10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăHoroscopHoroscopul săptămânii viitoare

Horoscopul săptămânii viitoare

Berbec
Nu se ştie cum, dar ați intrat în graţiile unui superior. Profitați acum, pentru că nu va dura mult şi, mai ales, pentru că nu trebuie să faceți mare lucru, doar să întindeți mâna şi să luați. În rest, aveți grijă cu mâncarea, pentru că veți avea tendinţa de a vă îndopa şi asta se va vedea, în primul rând, în colăceii de pe burtă. Să nu uitați de dragoste: un telefon de la o persoană cu care ați flirtat cândva s-ar putea să vă aducă necazuri în cuplu.

Taur
Nişte complicaţii amoroase o să vă cam sâcâie în aceste zile. Motiv de supărare prea mare nu aveți, pentru că v-ați făcut-o cu propria mână. Problema va fi legată de gelozie, aşa că trebuie să aveți grijă să nu oferiți motive. Cu banii vă apropiați de fundul sacului, dar la mijlocul săptămânii veți face rost de alţii, printr-un împrumut avantajos sau un cadou neaşteptat.

Gemeni
Primiți multe oferte de distracţie: ieşiri, excursii, întâlniri. Toate sunt tentante, dar e momentul să vă concentrați asupra unei probleme afective serioase. E o perioadă propice împăcărilor, reînnodărilor unor relaţii rupte recent, strângerilor de mână şi pupăturilor oficiale. Nu e bine să păstrați ranchiună, pentru că face rău la fiere şi cauzează riduri înainte de vreme.

Rac
Săptămâna aceasta aveți undă verde la tot ce înseamnă flirt. Se pare că aveți succes cu carul la sexul opus şi farmecul personal o să vă scape din multe situaţii încurcate. Atenţie, însă: nu e o perioadă propice pentru a începe o relaţie serioasă. Aşa că, dacă nu vă doare capul, chiar n-are nici un rost să vă legați. Dacă aveți deja o relaţie, e un moment bun pentru experimente picante.

Leu
Dacă nu stați bine cu banii, e din cauză că nu vă uitaţi unde trebuie. Ocazii sunt grămadă, însă ştiți cum e, Dumnezeu îţi dă, dar în traistă nu-ţi pune! O afacere profitabilă sau un bonus la salariu sunt uşor de obţinut în perioada aceasta, dar trebuie să mişcați ceva. Nişte datorii mai vechi aşteaptă să fie plătite, însă dacă vă jucați cărţile cum trebuie, o să vă rămână destui bani încât să îi împrumutați și pe alţii.

Fecioară
Ați fost cam deprimat în ultima perioadă, dar veți începe să vă reveniți în următoarele zile. Primiți o veste care vă va schimba dispoziţia la 180 de grade şi reluați o legătură rămasă în stand-by. Veți avea nişte discuţii serioase în care va trebui să vă apărați punctul de vedere, aşa că ar fi bine să începeți exerciţiile de dicţie. Puteți să stați liniştit, viaţa intră pe un făgaş pozitiv, mai ales sub aspect sentimental.

Balanţă
V-ați cam săturat de flirturi şi ați vrea ceva mai profund. Perioada e numai bună pentru a începe o legătură stabilă sau pentru a consolida una deja existentă. Partea care n-o să vă placă e că va trebui să fiți mai diplomat şi să lăsați la o parte aerele şi capriciile. Din dragoste merită să vă controlați un pic orgoliul. Dacă vreți să mai stați confortabil faceți totul cu discreţie, pentru că deja se vorbeşte pe la spate. Nu uitați să vă ocupați şi de carieră.

Scorpion
Uneori, cel mai bun mod în care puteți ajuta pe cineva este să tăceți din gură. Fiți foarte atent la ce le spuneți celorlalți, pentru că s-ar putea să îi supărați. Sunt mari șanse să scăpați un secret, iar asta va stârni un scandal. Rămâneți să lucrați peste program și veți avea foarte multe idei bune și pline de creativitate. Dacă nu aveți cui să le spuneți, atunci notați-le!

Săgetător
Cu sănătatea o să aveţi în continuare mici probleme. Nu e nimic grav, dar sunteți cunoscuţi pentru faptul că lăsați totul pe ultima clipă. Şi, ca de obicei, ultima clipă e exact cea în care aveți ceva mult mai important de făcut decât să umblați pe la analize. Aveți şanse de o ieşire specială la sfârşitul săptămânii şi veți fi în centrul atenţiei. Veți primi un telefon-surpriză de la cine vă doriți, dar nu vă faceți speranţe prea mari.

Capricorn
Munciți în continuare pe rupte, dar fiți pe pace, că nu e degeaba. Rost de distracţie prea multă încă nu e, dar o să fie curând şi chiar o distracţie susţinută de fonduri băneşti solide. Nu vă descurajați, pentru că e cariera în joc. Chiar dacă nu aveți prea mult timp să dedicați relaţiei, partenerul vă susţine, așa că țineți cont și de părerea lui. Partea mai puţin roz va fi constituită de relaţiile cu familia.

Vărsător
Ați ignorat avansurile unei persoane care chiar vă plăcea şi acum vă pare rău. Asta e, ați pierdut acest tren şi nu ştiți dacă puteți să alergați atât de repede încât să-l mai prindeți. Mai încercați, totuşi, ca să nu vă reproşați mai târziu că nu ați făcut-o. Este bine știut că sunteți maestru în ratarea momentului potrivit, întotdeauna vă treziți la spartul târgului. Oricum, veți avea nevoie de multă putere de convingere şi insistenţă.

Peşti
Intrați într-o perioadă marcată de senzualitate, uneori împinsă până la extrem. Potenţialul erotic e la maxim şi aveți şi timpul, şi starea necesare să vă desfăşurați. Fie că sunteți singur sau aveți o relaţie, puteți petrece nişte nopţi memorabile. Nu vă stresați pentru celelalte aspecte, pentru că acum nu e timpul lor. Şi hormonii au nevoie de atenţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS