10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Gorjean reţinut după ce a lovit un pieton în timp ce conducea fără permis o maşină neînmatriculată

Dolj: Gorjean reţinut după ce a lovit un pieton în timp ce conducea fără permis o maşină neînmatriculată

Polițiștii din Filiași au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 37 de ani comuna Mătăsari, Gorj, cercetat pentru comiterea a trei infracțiuni. Pe 6 mai, la ora 23:38, polițiștii doljeni au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112 de către un participant la trafic despre faptul că, pe DE 70, în localitatea Răcarii de Sus, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, conducătorul auto părăsind locul accidentului.
La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei Filiaşi și Serviciul Rutier Dolj care au stabilit, din primele cercetări, că un autoturism, de culoare albă, în timp ce circula din direcţia Craiova către Filiaşi, pe fondul vitezei excesive a pierdut controlul direcţiei de mers, a lovit un autoturism parcat pe partea dreaptă şi un pieton ce se afla pe acostament. În urma coliziunii a rezultat vătămarea corporală gravă a lui Alexandru C., de 25 de ani, din oraşul Filiaşi, Dolj care a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, iar conducătorul auto a abandonat autoturismul, părăsind locul accidentului.
Prin extinderea cercetărilor și în urma activităţilor întreprinse de poliţişti s-a reuşit identificarea şi prinderea autorului accidentului, stabilind că este vorba despre Valentin P., de 37 de ani, din comuna Mătăsari, județul Gorj. De asemenea, din cercetările efectuate s-a stabilit că bărbatul nu arepermis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul implicat în accidentul rutier nu este înmatriculat. Faţă de persoana în cauză s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea polițiștilor, conducere fără permis și conducerea unui autoturism neînmatriculat, urmând ca astăzi să fie prezentat Judecătoriei Filiași cu propunerea de arestare preventivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS