Craiova: Coadă pentru obținerea cazierului judiciar



Un cititor GdS a sesizat faptul că persoanele care solicită eliberarea cazierului de la Serviciul de Cazier Judiciar de pe strada Amaradia din Craiova sunt nevoite să stea la o coadă imensă.

Întrebați despre acestă situației, reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului(IPJ) Dolj, în subordinea căruia se află Serviciul de Cazier Judiciar, au explicat că, de la începutul anului, s-a dublat numărul cererilor depuse la ghișee, ajungând la aproximativ 400 pe zi. Oamenii legii spun că această situație are două cauze principale: pe de o parte, este vorba de o perioadă în care sunt scoase la concurs multe posturi în instituțiile publice, iar pe de altă parte, cei care solicită eliberarea unui cazie judiciar nu știu că o pot face și în alte localități.



Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

26 septembrie 2017

Medalii pentru pugiliştii din Bănie

Pugiliștii din Craiova au participat săptămâna trecută la două competiții și au reușit să urce pe podium. Cel mai important rezultat este medalia de bronz cucerită de Cosmin Toboșaru, duminică, la Europenele de juniori de la Albena (Bulgaria). ...

Sumarul ediției de marţi, 26 septembrie 2017

Top