6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţiMehedinţi: Administrator de firmă bănuit de evaziune fiscală. Prejudiciul este estimat la 150.000 de lei

Mehedinţi: Administrator de firmă bănuit de evaziune fiscală. Prejudiciul este estimat la 150.000 de lei

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice mehedinţeni au finalizat cercetările faţă de o femeie de 43 ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, administrator al unei societăți comerciale, bănuită că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 150.000 lei, prin evaziune fiscală.
Potrivit unui comunicat al IPJ Mehedinți, aceasta, în perioada ianuarie 2011-martie 2012, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, nu ar fi înregistrat în evidența contabilă și fiscală venituri de 15.924,49 lei reprezentând contravaloarea prestărilor de servicii executate în beneficiul unei instituţii publice și ar fi evidențiat cheltuieli nereale de 379.168 lei, prejudiciind bugetul general consolidat al statului cu suma totală de 158.037 lei.
Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, cu propunere de trimitere în judecată a persoanei în cauză, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS