Acum vreo 40 de ani, Veronica Porumbacu, „matusa“ celor doi poeti cu aceeasi orientare limbistica (astazi onorabili senatori), cu o premonitie geniala, intuind recenta vizita a lui Basescu la Paris, scria in „Gazeta Literara“ o poezie care incepea astfel: „O, Europa/ Te simt in mine/ Te simt adânc in mine“. Pastorel, care nu ierta nimic, ii raspunde prompt: „O, sublima Veronica/ Eu credeam c-o ai mai mica/ Dar marturisirea clara/ Din Gazeta Literara/ Demonstreaza elocvent/ Ca in chestia matale/ Cu-adâncimi fenomenale/ Intra-ntregul continent“. Oarecum, lucrurile ramân cam la fel si astazi. Numai ca nu mai dorim o inseminare uterina a României in Europa, ci dorim ca Europa s-o ia la sânul ei pe România; care, fiind anemica, ar mai putea suge ceva pentru intremare.
Dar oare dorim cu adevarat si aproape unanim sa intram in Europa? Chiar azi am urmarit pe internet principalele ziare; atâtea pozitii diametral opuse si in articole, si in comentariile cititorilor incât, comentând cu sotia aceste lucruri, am observat cum catelul nostru s-a apropiat de noi, privindu-ne cu compatimire. Parca voia sa ne spuna: „ce fericit sunt ca nu sunt om“.
Incerc sa judec rational, si nu umoral. Salariul minim in România este ridicol de mic, chiar in raport cu noile intrate in UE. Ca sa nu mai vorbesc de infrastructura, de orasele noastre, unde crestem gaini in balcon, porci in baie si caii in sufragerii. Si atunci, optiunea mea spre UE nu este una doctrinara, de ploconire, de umilire, ci una rationala. Cei care doresc sa ma contrazica sa-mi explice mai intâi ce cauta milioanele de capsunari sau de alti meseriasi in Europa?
Incercarile de a ne indeparta de Europa si de a ne apropia de cealalta parte au fost vizibile de la inceputul presupusei noastre libertati. In primul rând am fost anesteziati pentru a ni se implementa ideea ca asasinându-i pe Ceausesti am rezolvat totul. Aceasta se dorea o confirmare ca liderii determina istoria, si ca, ultimul de pe lista, cu voia iresponsabila a noastra, va fi salvatorul. A fost salvatorul, dar nu al nostru, ci al sistemului care l-a creat si pe care l-a slujit. Schimbarea Emanatului cu Geologul a fost una din marile noastre sperante inselate. Dupa care au venit din nou Emanatul si Ingâmfatul; care au distrus tara cu daruire si abnegatie. Caderea, sau mai bine zis, decaderea Ingâmfatului, in ciuda unei bucurii colective si inutile, nu schimba cu nimic situatia; l-am schimbat pe Bombo, dar sistemul creat de el a ramas si se dezvolta, fiind adoptat si de alte formatiuni politice. Sunt sceptic ca toate jongleriile fostului prim-ministru vor iesi la iveala. Dar mi se pare imoral, daca nu cumva nesimtire, sa critici actuala putere dupa dezastrul pe care l-a determinat precedenta guvernare. Daca ar avea bun-simt ar tacea cel putin o jumatate de secol. Si ar incerca sa realizeze o miscare de stânga autentica si valoroasa. Polul social preconizat nu face doi bani; ca si initiatorul acestei actiuni. Singura consecinta pozitiva ar fi accentuarea declinului PSD, de altfel ceruta de propriile sale performante. Nu sunt excesiv de entuziasmat de performantele actualei guvernari; totusi, s-au facut in ultima vreme pasi timizi spre inainte; e drept, mai mult din cauza ca, asa cum se exprima un clasic al marxism-leninismului in viata, UE ne-a pus sula in coaste. Si de aceeasi sula-n coaste avem nevoie, fiindca principalele institutii ale statului, cum ar fi Invatamântul, Sanatatea, Administratia, Justitia, nu functioneaza cum ar trebui. Iar actiunile initiate pentru o deratizare a societatii (deconspirarea securitatii, declaratiile de avere ale demnitarilor, lustratia) au fost adoptate de parlament fiindca se stia ca exista suficiente mijloace ca ele sa nu poata fi aplicate. Pe de alta parte, adversitatile populatiei fata de reforme, atât de intârziate si atât de necesare, chiar daca nu au fost enuntate intr-o forma perfecta, vor putea fi atenuate numai când modelele europene vor putea patrunde, chiar timid, si-si vor arata o oarecare utilitate.
Dar impresia mea este ca politicienii nu prea sunt interesati; sau nu pot? In acest ultim caz, mi-aduc aminte de o sarja a lui Pastorel (daca am inceput cu el, sa termin tot cu el). Marele sonetist iesean, Mihai Codreanu (orb in ultimii ani de viata), avea o faima de mare cuceritor. Invidiosi, colegii au lansat zvonul ca a devenit impotent. Indignat, la prima intâlnire cu literatii ieseni, Codreanu ii cere ajutorul lui Pastorel, ca sa infirme infamul zvon. Si Pastorel o face imediat, compunând urmatorul raspuns: „Când trista veste/ Mi-a fost adusa la cunostinta/ Mi-am zis ca e cu neputinta/ Si-ntr-adevar, cu neputinta/ Este“.
Pe politicienii nostri insa nu-i putem suspecta de impotenta caci, când e vorba de interesele si averile lor, sunt foarte virili.
Cred ca e cazul sa renuntam la opinia ca noi suntem impotenti din punct de vedere social si ca nu putem sa luam pozitie impotriva celor care isi bat joc de noi de atâta vreme. Si sa mai terminam cu vaicarelile. Daca nu luptam nu ne baga nimeni in seama.
