5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Tineri anchetaţi pentru lovire şi distrugere

Gorj: Tineri anchetaţi pentru lovire şi distrugere

Poliţia gorjeană anchetează trei tineri, de 17, 23, respectiv 24 de ani, implicaţi într-un scandal, în faţa unui local public, din municipiul Motru. Cei trei ar fi agresat un tânăr, de 23 de ani, din municipiul Motru, în urma unui conflict spontan. Suspecţii ar fi exercitat acte de violență asupra motreanului, inclusiv prin folosirea unui corp contondent. La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Gorj care a transportat victima la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Municipal Motru, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale. Totodată, în perioada în care persoana vătămată se afla la spital, tânărul de 23 de ani, din comuna Cătunele, i-ar fi distrus parbrizul autoturismului proprietate personală, care se afla parcat în apropierea localului.

„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice. În continuarea cercetărilor, faţă de doi dintre tineri, în vârstă de 23 respectiv 24 de ani, a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind introduși în centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj. La data de 17 septembrie a.c., cei doi reținuți au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, ocazie cu care procurorul de caz a dispus față de aceștia măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile. Totodată, cercetările s-au extins și față de un alt tânăr, de 17 ani, din comuna Glogova, pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, care a fost, de asemenea, prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, față de acesta fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS