Gorj: Poliţia face anchetă după ce a descoperit o armă asupra unui şofer

Autori


Un şofer, de 22 de ani, din Târgu Jiu, este anchetat de poliţie, după ce asupra sa a fost descoperită o armă deţinută ilegal. Poliţişti din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu lucrători din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul Rutier, au desfășurat ieri o acțiune pe raza municipiului, ocazie cu care au oprit pentru control, pe strada Traian, din localitate, un autoturism. “Din primele verificări a rezultat că autoturismul era condus de un tânăr, de 22 de ani, iar pe locul din dreapta fața se afla un bărbat, de 51 de ani, ambii din municipiul Târgu Jiu. Procedând la verificarea interiorului autoturismului, lângă scaunul din dreapta față a fost identificată o borsetă, în interiorul căreia se afla o armă neletală de autoapărare cu proiectil de cauciuc, supusă autorizării, respectiv un pistol, de calibru 9 mm, iar în încărcător se aflau trei cartușe. Din cercetări a rezultat că arma aparține tânărului, de 22 de ani și o deține ilegal. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, respectiv deţinerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării. Arma neletală de autoapărare și cele trei cartușe au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.



Comenteaza acum

Alte stiri

23 iunie 2018

Incendiu la un service auto din Târgu Jiu

ISU Gorj a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbicnit la un service auto situat pe strada Calea București din municipiul Târgu-Jiu. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de lucru cu apă și spumă din cadrul ...
21 iunie 2018

Bancul zilei

Doi studenţi discută: – Din ce trăieşti? – Scriu. – Ce anume? – Scriu acasă, să-mi trimită bani… *** Un şofer de tir opreşte la un popas, comandă un sandviş, o cafea şi o plăcintă. Intră trei motociclişti răi, ...

Sumarul ediției de duminică, 24 iunie 2018

Actualitate

» Dolj: Accident rutier cu o victimă, în Oprișor
» BestJobs a lansat serviciul de staffing, un “Uber” pentru cei care vor să se angajeze între cinci ore şi cinci zile
» Un nou protest anunțat astăzi în Piața Victoriei
» Consilier PSD Gorj: Cred că Liviu Dragnea ar trebui să demisioneze
» Vremea se menține răcoroasă
» Dolj: Peste 4.000 de candidați vor susține probele scrise ale bacalaureatului
» Banca Mondială: Creşterea economică a României nu s-a tradus în reducerea sărăciei
» Dolj: O nouă medie de zece la Evaluarea Națională după contestații
» Dolj: Un bărbat din Breasta reținut pentru 6 infracțiuni de furt
» Dolj: Un an de închisoare pentru un tânăr care a condus fără permis
» Dolj: Polițitii au aplicat amenzi pentru pietoni, bicicliști și căruțași
» Olt: Tenismena Andreea Jifcu, din Slatina, a câștigat Paleta de Argint
» Vâlcea: Tânără de 18 ani, reținută pentru furt dintr-un autoturism
» Consorţiul Universitaria: Conducerea Consiliului Naţional al Rectorilor trebuie depolitizată
» ANAT: Turiştii afectaţi de intrarea în insolvenţă a agenţiei Terra Turism pot primi despăgubiri de până la 50.000 de euro
» Olt: O locuință a ars de la o țigară uitată aprinsă
» Incident la casa unuia dintre judecătorii care l-au condamnat pe Dragnea: Un vecin i-a spart geamul
» Arabia Saudită: Femeile au primit astăzi dreptul de a șofa
» Gorj: Persoană accidentată, salvată de pe munte
» Centrul Londrei trece pe energie regenerabilă 100%, până la finalul anului
» Ortodocșii sărbătoresc Sânzienele
» Loto: Report de 4,3 milioane euro la Joker şi de peste 1,4 milioane euro la Loto 6/49
» Codruţa Kovesi: Codurile penale nu pot trece prin OUG decât dacă este urgent
» Alegeri în Turcia: Primul test major pentru Erdogan

Sport

» Fotbal / Alb-albaștrii au pierdut amicalul cu japonezii
» Fotbal / Puștii lui Vrăjitoarea sunt vicecampioni naționali
» Fotbal / „Leii“ susțin primul test din cantonamentul din Austria
» Fotbal / CM din Rusia – faza grupelor. Vezi rezultatele, clasamentele și programul meciurilor!

Top