10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Nu se face nimic pentru a rezolva problema certificatelor de CO2 la CEO

Gorj: Nu se face nimic pentru a rezolva problema certificatelor de CO2 la CEO

Deputatul de Gorj, Victor Ponta, susţine că parlamentarii de Gorj trebuie să facă presiuni la Guvern şi la Ministerul Energiei pentru a rezolva problema certificatelor de CO2 pentru Complexul Energetic Oltenia. Deputatul de Gorj, Victor Ponta, a declarat miercuri într-o conferinţă de presă la Târgu Jiu, că este necesar ca parlamentarii din judeţ să facă presiuni la Guvern şi la Ministerul Energiei pentru a rezolva problema certificatelor de CO2 care atârnă greu în bugetul Complexului Energetic Oltenia. Potrivit lui Ponta, în momentul de faţă doar se vorbeşte despre certificatele de CO2, dar nu se face nimic pentru identificarea de soluţii şi rezolvarea problemei costurilor mari pe care compania trebuie să le suporte. Parlamentarul propune o întâlnire între autorităţile locale şi parlamentari pentru găsirea unei soluţii.

Şanse mici pentru CEO în Fondul Suveran, spune Ponta

Victor Ponta spune că preţurile la energie au crescut, iar CEO poate să aibe încasări bune, dar trebuie să existe investiţii pentru ca să poată să fie asigurată producţia şi o siguranţă pentru viitor. Victor Ponta a mai declarat că nu este de acord că introducerea Complexului Energetic Oltenia în Fondul Suveran de Investiţii şi Dezvoltare, alături de Hidroelectrica şi Nuclearelectrica. Conform fostului premier, CEO va fi dezavantajat clar dacă va fi pus să concureze cu alţi producători care nu plătesc certificate de CO 2 şi alte taxe. Deputatul a mai anunţat că odată ce companiile de stat vor fi incluse în Fondul Suveran atunci acţiunile vor putea fi vândute foarte uşor. Diferite firme vor putea achiziţiona acţiuni, iar statul nu va mai avea control asupra unor companii strategice, cum sunt cele din domeniul energetic.
Eugen Măruţă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS