 imi petreceam vacanta la Mamaia; stateam intr-un hotel in care erau cazati câtiva scotieni. Printre ei era si scotianul Jenica Popescu, un mecanic din Constanta care fugise dupa razboi cu o barca in Turcia. Pâna la urma, a ajuns mecanic pe o platforma maritima de exploatari petroliere. S-a casatorit cu o vaduva care avea o casa cu gradina, chiar pe malul marii. Devenise scotian sadea; dimineata isi bea stacana de whisky pe terasa. De când iesise la pensie, in fiecare vara venea la Mamaia. La sfârsitul sejurului oferea o masa tuturor rudelor si prietenilor din Constanta.
Am asistat si eu, de la o masa vecina, la acest „banchet“. Lidera grupului de oaspeti, persoana de rang social si intelectual considerat a fi cel mai inalt, era o profesoara pensionara. Se imbracase cu piesa cea mai valoroasa a garderobei sale, un deux-pieces din plastic, a carui vechime era atestata de urmele succesive de transpiratie de la subtiori. La miezul noptii, scotianul Jenica Popescu, aflat in stare de imponderabilitate, a fost purtat pe brate si cu urale la apartament. Apoi s-a mâncat tot ce se putea mânca, iar ce mai ramasese a fost luat pentru acasa. Unde oaspetii au plecat satui si cu bucuria reintâlnirii de anul viitor. Toti se vor gândi un an la viitorul ospat, atunci când o sa le mai pice ceva; dar nimeni nu-si punea problema de ce un mecanic român n-ar putea câstiga la fel ca unul scotian.
Dupa Revolutie, mai toti ne asteptam sa ne pice ceva. Au venit insa smecherii care au luat cam tot. Ba, mai mult, au pus si mâna pe putere, continuând sa faca tot ceea ce au facut si inainte, si anume sa frâneze incercarea unora de a deveni si noi o posibila Scotie. De aceea, multi au luat calea lui Jenica Popescu, plecând care incotro sa munceasca. Unii sunt „capsunari“, care prin munca lor cinstita au insanatosit finantele tarii, permitându-le conducatorilor sa se laude nemeritat. Multi si-au construit gospodarii in localitatile lor. (Când am vazut unele din ele luate de ape m-a durut sufletul). In perioada interbelica veneau in România muncitori, medici, farmacisti, profesori, artisti, negustori etc., si multi dintre ei au ramas aici si au realizat multe lucruri cu care ne mândrim si azi. Daca v-as prezenta statistici numai din Craiova ati ramâne uimiti de amploarea fenomenului. Acum lucrurile s-au schimbat; mai bine zis s-au inversat. Concluzia este ca trebuie sa schimbam ceva din conducerea politica actuala. Incercarea de a primeni clasa politica prin diverse legi si organisme specifice este privita cu ostilitate si chiar sabotata. Normal caci atunci s-ar desfiinta privilegii, s-ar izola cei care n-au ce cauta in posturile in care sunt sau s-ar anemia grupuri de interese din structurile fundamentale ale statului. Se obiecteaza adesea ca astfel de actiuni ar fi acte de razbunare politica; uneori, s-ar putea sa fie si asa. Dar este cu adevarat o razbunare a noastra, a celor multi, pentru halul in care ne-ati adus. Este vorba doar de o actiune de dezinfectare a vietii politice si sociale. Imi revine in minte o declaratie la TV a unuia dintre cei mai cunoscuti ziaristi si analisti politici care spunea ca actiunea de a lamuri trecutul lui Voiculescu este inutila; caci, daca chiar s-ar atesta ca a fost securist, asta nu va duce le cresterea nivelului de trai al românilor. Evident ca nu, cel putin imediat; dar ar lamuri partial de ce acest nivel este atât de scazut. Oricum, faptul ca postul de televiziune respectiv apartinea din greseala tocmai lui Voiculescu atesta independenta presei românesti.
Unul din tinerii mei colegi de rubrica, acesta fiindu-mi foarte simpatic, desi nu ma cunoaste personal (sau poate tocmai de aceea), intr-un excelent editorial spunea ca fiecare generatie da socoteala de greselile politicienilor din generatia precedenta. Acest lucru este, evident, nedrept. De ce sa dau eu socoteala de greselile politicienilor contemporani? Cu ce sunt eu de vina, sau dumneavoastra, de greselile sau prostiile, sau actiunile premeditate ale politicienilor de azi?
Sau poate ca suntem si nu ne dam seama. De aceea, ar trebui sa ne mai gândim.
Nota curentă: 4.9 din 27 voturi
Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.
- de Aurel Cernea:
D-le Profesor, dati-mi voie totusi sa va contrazic. Toti suntem de vina din cateva motive extrem de simple: 1. Pentru ca suntem un popor defetist. 2. Pentru ca oamenii cu adevarat valorosi prefera fie sa paraseasca tara, fie sa stea cat mai departe de circul din viata politica autohtona. 3. Pentru ca noi suntem cei care ii votam si ii mentinem in functii pe actualii "politicieni", desi acestia ne batjocoresc zilnic. 4. Pentru ca in Romania nesimtirea, hotia si tupeul au fost ridicate de mass-media la rang de virtute. - de valgor:Dom’ Profesor, Eu nu cred ca suntem un popor defetist. Discutia aia cu semnificatia Mioritei nu cred ca duce spre defetism ci mai degraba spre fatalism, dar asta n-ar fi decat relexul unor realitati istorico-geografico-culturale obiective. Problema nu rezida doar in constructia psihologica intima a acestui amestec de populatii si de culturi care este actualul popor roman. Am aproape certitudinea ca lipsurile sunt de natura educativa. Civilizatia noastra milenara, cea a bunului simt taranesc, a fost brusc inlocuita cu un pospai de civilizatie importata de pe alte meleaguri, in pripa, fara pregatirea necesara schimbarii. Ea provine in parte din mentalitatea oraselor infestate de sobolani, de ciuma si de hoti de buzunare a evului mediu tarziu din Europa, altoita cu mai noua goana dupa profit salbatic a capitalismului timpuriu. Mai mult, in ziua de azi, cand ni se infige in creier cu orice mijloace ca suntem liberi sa fim, sa facem, sa spunem si sa pretindem orice, nu ni se expliciteaza si costul cultural si moral al acestor „cuceriri”. De fapt nu mai putem face racordul intre baza profunda a moralei autentic romanesti si Est Europene si noua realitate, civilizata azi, din Vest, pentru ca nu ni se da si timpul necesar. Asa ca suntem obligati sa dam si noi cu capul de pragul de sus pentru a-l vedea pe cel de jos, dar cu o viteza mult mai accelerata, fara secolele necesare alegerii graului de neghina. Scoala, cea care ar trebui sa reduca acest deficit de adaptare, nu are nici audienta, nici mijloacele si nici credibilitatea necesare unei asemenea lucrari, pentru ca nu este nici ea o institutie in afara acestui sistem atins de filoxera. Pe de alta parte, elucubratiile educative ale comunismului n-au ajutat nici ele prea mult la definirea unei morale sanatoase pentru generatiile mai in varsta. Daca vrem intr-adevar sa iesim la lumina nu legile si decretele ne vor ajuta ci convingerea adanc sadita in mintea tineretului nostru ca singura cale acceptabila este calea cea dreapta. Dar, cum aceasta cale nu aduce si profit material imediat, ma tem ca vom fi nevoiti sa ne multumim cu ceea ce ne va obliga Europa sa indreptam pe ici pe colo, in asteptarea „coacerii” eventuale (din ce in ce mai nesigura!) a unei personalitati romanesti sanatoase.
