Ateliere de vară la Muzeul Olteniei

Pentru că e iulie, vreme de vacanță, Muzeul Olteniei Craiova organizează, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Dolj, ateliere cultural-educative dedicate copiilor, ateliere călătoare în lumea jocului și cunoașterii în cadrul cărora vom colinda cu gândul, sufletul şi mâinile creatoare ale celor mici, pe firul vorbei și creației pornind de la bunii şi străbunii noştri, poposind la povești despre dinozauri și arici, ajungând până la cunoaşterea cerului. Ne vom juca de-a Timpul, căci e vremea copilăriei şi a viselor vorbite în cadrul următoarele programe culturale, interactive:

  1. Atelierele de meşteşuguri tradiţionale și îndeletniciri meşteşugăreşti,organizate în spaţiul interactiv de la Secţia de Etnografie – „Casa Băniei”,se adresează în special publicului tânăr, în condiţiile în care instituţia muzeală are ca obiectiv asigurarea unei educaţii permanente pe segmentul cunoaşterii şi recuperării tradiţiilor, creaţiei populare, inspirate din meşteşugurile tradiţionale din zona Olteniei: pictură pe lemn/iconărit (sâmbăta, orele 11.00-13.00, îndrumător artistul plastic Doru Dragomir), iconărit și pictură pe sticlă (marțea, orele 9.30-11.00, îndrumător prof. Cătălin Ostroveanu), bijuterii handmade (miercurea, orele 11.00-13.00 și 14.30-16.30, îndrumător prof. Costinela Iacob), sculptură în lemn (lunea, orele 10.00-12.00, îndrumător prof. Ionuț Smarandache).

La atelierele interactive menționate, pot să participe preșcolari, școlari și liceeni, însă, funcţie de specificităţile tehnicilor utilizate, este recomandabilă încadrarea în următoarele clase de vârste: olărit (5-14 ani), iconărit pe lemn (10-16 ani), iconărit și pictură pe sticlă (9-16 ani), sculptură în lemn (8-16 ani) şi bijuterii(7-14ani). Cei interesaţi se pot înscrie/solicita detalii suplimentare la tel. 0351.444 030 (Casa Băniei). Participarea la ateliere este gratuită.

  1. Ateliere creative de arheologie, bijuterii și lut, se vor derula  în luna iulie, și în spațiul interactiv de la Secția de Istorie-Arheologiea Muzeului Olteniei!

Mai exact, în perioada 03-28 iulie 2017, Secția de Istorie-Arheologie, din cadrul Muzeului Olteniei, organizează săptămânal, în cadrul proiectului cultural educativ „Prietenii Istoriei, trei module cu tematică diferită, conform următorului orar:

  • Atelierul creativ„Micul arheolog,se va derula în fiecare zi de marți, începând cu ora 09.30. şi va avea ca tematică principală arheologia. Micuţii se vor putea familiariza cu tehnicile ce aduc la viață obiectele și comorile civilizaţiilor din trecut, vor învăța să identifice un sit arheologic, să traseze o secțiune arheologică, să folosească instrumentele specifice unui şantier arheologic (șpaclu, ruletă, perie, busolă), să curețe și să clasifice obiectele descoperite, să deseneze și să reconstituie un vas ceramic, să creioneze picturi rupestre etc. La finalul atelierelor, participanții vor deveni arheologi onorifici ai Muzeului Olteniei Craiova.

Atelierul este coordonat metodologic de către Popescu Valentina și Popescu Irina, muzeografi în cadrul Secției de Istorie-Arheologie;

  • Atelierul creativ„Mânuțe priceputese va derula în fiecare zi de joi, începând cu ora 09.30, tehnicile folosite vor fi modelajul în lut și pictura ceramic. Atelierul este coordonat metodologic de către Popescu Valentina și Popescu Irina, muzeografi în cadrul Secției de Istorie-Arheologie;
  • Atelier creație bijuteriise va derua în fiecare zi de vineri, începând cu ora 09.30, și este coordonat metodologic de către  Adina Gherban, muzeograf în cadrul Secției de Istorie-Arheologie.

Activitățile se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 4-12 ani, iar înscrierile vor avea loc în perioada 15 -30 iunie, în limita locurilor disponibile (grupe pe vârste apropiate, a câte 20 de copii).

Înscrierile se fac la numărul de telefon 0251.417756 și la sediul Secției de Istorie-Arheologie (str. Madona Dudu nr. 14), între orele 09-16.00.

  1. Secția de Științele Naturiiorganizează patruateliere creative în cadrul Școlii de Vară ”Bios Art în vacanță” abordând următoarele tehnici:atelier de modelaj și colorat lut (perioada, 4 iulie-1 august), se va derula săptămânal marțea, în intervalul orar 09.00 – 10.30; atelier de decoupage (tehnica șervețelului) și paper weaving -împletitură din hartie (perioada, 6 iulie – 3 august), se va derula săptămânal, joia, în intervalul orar 09.00 – 10.30; atelier de string art/arta firului de ață, (perioada 8 – 29 august), se va derula săptămânal, marțea, în intervalul orar 09.00 – 10.30; atelierul Paleta de culori a Naturii – pictură și colaj”(realizat în colaborare cu Muzeul de Artă Craiova, în perioada 10 – 31 august), se va derula săptămânal, joia, în intervalul orar 09.00 – 10.30. Specialistul din partea Muzeului de Artă Craiova care îi va îndruma pe cei mici în lumea culorilor  și a artei, este muzeograf Rusalia Crăciunoiu.

Înscrierile în cadrul atelierelor se va realiza în perioada 22.06.2017-01.07.2017, în limita locurilor disponibile, respectiv 20 de locuri pentru fiecare atelier, la nr. de telefon 0251/411906 sau pe adresele de email [email protected] sau [email protected].

De asemenea, până duminică, 25 iunie, Muzeul Olteniei – Secţia de Știinţele Naturii primeşte înscrieri pentru programul de voluntariat„I like the museum”, interviul de preselecţie urmând a avea loc marţi, 27 iunie, în intervalele orare 9.30-11.30 şi 13.00-16.00. Programul este conceput exclusiv pentru cei pasionaţi de natură, copii, creaţii hand made şi se va derula în două etape – din iulie până în septembrie şi din septembrie până în decembrie. El aduce voluntarilor beneficii diverse, precum gratuitate pe întreaga perioadă a stagiului la intrarea în Muzeul Olteniei şi participarea directă la evenimente,

Pentru înscriere, CV-ul se trimite la adresele de email: [email protected] sau [email protected], sau  se depun personal la sediul Secţiei de Ştiinţele Naturii, din strada „Popa Şapcă” nr. 8. Pentru înscrierea adolescenţilor este necesar acordul scris al părinţilor. Detalii suplimentare pot fi solicitate la numărul de telefon 0251/411906 și 0766.326.909.


Pentru fiecare atelier vor fi prezenți specialiști ai Secției de Științele Naturii, din cadrul Muzeului Olteniei (dr. Aurelian Popescu, dr. MirelaRidiche, dr. Olivia Cioboiu, dr. Goga Claudia drd. Lila Gima) cu materiale multimedia despre mediul înconjurător (fosile, plante și animale).

Tot în acest context, invitați speciali vor fi: Emilia Criveanu – consilier dezvoltare personală, specialist relații părinți–copii și muzeograf Durău Loredana, din cadrul Secției de Etnografie.

  1. Ateliere creative în cadrul Proiectului cultural-educativ „Caravana Culturală – Muzeul în călătorie” , propus de către Muzeul Olteniei, comunităţii locale tocmai din dorinţa de a oferi oportunităţi de explorarea a noi metode educaţionale şi creative, non-formale pentru persoanele cu deficienţe/dizabilităţi dar şi grupuri vulnerabile (copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, persoane aflate în recluziune socială, persoane vârstnice instituţionalizate în cadrul căminelor de bătrâni, romi, persoane aflate în regim de detenţie etc).

Se doreşte ca într-o formulă de exprimare culturală complexă, narată muzeologic prin intermediul artefactelor, dar şi alţi adjuvanţi contextualizanţi , atelierele creative propuse  să contribuie la remodelarea, dezvoltarea unor afecte pozitive la nivelul beneficiarilor prin activități cultural-creative(reintegrare socială, pozitivitate, încredere, auto-estimare, valorizare în comunitate, toleranţă faţă de diferenţe, distracţie etc).

Într-un mod profesionalist, se oferă ocazia antrenării grupurilor doritoare, în dobândirea de cunoştinţe elementare de etnografie, istorie-arheologie, ştiinţele naturii prin activităţi creative ludice şi metode adaptate gradului lor de deficienţă/excluziune socială (modelare lut, pictură, colaj, cromatică, activităţi handmade etc), prin teme propuse precum: “De vorbă cu bunii şi străbunii” (Handemade bijuterii/podoabe ţărăneşti/tradiţionale); “Joaca de-a Timpul” (atelier de fabricat păpuşi şi măşti ţărăneşti), “Pierdut în tradiţii!” (ateliere de cusături, broderii şi simboluri din lumea satului de altă dată), „Ţara Strămoşilor – Dacii şi romanii”, „Sub semnul Lupului Dacic!” (ateliere de pictură/modelaj în lut), „Reconstituiri de blazoane! Heraldica şi simboluri” (atelier pictură pânza).

Detalii suplimentare/înscrieri la tel. 0769.057983.

 

Participarea la atelierele Muzeului Olteniei  este gratuită!




Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 28 iulie 2017

Top