6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltAceiași bani pentru sporuri, la Spitalul Județean de Urgență Slatina, dar cum vor fi împărțiți e întrebarea

Aceiași bani pentru sporuri, la Spitalul Județean de Urgență Slatina, dar cum vor fi împărțiți e întrebarea

Ministerul Sănătății le-a prezentat, joi, 22 martie 2018, managerilor de spitale soluția gândită pentru a dezamorsa conflictul pe care îl au cu sindicatele pe tema regulamentului de sporuri, managerul SJU Slatina precizând că în cazul unității pe care o conduce se va dispune, pentru acordarea sporurilor, de fondul de anul trecut.

„Bătaia“ pe Anexa 10 dintre minister și sindicate s-ar putea sfârși odată cu expunerea, joi, 22 martie 2018, către managerii spitalelor a soluției identificate de Ministerul Sănătății. S-a ajuns la forma finală a regulamentului de sporuri, care va avea nouă anexe și care va fi aprobat prin hotărâre de guvern, urmând ca Anexa 10, care a născut în ultima perioadă discuții aprinse, să și-o asume ministrul Sănătății, prin ordin. De principiu, sindicatul care reprezintă cadrele sanitare medii agreează această soluție, în cazul lor veniturile din sporuri urmând să se mențină, în mare, la nivelul actual. Conform Anexei 10, în schimb, dacă va rămâne în aceeași formă, o problemă vor avea medicii, care, au cuantumuri foarte mici comparativ cu celelalte categorii de personal, mai mici decât infirmierii și asistenții.
Managerul Spitalului Județean de Urgență Slatina a declarat că la nivelul spitalului se va dispune de aceeași sumă ca și anul trecut pentru sporuri, ceea ce permite menținerea nivelului acestor sporuri, în sume absolute, chiar dacă, raportat la noile salarii de bază, crescute în martie 2018, procentual vor scădea. „Anul trecut au fost 31 milioane lei în total, acum plafonul meu e cam tot pe-acolo. Din punct de vedere al spitalului nu văd o problemă în asta. Ne revine gestionarea la nivelul spitalului, ca toată lumea să fie mulțumită“, a declarat managerul Cătălin Rotea.

Medicii nu înțeleg logica folosită pentru obținerea valorilor din Anexa 10

Regulamnetul de sporuri menționează limitele sporurilor, în funcție de specificul secției, procentual, însă în Anexa 10, care nu va fi parte integrantă din HG, ci ordin de ministru, se stabilesc clar cuantumuri fixe.
„Legea spune că sporurile sunt date în procente. Ei, anexa 10 spune că au calculat acele procente în sumă fixă astfel încât să se încadreze în procentul de 30% pe ordonatorul principal de credite. Practic, n-au renunțat la procente, doar că le-au calculat în acel fel. Dar cum le-au calculat…. Nu poți da 5% medicului și 15% asistentului, pentru aceleași condiții de muncă. Asta au făcut. Înțelegem de ce faci o anexă în care spui cam care ar fi minimul de sporuri, dar nu mai înțelegem cum ai ajuns la acele valori. Puteau să spună – «dom’ne, noi atâta ne permitem: pentru Terapie 30%, pentru altele 20%, pentru altele 5%…» și să facă anexa 10, nu cum au făcut ei, că infiermiera are spor de 25 de milioane și medicul de 20 de milioane“, a declarat medicul Cătălin Dudu, liderul sindicatului medicilor din SJU Slatina și vicepreședinte al Federației Hipocrat, menționând că „nu poți egaliza venituri mărind sporurile. Nu am nimic împotrivă în a mări veniturilor asistenților și infirmierilor, Doamne-ferește, am ceva împotrivă în a da sporuri mari, dintr-un singur motiv – o secție unde există sporuri de 75%-85% face ca un asistent de pe secția respectivă să câștige mai mult decât un medic dintr-o secție unde nu există spor, or asta nu poate fi normal, în nicio țară civilizată nu poate fi normal“.

Mărirea salariilor nu rezolvă problemele vechi, mai spun medicii

Deși medicii nu au luat o decizie cu privire la acceptarea sau respingerea noii oferte a ministerului, liderul medicilor din SJU Slatina spune că, oricum, creșterea salariilor, care este departe de povestea frumoasă pe care guvernanții au spus-o opiniei publice, nu rezolvă toate problemele și mai ales nu rezolvă cauzele reale ale exodului medicilor.
„Nu poți opri exodul medicilor atâta timp cât nu le creezi locuri de muncă și condiții unde să lucreze. Eu nu-nțeleg cum pot să-ndrăznească să spună că opresc exodul medicilor, când au posturi înghețate, nu le scot la concurs. Nu pot să-nțeleg cum vorbesc de oprirea exodului medicilor când ei dau lege ca medicul să poată să stea până la 75 de ani în spital, nu la 65, iar legea este că la doi plecați din spital se angajează unul. Tu, practic, ce vrei să stimulezi? Dacă mi-arătați mie posturi în spitale – nu în spitale în care nu se duce nimeni, pentru că acolo nu ai ce să faci, sunt vai mama lor tot din cauza guvernării – scoase la concurs care nu sunt ocupate, atunci, da, spunem că avem o problemă cu exodul. Avem 10-12 posturi scoase la concurs și nu le vrea nimeni. Dar în momentul în care eu cunosc personal 20 de oameni care au terminat Rezidențiatul și nu lucrează, și se duc degeaba prin clinici… (…) Nu pleacă doctorii din țară pentru că așa vor ei, pleacă doctorii din țară pentru că voi nu le oferiți alternative, domnilor, acolo e problema!
Ce ne interesază, practic? Doar ăia care sunt angajați, ei n-au de ce să mai plece? Păi, vă spun eu de ce să mai plece. Nu au modificat absolut nimic să te facă să stai în țara asta: nu avem o lege a malpraxis-ului clară, nu avem cu ce lucra, nu avem condiții bune, nu avem curățenie în spitale, nu avem mâncare pentru pacienți, nu avem minimum necesar pentru pacienți, de-aia pleci, pentru civilizație, pentru condiții umane să-ți crești copilul, pentru spitale în care dacă ai nevoie să-ți duci copilul să fii sigur că nu pleacă cu 15 boli de acolo, de-aia pleacă doctorii, nu pleacă pentru bani. Ei atât au în cap. Și dacă ar pleca pentru bani, tot n-au reușit să crească salariile la un nivel apropiat de Vest, deși se laudă c-o fac. Că la nivel de brut, în momentul în care crești salariul și scazi sporul, rămâi la același nivel, sau poate crește cu 1.000 lei, dar ăsta nu e un salariu decent. Să zicem că e un salariu decent pentru România, pentru care ai sta și-ai face lucrul ăsta, dar să rămâi într-o țară civilizată, într-un spital în care ai tot ce-ți trebuie, unde oamenii nu te-njură pe stradă că a mințit Guvernul că ți-a dat 5.000 de euro, din care tu vezi 1.500 în mână. O țară în care omul te respectă, și tu-l respecți pe el, vine în spital și are condiții, are un pat curat, are o masă bună, ăstea-s condiții. Dar dacă nu le ai, de ce să nu pleci? Astea sunt problemele. Dacă eu de la Craiova până la Slatina, sunt 40 de kilometri, îi fac într-o oră și jumătate, că se blochează Balșul! Doctorii nu pleacă așa, că așa vor ei, că-s niște nenorociți și se duc după bani. Toți care au plecat și au rămas acolo sunt oameni care au copii și care vor ca acești copii să și-i crească într-o țară normală. De-asta pleacă“, a declarat liderul medicilor, menționând că legea care prevede menținerea în spital a medicilor până la 75 ani este în măsură să îngrădească și mai mult accesul medicilor tineri în sistem.
„Nu spun să nu stea până la 75 de ani profesorii, oamenii care aduc un plus, dar chirurgul de la Corabia ce mai caută, mă, acolo? Ce a adus chirurgiei naționale? A, OK, trebuie precizat în lege – scot postul și nu se înscrie nimeni, ai dreptul să-l ții pe ăla“, a mai precizat dr. Dudu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS