10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: Concurs Naţional pentru Elevii din Învăţământul Liceal la disciplina Biologie

Craiova: Concurs Naţional pentru Elevii din Învăţământul Liceal la disciplina Biologie

Ediţia națională a Concursului Naţional de Comunicări Ştiinţifice pentru Elevii din Învăţământul Liceal la disciplina Biologie va avea loc în perioada 23 – 26 mai, la Craiova.
Inspectoratul Școlar Județean Dolj a mai fost gazda etapei naționale a acestui concurs și în anul 2014.
Comisia Națională Centrală a Concursului de Comunicări Științifice ale Elevilor din Învățământul Liceal la disciplina Biologie este constituită din reprezentantul Ministerului Educației Naționale, Inspector General – profesor Traian Șăitan și 9 cadre didactice ale Universității din Craiova – Facultatea de Agricultură și Horticultură .
Festivitatea de deschidere va avea loc miercuri, 23 mai, ora 18.00, la Colegiul Național “Elena Cuza” Craiova, gazda activităților susținute cu această ocazie, precum și a probei de concurs din data de 24 mai. La acest concurs național vor participa elevi din 41 județe /municipiul București.
Proba de concurs constă în susținerea argumentată timp de 10 minute de către fiecare elev, reprezentant al județelor participante, a unei lucrări științifice care aduce în prim plan rezultate cu aplicabilitate practică în domeniul biologiei, precum și diverse comunicări științifice specifice disciplinei biologie.
Prezentările lucrărilor sunt însoțite de imagini video, audio, diapozitive, demonstrații practice etc.
Festivitatea de premiere va avea loc în data de 25 mai, ora 12.00 la Colegiul Național “Elena Cuza” Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS