15.5 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: Prins conducând fără permis un autoturism furat

Craiova: Prins conducând fără permis un autoturism furat

Poliţiştii Secției 2 Craiova au fost sesizaţi, ieri, de către un bărbat, de 32 de ani, din municipiu, despre faptul că, în cursul aceleiași zile, vărul său în vârstă de 19 ani, din aceeaşi localitate, i-a sustras autoturismul parcat pe strada Dr. Victor Papilian. La fața locului s-au deplasat poliţiştii care, în urma verificărilor efectuate, au depistat autoturismul respectiv pe strada Dimitrie Bolintineanu, acesta prezentând avarii la bara de protecție spate şi lunetă.
Ulterior, în zona respectivă a fost depistat tânărul bănuit de furt, care, fiind condus la sediul secției, a recunoscut că el a sustras autoturismul vărului său și că l-a condus de pe bulevardul 1 Mai până pe strada Dimitrie Bolintineanu, unde a avariat autoturismul lovind un copac, după care l-a abandonat.
Procedând la efectuarea de verificări, s-a constatat că tânărul de 19 ani nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt în scop de folosinţă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS