30.6 C
Craiova
marți, 4 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalFăină pentru nevoiaşi

Făină pentru nevoiaşi

Prima tranşă de făină pentru nevoiaşii din Olt era aşteptată să sosească ieri în depozitul de la Caracal al SC Semrom SA Oltenia. În cadrul programului european de ajutorare a persoanelor defavorizate, judeţul Olt va beneficia de 1.185 de tone de făină şi 375 de tone de zahăr.

Peste 56.000 de persoane nevoiaşe din Olt – beneficiari de venit minim garantat, de cantină socială, oameni care se află în îngrijire în centre rezidenţiale şi pensionari agricultori – vor primi alimente de la Uniunea Europeană. În medie, o persoană va primi şase kilograme de zahăr şi 20 de făină. Săptămâna aceasta, va începe distribuirea făinii. „În această lună, vom distribui 361 de tone de făină către persoanele nevoiaşe. Dintre acestea, 240 de tone vor ajunge în depozitul de la Caracal şi vor fi distribuite în localităţile din partea de sud a judeţului, iar 121 de tone vor fi depozitate la Jitaru, pentru a fi împărţite persoanelor din zona de nord a judeţului. Azi (ieri-n.r.), în jurul orei 13.00, aşteptăm să ne sosească prima tranşă de făină, respectiv 20 de tone“, a declarat ieri Eugen Popescu, şef serviciu zootehnie în cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Olt.

Făina va ajunge în depozitul societăţii Semrom în zilele de 4, 8, 10, 12, 16, 18, 19, 23, 25, 26 şi 30 septembrie, iar la depozitul din Jitaru, pe 15, 16, 22, 23, 29 şi 30 septembrie.

Reprezentanţii DADR susţin că sunt pregătiţi pentru acţiune. „Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală are rol de gestionar în acest program. Am stabilit depozitele, am încheiat contract de prestări servicii cu câte un gestionar pentru fiecare depozit, le-am pus la îndemână formulare tipizate, avem comisie de recepţie, deci suntem pregătiţi să demarăm procedurile“, a mai spus Popescu.

Făina este asigurată din stocul intern, iar de trasportarea ei către depozite se ocupă firma Rompan.

 

Neclarităţi în ceea ce priveşte distribuirea zahărului

 

Dacă în ceea ce priveşte distribuirea făinii lucrurile sunt clare, nu acelaşi lucru se poate spune despre celălalt aliment care face parte din program. Distribuirea zahărului va începe, cel mai probabil, la mijlocul lunii octombrie. Zahărul pentru nevoiaşi provine din stocul Ungariei şi este transportat de firma Szentlorinckatai Copp KFT numai până la depozitul din Calafat, care îl preia pentru alte patru judeţe. Până în octombrie, autorităţile locale speră să găsească soluţii pentru a aduce zahărul în depozitele din judeţ. „Zilnic vor veni tranşe de zahăr a câte 40 de tone“, a mai spus responsabilul pentru programul european de ajutorare a persoanelor defavorizate din cadrul DADR.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS